roti definitie

46 definiții pentru roti

ROÁTĂ1, roți, s. f. 1. Cerc de metal sau de lemn, cu spițe sau plin, care, învârtindu-se în jurul unei osii, pune în mișcare un vehicul. ◊ Caii (sau boii) de la roată = caii (sau boii) rotași. ◊ Expr. A fi cu trei roate la car = a fi zăpăcit, nebun. A pune (ceva) pe roate sau a merge (ceva) (ca) pe roate = a face să se desfășoare sau a se desfășura în condiții foarte favorabile, a organiza sau a fi bine organizat, astfel încât să funcționeze perfect. 2. (Tehn.) Organ de mașină sau ansamblu unitar de piese în formă de cerc, care se poate roti în jurul unei axe proprii. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. asemănătoare cu roata (1), având diverse întrebuințări. ◊ Roata olarului = mașină de lucru rudimentară a olarului, construită dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjește lutul, dând diferite forme oalelor. Roata norocului = cerc mare, numerotat cu numere câștigătoare, care este învârtit cu mâna de jucătorul care își încearcă norocul. ◊ Expr. Roata lumii (sau a vremii) = mersul, succesiunea evenimentelor. S-a întors roata = s-a schimbat situația (în defavoarea cuiva); s-a întors norocul (de partea altcuiva). 4. Obiect fabricat, aranjat sau legat în formă de roată (1), de cerc, de disc. Roată de cașcaval. Roată de frânghie. ♦ Desen sau contur rotund ca un cerc; disc. 5. Figură pe care o formează mai multe ființe sau lucruri așezate în formă de cerc. ◊ (Adverbial) Ședeau roată în jurul focului. 6. Mișcare circulară; învârtitură, răsucire, rotocol. ◊ Expr. A da roată = a merge de jur împrejur, a înconjura, a da ocol; a descrie unul sau mai multe cercuri (în mers sau în zbor), a face ocoluri. ♦ Figură de acrobație care constă în rotirea corpului prin sprijinirea succesivă pe mâini și pe picioare. ◊ Roata morții = acrobație care constă în alergarea în cerc, cu un vehicul, pe pereții (aproape verticali ai) unei construcții special amenajate. ◊ Loc. vb. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. 7. Instrument de tortură și execuție de formă circulară, folosit în Evul Mediu. [Pl. și: roate] – Lat. rota.
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.
ROÁTĂ1, roți, s. f. 1. Cerc de metal sau de lemn, cu spițe sau plin, care, învârtindu-se în jurul unei osii, pune în mișcare un vehicul. ◊ Caii (sau boii) de la roată = caii (sau boii) rotași. ◊ Expr. A fi cu trei roate la car = a fi zăpăcit, nebun. A pune (ceva) pe roate sau a merge (ceva) (ca) pe roate = a face să se desfășoare sau a se desfășura în condiții foarte favorabile, a organiza sau a fi bine organizat, astfel încât să funcționeze perfect. 2. (Tehn.) Organ de mașină sau ansamblu unitar de piese în formă de cerc, care se poate roti în jurul unei axe proprii. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. asemănătoare cu roata (1), având diverse întrebuințări. ◊ Roata olarului = mașină de lucru rudimentară a olarului, construită dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjește lutul, dând diferite forme oalelor. Roata norocului = cerc mare, numerotat cu numere câștigătoare, care este învârtit cu mâna de jucătorul care își încearcă norocul. ◊ Expr. Roata lumii (sau a vremii) = mersul, succesiunea evenimentelor. S-a întors roata = s-a schimbat situația (în defavoarea cuiva); s-a întors norocul (de partea altcuiva). 4. Obiect fabricat, aranjat sau legat în formă de roată (1), de cerc, de disc. Roată de cașcaval. Roată de frânghie. ♦ Desen sau contur rotund ca un cerc; disc. 5. Figură pe care o formează mai multe ființe sau lucruri așezate în formă de cerc. ◊ (Adverbial) Ședeau roată în jurul focului. 6. Mișcare circulară; învârtitură, răsucire, rotocol. ◊ Expr. A da roată = a merge de jur împrejur, a înconjura, a da ocol; a descrie unul sau mai multe cercuri (în mers sau în zbor), a face ocoluri. ♦ Figură de acrobație care constă în rotirea corpului prin sprijinirea succesivă pe mâini și pe picioare. ◊ Roata morții = acrobație care constă în alergarea în cerc, cu un vehicul, pe pereții (aproape verticali ai) unei construcții special amenajate. ◊ Loc. vb. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. 7. Instrument de tortură și execuție de formă circulară, folosit în evul mediu. [Pl. și: roate] – Lat. rota.
