ROTÍȚĂ, rotițe, s. f. Diminutiv al lui roată; roticică, rotilă (1), rotiliță. – Roată + suf. -iță.

ROTÍȚĂ, rotițe, s. f. Diminutiv al lui roată; roticică, rotilă (1), rotiliță. – Roată + suf. -iță.

ROTÍȚĂ, rotițe, s. f. Diminutiv al lui roată. 1. v. roată (1). Au făcut o rotiță de lemn, bortindu-o în mijloc. DRĂGHICI, R. 140. 2. v. roată (2). Rotițele ceasornicului. ▭ Își simți creierul mișcîndu-se ca o mașină cu nenumărate rotițe. PREDA, Î. 139. – Pl. și: rotiți (SEVASTOS, N. 304).

rotíță s. f., g.-d. art. rotíței; pl. rotíțe

rotíță s. f., g.-d. art. rotíței; pl. rotíțe

ROTÍȚĂ s. 1. rotilă, (înv.) rotică, roticea, roticică, rotiliță. (O roată mică sau ~.) 2. (reg.) dură, (Transilv., Ban. și Mold.) cărică. (~ la plita sobei.) 3. rozetă. (~ la pinteni.)

ROTÍȚĂ s. v. rotilă.

rotíță f., pl. e (dim. d. roată). Roată mică.

rotiță s. v. ROTILĂ.

ROTIȚĂ s. 1. rotilă, (înv.) rotică, roticea, roticică, rotiliță. (O roată mică sau ~.) 2. (reg.) dură, (Transilv., Ban. și Mold.) cărică. (~ la plita sobei.) 3. rozetă. (~ la pinteni.)