Dicționare ale limbii române

2 intrări

10 definiții pentru rotocolire

ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. A se roti. Stoluri de berze se rotocoleau prin văzduh, ca niște pete de lumină. SANDU-ALDEA, U. P. 8.
!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă
rotocolí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotocolésc, imperf. 3 sg. rotocoleá; conj. prez. 3 sg. și pl. rotocoleáscă
ROTOCOLÍ vb. v. învârti, răsuci, roti, rula, suci.
A ROTOCOLÍ ~ésc tranz. A face să se rotocolească. /Din rotocol
A SE ROTOCOLI mă ~ésc intranz. rar 1) A face rotocoale; a descrie mișcări circulare; a se roti. 2) A se face rotocol. /Din rotocol
rotocolésc și -golésc v. tr. Fac rotocol, învîrtesc: a-țĭ rotocoli privirea.
rotocoli vb. v. ÎNVÎRTI. RĂSUCI. ROTI. SUCI.

rotocolire definitie

rotocolire dex

Intrare: rotocoli
rotocoli verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: rotocolire
rotocolire infinitiv lung