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.
ROÁTĂ1, roți și roate, s. f. 1. Cerc de lemn sau de metal, cu spițe sau plin, care, învîrtindu-se în jurul unei osii, pune în mișcare un vehicul. Roțile pocneau tot mai des peste încrucișări, treceau de pe o linie pe alta cu o siguranță mașinală. REBREANU, R. I 13. Drumul era lung și obositor. Roatele căruței scoteau un țipăt ascuțit și se părea că taie auzul. DEMETRESCU, O. 116. [Moș Nichifor] pune roata la loc, vîră leuca, sucește lamba și-a strînge la scară. CREANGĂ, P. 125. Lua stejarul cît de gros, îl îndoia cu mînile și-l făcea obadă de roată. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Caii (sau boii) de la roată = caii (sau boii) rotași. Caii de la roată fură schimbați cu o pereche din cei legați de codîrlă. CAMIL PETRESCU, O. II 286. Cînd sînt două perechi de boi, perechea din urmă se cheamă... boii de la roate, rotași. PAMFILE, A. R. 50. ◊ Expr. A fi cu trei roate la car = a nu fi întreg la minte, zăpăcit, nebun. Înțeles-ați oare vrun singur cuvînt măcar? Mă tem că hatmanul nostru e cu trei roate la car. HASDEU, R. V. 149. A pune (o acțiune) pe roate sau (despre acțiuni) a merge (ca) pe roate = a organiza (sau a fi organizat) așa ca să funcționeze fără piedici, a face ca cineva sau ceva să fie activ. A pune (cuiva) bețe în roate v. băț. A fi a cincea roată la car (sau la căruță) v. cincilea. (În construcție cu verbul «a bate» sau cu verbe care sugerează această acțiune) De la roate = foarte tare, strașnic. Să apuci un băț scurt, dar gros și sănătos, și cu acela să începi a mi-o măsura peste spate, știi colea... de la roate. MARIAN, O. I 345. 2. Organ de mașină în formă de cerc de metal sau de lemn, cu spițe sau plin, care servește într-un sistem tehnic la transmiterea sau la transformarea unei mișcări. Sonda e numai un vuiet de roți. BOGZA, A. Î. 49. Patru oameni stau la roata de la cîrmă. VLAHUȚĂ, R. P. 6. Fîntîna era adîncă și nu avea nici roată, nici cumpănă, ci numai o scară de coborît pînă la apă. CREANGĂ, O. A. 230. ◊ Roata morii = roată, acționată de o apă curgătoare, care pune în mișcare o moară. Am stat la roata morii, Și roata umblă des. COȘBUC, P. I 60. 3. Nume dat diferitelor obiecte asemănătoare cu roata (1) și avînd diverse utilizări: a) unealtă care servește la torsul lînii, cînepii și inului. Roata ședea in mijlocul casei, și canură toarsă nu era pentru bătătură. CREANGĂ, A. 62. La cusut și sărăduit sumane, și mai ales la roată, mă întreceam cu fetele cele mari din tors. id. ib. 63; b) (determinat prin «olarului») mașină de lucru rudimentară a olarului, constituită dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjește lutul și dă formă oalelor; c) instrument de tortură pe care se legau altădată osîndiții, pentru a fi zdrobiți printr-o mișcare repede de învîrtire; d) (determinat prin «norocului») cerc mare, numerotat cu numere cîștigătoare, care este învîrtit cu mîna de cumpărătorii biletelor de tragere. Se opri în grădina lui Eliade, chiar în fața unei roate a norocului. CAMIL PETRESCU, O. II 113; e) (în expr.) roata lumii (sau a vremii) = succesiunea evenimentelor. Cine zice altfel, moșule, decît, vezi dumneata, roata lumii se învîrtește și noi cu dînsa. HOGAȘ, M. N. 67. Ascultînd cu adîncime glasul gîndurilor mele, Uriașa roat-a vremii înapoi eu o întorc și privesc. EMINESCU, O. IV 111. ◊ S-a întors roata = s-a schimbat situația (în defavoarea cuiva); s-a întors norocul (de partea altcuiva); f) vîrtelniță. 4. Obiect, desen sau contur rotund ca un cerc; disc. Soarele scapăt-acum, iar roata-i s-ascunde sub culme, Vîntul alene cîntînd deasupra pădurii, prin vîrfuri Spune trăite povești din lumile albastre-ale zării. COȘBUC, P. II 63. [Corăbii învechite] trecînd încet ca umbre – țin pînzele umflate În fața lunei care prin ele-atunci străbate, Și-n roată de foc galben stă fața-i ca un semn. EMINESCU, O. I 63. ♦ Obiect fabricat, așezat sau împachetat în formă de cerc, de colac sau de covrig. Roată de cașcaval. Roată de frînghie. 5. Figură formată de mai multe ființe sau lucruri așezate în formă de cerc. Roate de frunze moarte năvăleau la fereastră. SADOVEANU, O. I 330. ◊ (În metafore și comparații) Una, mai cu moț, a rămas lîngă buduroi să-i înfrunte [pe turci]. Turcii călări, cu fesuri, cu cealmale, mustăcioși, bărboși, roată în jurul ei. STANCU, D. 10. ◊ (În construcție cu verbele «a sta», «a ședea», «a se aduna», «a se strînge» etc.) Împrejurul focului, stătură toți roată, pînă tîrziu de tot. BUJOR, S. 136. Făcîndu-se toți roată împrejurul mămăligii, își trase fiecare înspre dînsul partea sa. HOGAȘ, M. N. 195. La un semn dat de zmeul cel cu trei ochi, zmeii se adunară roată pe lîngă foc. BOTA, P. 69. Fetele se prind roată, iar în mijlocul horei vornicelul și cu gazda frămîntă pămîntul. SEVASTOS, N. 77. Flăcăi voinici șed roată pe lîngă un foc mare. ALECSANDRI, P. III 234. ◊ (Repetat) Oamenii au aprins focuri din paie vechi și mărăcinișuri și s-au strîns roate-roate, zvonind din glasuri cu mare însuflețire. SADOVEANU, M. C. 206. 6. Mișcare circulară; învîrtitură, răsucire, rotocol, cerc. Și fîlfîie deasupra-i, gonindu-se în roate Cu-aripile-ostenite un alb ș-un negru corb. EMINESCU, O. I 93. Paloșul Radului zbură un minut, făcînd roată împrejuru-i, dar săbiile și lăncile îl înconjurau. ODOBESCU, S. I 157. Ghiță se necăjea... Mîna-n chimir că-i punea, De mijloc că-l apuca Vreo trei roate-l învîrtea. TEODORESCU, P. P. 629. Șoimule, șoimuț ușor, Fă-te roată sus în zbor. ALECSANDRI, P. P. 172. ◊ (În construcție cu verbe ca «a se uita», «a privi» sau în construcții legate de ideea de a privi) Ziulica, ziua toată Își poartă vederea roată, Degeaba că o rotește, Pe mine nu mă zărește. DEȘLIU, M. 31. Negoiță s-a suit într-un dud mare și s-a uitat pretutindeni roată. CARAGIALE, P. 88. Ursane frate! să-ți faci ochirea roată, Și cît îi vedea zare a ta să fie toată! ALECSANDRI, P. A. 164. Ochii roată că-și făcea, Jur prejur că se uita Ș-o fîntînă că-mi zărea. TEODORESCU, P. P. 440. Murgule, coamă rotată, Mai scoate-mă-n deal o dată, Să-mi fac ochișorii roată, Să mă uit în lumea toată, Pe unde-am umblat odată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 314. ◊ Expr. A da roată = a merge de jur împrejur, a descrie un cerc (în mers, în zbor); a face ocoluri. Augurul... dă roată prin odaie și... roagă cerul cu stelele și luna. COȘBUC, P. II 192. Vînători de dropii au dat roată, ore, zile și luni întregi, împrejurul falnicilor dropioi. ODOBESCU, S. III 14. Apoi Corbea ce-mi făcea? În scară picior punea, Pe Roșul încălica Ș-o roată curții că da. Dete-o roată, dete două, Dete, măre, pîn’ la nouă. TEODORESCU, P. P. 531. (Rar) A face o roată = a alerga, a da o fugă; a da o raită. Maică, măiculița mea, Fă o roată pîn’ acasă. BIBICESCU, P. P. 327. ♦ (De obicei în construcție cu verbele «a face» sau «a se da») Figură de acrobație constînd în rotirea laterală a corpului prin sprijinirea succesivă pe mîini și pe picioare. Se țineau de caretă, alergînd după ea, iar cei mai sprinteni se dau tumba sau făceau roata pe lîngă porțile ei. MACEDONSKI, O. III 25. [Atletul] îmbla pe mîni și pe cap și cu picioarele sta în sus... se da de-a roata peste cap. SBIERA, P. 262. ◊ Expr. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. O fărîmătură de stîncă se duce de-a roata în vale. GANE, N. I 94. Deasupra sufla furtuna așa de puternic, încît ducea păsările de-a roata în aer. id. ib. 91. Știubeiul... se duse de-a roata pînă devale. ȘEZ. III 24. ◊ Roata morții = acrobație care constă din alergatul în cerc cu motocicleta pe pereții unei construcții special amenajate.
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind unul sau mai multe cercuri. Pe sub pîlcurile albe de nouri, sus, în cerul adînc-albastru, se roteau vulturi. SADOVEANU, O. VI 97. Stolul de cocori s-a rotit tot mai aproape de pămînt. C. PETRESCU, R. DR. 192. Paiele din cîmp, de spaimă, În vîrtej acolo prinse, Se rotesc și joacă-mpinse, Se ridică-n sus. COȘBUC, P. II 17. ◊ Intranz. Deasupra lor porumbii vineți roteau voioși. ANGHEL, Î. G. 29. ♦ (Popular; rar) A juca, a dansa mișcîndu-se în cerc. Frunză verde liliac, Bată-l vina de gîndac, C-au mîncat frunza de fag; N-au lăsat să odrăslească, Fetele să se umbrească, Flăcăii să se rotească. SEVASTOS, C. 83. ◊ Tranz. (Complementul e dansul sau fata jucată) Rar le vine feciorilor chef să aducă lăutarul... de mai rotesc cele fete. SEVASTOS, N. 3. Danțul cine-l trage?... – Bun jupîn (cutare) Cu toiag în dreapta, Danțul îmi rotește. TEODORESCU, P. P. 80. ♦ (Despre ape) A forma cercuri de unde concentrice; a produce ochiuri, vîrtejuri. Și apa, unde-au fost căzut, În cercuri se rotește, Și din adînc necunoscut Un mîndru tînăr crește. EMINESCU, O. I 170. ◊ Intranz. Iar prin mîndrul întuneric al pădurii de argint, Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind... Ele sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace, În cuibar rotind de ape, peste care luna zace. EMINESCU, O. I 85. (Fig.) Cum el din cer o auzi, Se stinse cu durere, Iar ceru-ncepe a roti În locul unde piere. EMINESCU, O. I 171. 2. Refl. (Mai ales urmat de determinări introduse prin prep. «împrejurul», «în jurul» etc.) A face o mișcare de rotație în jurul a ceva; a se învîrti. Pămîntul se rotește in jurul soarelui. ▭ Ursa-mare se rotea în jurul polului ceresc. DUMITRIU, N. 267. ♦ Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutînd să-i cîștige simpatia sau bunăvoința. Fiul împăratului era mîndru nevoie-mare, fiindcă zîna numai cu dînsul jucă cît ținu hora. Și unde se rotea pe lîngă dînsa și se îngîmfa ca un curcan. ISPIRESCU, L. 311. ♦ (Despre oameni; uneori determinat prin «pe loc») A se întoarce roata, a se răsuci, a se învîrti pe loc. Se rotesc pe loc, fără astîmpăr, într-o panică adevărată. SAHIA, N. 18. Se roti puțin înaintea oglinzii și ieși în balcon. CONTEMPORANUL, IV 390. 3. Tranz. A-și schimba, a-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur împrejur. Își roti un moment privirea asupra pieții, care era o mare de capete. PAS, Z. IV 39. De-ți roteai pe lanul vieții ochii mari și visători, Nu-ntîlneai decît podoabe, fluturi, pajiște și flori. VLAHUȚĂ, P. 24. Eram un copilandru. Din codri vechi de brad Flămînzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pămîntul, Eu răzvrăteam imperii, popoarele cu gîndul. EMINESCU O. I 88. 4. Tranz. (Cu privire la arme sau la obiecte analoge) A învîrti în aer, deasupra capului, înainte de a lovi. Muncitorii roteau bastoanele. PAS, Z. IV 265. ◊ Fig. Albert Kiraly... prădînd și pustiind, își rotește armele fulgerînd prin toată Bulgaria. BĂLCESCU, O. II 51. 5. Refl. (Despre păsări) A-și desface penele din coadă; a se înfoia. Cîntă cucul, se rotește, Ca mîndra cînd se gătește. TEODORESCU, P. P. 346. Pe cea verde moviliță, Se rotește-o păuniță Ș-un păun cu chica scurtă. ALECSANDRI, P. P. 410. ◊ Tranz. (Cu privire la coadă sau la pene) [Păunul] se primbla pe sub ferești rotindu-și coada cea lungă și frumoasă. SBIERA, P. 33.
Roáta-Stélelor (pop.) s. propriu f., g.-d. Róții-Stélelor
roátă1 (cerc) s. f., g.-d. art. róții; pl. roți/(în expr. și) roáte
rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă
Roáta-Stélelor s. pr. f.
roátă (cerc) s. f., g.-d. art. róții; pl. roți (în expr. și roáte)
rotí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 sg. și pl. roteáscă
ROATA-STÉLELOR s. v. coroana-boreală.
ROÁTĂ s. v. bătător, bot, companie, depănătoare, rât, vârtelniță.
ROÁTĂ s., adv. 1. s. v. disc. 2. s. v. cerc. 3. adv. circular. (Privește ~.)
ROTÍ vb. 1. v. răsuci. 2. v. rula. 3. v. pivota. 4. (rar) a (se) înfoia. (Își ~ coada.)
ROTI- v. roto-.
ROTI- elem. roto-.
roátă (roáte), s. f.1. Cerc de lemn sau de metal care se învîrte în jurul unei osii. – 2. Instrument de tortură. – 3. Cerc, gașcă. – 4. Instrument, unealtă asemănătoare cu roata. – 5. Rotație, învîrtire. – 6. Depănătoare, vîrtelniță. – 7. Unealta olarului. – 8. Mașină de filat. – 9. (Trans.) Pînză care face pe măsura mortului și cu care se dă roată sicriului. – Megl. roată. Lat. rǒta (Pușcariu 1470; REW 7387), cf. alb. rotë (Philippide, II, 652), it. routa, prov., port. roda, fr. roue, sp. rueda. Este dubletul lui roată, s. f. (companie), din pol. rota < germ. Rotte (Cihac, II, 315), cf. mag. róta, rus. rota (der. din rusă nu este posibilă, fiind cuvînt din sec. XVII, cf. Sanzewitsch 208), der. rotmistru (var. rohmistru), s. m. (căpitan de cavalerie), înv., din pol. rotmistrz < germ. Rittmeister. Der. rotan, s. n. (roata depănătoarei de mosoare), în loc de rodan; rotană, s. f. (varietate de pere); rotar, s. m. (persoană care face roți; înv., persoană care dă vînt roții de la presa tipografică); rotăreasă (var. rotariță), s. f. (nevasta rotarului); rotărie, s. f. (slujba și atelierul rotarului); rotaș, s. m. (cal înhămat la oiște; fam., persoană care poartă ochelari); rotat, adj. (rotund, circular; pag); roti (var. înroti, înrota), vb. (a se învîrti; refl., a-și înfoia coada păunul; refl., a se făli, a se îngîmfa); rotilă, s. f. (roată), cu suf. sl. -ilo, care odinioară trebuie să fi fost productiv în rom., cf. prășilă, racilă (după Tiktin, de la roti, după paralelismul toci-tocilă); rotili, vb. (a se învîrti), pe care Graur, BL, VI, 146, îl derivă de la roti cu suf. expresiv -eli; rotilat (var. roticălat), adj. (rotund, circular; varietate de mere), cf. bucălat; rotălie, s. f. (Olt., vîrful fusului); rotitor, adj. (giratoriu); rotitură, s. f. (roată, ocol); rotiș, adv. (în cerc); rotiță, s. f. (roată mică); rotocol (var. rotogol), s. n. (cerc; disc; rotunjime; roată, rotiță; inel), a cărui der. nu este clară, dar probabil este expresivă (după părerea îndoielnică a lui Pușcariu 1470 și cea a lui Candrea, de la roată comp. cu sl. kolo „roată”); rotocoli, vb. (a se învîrti); rotocolime, s. f. (înv., rotunjime); rotofei, adj. (îndesat, bondoc); probabil tot printr-o der. expresivă (după Cihac, II, 319, în legătură cu rus. rotožeĭ „mojic”); rotoțea, s. f. (plantă, Achillea ptarmica), pe care Scriban o leagă, desigur în mod greșit, de otrățel, cf. rocoțea. – Der. neol. (din fr.) rotați(un)e, s. f.; rotatoriu, adj.; rotativă, s. f.
ROÁTĂ1 roți f. 1) Parte a unui vehicul, în formă de cerc, care se învârtește în jurul unei osii, punând vehiculul în mișcare. ◊ A fi cu trei ~e la car a fi smintit. A pune pe ~e a face ceva să funcționeze normal. A merge ca pe ~e a se desfășura bine. A fi a cincea ~ la căruță a fi de prisos. (A fi) cât ~a carului (a fi) foarte mare. A-i lua cuiva boii de la ~e a ruina pe cineva. ~a vremii (sau ~a lumii) mersul evenimentelor. S-a întors ~a se spune despre o situație, care s-a schimbat radical. 2) Organ dintr-un sistem tehnic, de formă circulară, care se rotește în jurul unei axe și servește la transmiterea unei mișcări de rotație. ~a morii. 3) Obiect sau produs fabricat în formă de cerc. ~ de frânghie. ~ de cașcaval.~a norocului obiect în formă de cerc, la jocurile de hazard, pe care sunt indicate numerele câștigătoare. 4) (în evul mediu) Instalație de tortură și de execuție a osândiților. A trage pe ~. 5) Figură în formă de cerc. ◊ A face ~ în jurul cuiva a înconjura pe cineva. A se strânge ~ a forma un cerc. 6) Mișcare circulară; rotire; rotocol. ◊ A se duce de-a ~a a se rostogoli. [G.-D. roții; în expresii și roate] /<lat. rota
A ROTÍ ~ésc tranz. 1) A face să se rotească. 2) (frânghii, sârme etc.) A înfășura în formă de roată; a face colac. /Din roată
A SE ROTÍ mă ~ésc intranz. 1) A descrie mișcări circulare; a se rostogoli. 2) fig. A se învârti mereu în căutarea unui profit. /Din roată
roată f. 1. cerc solid ce se învârtește în jurul unei osii și servă a pune ceva în mișcare: roatele unei trăsuri; a face roată, a destinde ca o apărătoare penele coadei (vorbind de păun); roata norocului, schimbările neașteptate ale ursitei omenești (locuțiune mitologică luată din sfera simbolică a Fortunei); 2. supliciu ce consta a rupe membrele unui criminal întins pe o roată; 3. fig. cerc: flăcăi voinici șed roată pe lângă un foc mare AL.; 4. ocol: a da o roată prin vecini; 5. roata de foc, V. alimori. [Lat. ROTA]. ║ adv. de jur împrejur: a arunca roată ochii; de-a roata, rostogolindu-se.
rotì v. 1. a învârti în cerc: își rotește fulgerând armele prin toată Bulgaria BĂLC.; 2. a face roată: păunul se rotește; 3. fig. a se fuduli: ca cocoșul se rotește PANN.
1) roátă f., pl. e și roțĭ (lat. rŏta, roată; it. ruota, pv. pg. roda, vfr. ruede, nfr. roue, sp. rueda. V. rătund, rotulă). Unealtă rătundă care se învîrtește în prejuru uneĭ osiĭ și servește la mișcarea uneĭ căruțe, uneĭ mașinĭ ș. a. (Roata poate fi și dintr’o singură bucată, dar obișnuit se compune din cerc saŭ șină, obadă, spițe și butuc). Cicîric. A ședea (saŭ a sta) roată, a ședea (saŭ a sta) de jur în prejur, în cerc. A face roată, a așeza, a învîrti în formă de roată (în cerc): păunu șĭ-a făcut coada roată, el îșĭ făcu ochiĭ (privirea) roată. Roata, mă! strigăt la fie-care 10-20 de versurĭ la urarea flăcăilor care umblă cu plugu (buhaĭu) în seara de 31 Decembre (adică facețĭ roată în prejuru meŭ!).
rotésc v. tr. (d. roată). Învîrtesc pin prejur: a roti ochiĭ pin lume. V. refl. Mă învîrtesc: cînd s’a rotit odată, ĭ-a trîntit pe toțĭ. Îmĭ desfășor coada, vorbind de păunĭ și curcanĭ. Fig. Mă fudulesc.
roata-stelelor s. v. COROANA-BOREALĂ.
ROA s., adv. 1. s. cerc, disc. (O ~ de lemn.) 2. s. cerc. (Faceți ~ în jurul meu.) 3. adv. circular. (Privește ~.)
roa s. v. BĂTĂTOR. BOT. COMPANIE. DEPĂNĂTOARE. RÎT. VÎRTELNIȚĂ.
ROTI vb. 1. a (se) întoarce, a (se) învîrti, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) rotila. (~ cheia în broască.) 2. a învîrti, a răsuci, a suci, (pop.) a sucăli, (reg.) a rotila, a rotocoli, (Transilv.) a tecărui. (A ~ un obiect pentru a-l face sul.) 3. (TEHN.) a pivota. 4. (rar) a (se) înfoia. (Își ~ coada.)
roata v. luncanul; mânioasa.
roata femeielor, joc* popular românesc, ritual, din ceremonialul de nuntă, întâlnit în ținutul Năsăudului. Se joacă de către femei luni dimineața când se învelește mireasa (schimbarea cununei de mireasă cu năframa de nevastă) și marchează momentul trecerii miresei în cerc, în jurul scaunului pe care stă mireasa în timpul învelitului. Are ritm binar* și melodie proprie; mișcarea este moderată cu pași simpli, însoțiți de multe strigături* legate de eveniment. Sin.: tropota femeilor.
roata oșenească v. brâul.
roata prin casă v. ardeleana (1).
roată v. bizantină, muzică.
roátă, roți, s.f. – 1. Motiv ornamental la țesături. 2. Roate, dans popular mixt, specific zonei Chioar și Codru. Se mai numește Patru pași sau Șapte pași. Perechile se învârt în cerc, în sens opus acelor de ceasornicar. De regulă, este însoțit de strigături: „Foaie verde tri scaieți / Să jucăm roata, băieți” (Memoria, 2004: 1.100). ♦ (top.) Roata, deal în Bogdan Vodă și Botiza (Vișovan, 2005); Roata, toponim în zona Cavnic: a) Mina Roata. În anul 1858, a devenit proprietatea Asociației miniere Nicolae și Ana Roată, până în 1899, când Asociația a vândut mina lui Iacob Creewel din Londra, iar un an mai târziu a fost cumpărată de o firmă britanică, Roata Aurra Mines Limited. În 1904, acțiunile au fost concesionate unui investitor din Sibiu, iar în 1910, mina a fost cumpărată de stat. b). Pârtiile Roata. Parte a domeniului schiabil din Cavnic. – Lat. rota „roată” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA); cf. rad. i.-e. *rot- (lit. ratas, let. rats, germ, Rad, sansk. ratha, gal. rhod).
roátă, roți, s.f. – 1. Motiv ornamental la țesături. 2. Dans popular jucat în cerc: „Foaie verde tri scaieți / Să jucăm roata, băieți” (Memoria 2004: 1100). – Lat. rota.
ROATA DE JOS, com. în jud. Giurgiu, situată în C. Găvanu-Burdea, pe râul Dâmbovnic; 8.266 loc. (2005). Nod rutier. Expl. de petrol și gaze naturale (în satele Roata de Jos și Cartojani). În satul Sadina se află biserica Adormirea Maicii Domnului (1668), îar în satul R. de J. bisericile Sf. Nicolae (1825-1902) și Adormirea Maicii Domnului (1880).
ROATĂ, ION (zis și Moș Ioan Roată) (1806-1882, n. Rotilești, azi satul Rotileștii Mari, jud. Vrancea), deputat pontaș (clăcaș) în Adunarea ad-hoc a Moldovei (1857). Exponent al țărănimii în lupta pentru Unirea Principatelor, a fost larg popularizat de Ion Creangă prin povestirile „Moș Ion Roată și Unirea” și „Moș Ion Roată și Vodă Cuza”.
ROTI- „roată, circular”. ◊ L. rota „roată” > fr. roti-, engl. id. > rom. roti-. □ ~fere (v. -fer), s. n. pl., clasă de viermi inferiori, cu corpul cilindric sau sferic, înconjurat de cili vibratili; ~form (v. -form), adj., rotund și plan, în formă de roată.
a merge ca un ceasornic / ca ceasul / ca pe roate / ca uns expr. a funcționa, a evolua perfect.
a pune bețe în roate (cuiva) expr. a(-i) face (cuiva) greutăți; a sabota planurile cuiva.
a răsturna cu roțile-n sus expr. (er.d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.
cu trei roate la car expr. nebun, aiurit.
roată, roți s. f. 1. ruletă (la cazinou). 2. (la pl.) picioare. 3. (tox.) pastilă, pilulă, tabletă de substanțe stupefiante sau psihotrope.
roată țigănească expr. sistem de întrajutorare bănească practicată de un grup de salariați la locul de muncă, sub forma unei colecte bănești distribuite lunar, pe rând, participanților la sistem.

roti dex

Intrare: roată (cerc)
roată 1 pl. -i substantiv feminin
roată 2 pl. -e substantiv feminin
Intrare: roti (verb)
roti verb verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: roti (pref.)
roti pref.
Intrare: Roata-Stelelor
Roata-Stelelor (numai) singular substantiv propriu feminin articulat