rotacism definitie

13 definiții pentru rotacism

ROTACÍSM, (2) rotacisme, s. n. 1. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane intervocalice în „r”. 2. Transformarea în limba română a lui „n” intervocalic în „r”, la cuvintele moștenite din limba latină. – Din fr. rhotacisme.
ROTACÍSM, (2) rotacisme, s. n. 1. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane intervocalice în „r”. 2. Transformarea în limba română a lui „n” intervocalic în „r”, la cuvintele moștenite din limba latină. – Din fr. rhotacisme.
ROTACÍSM s. n. Fenomen fonetic constînd în transformarea unei consoane în «r»; (în limba romînă) fenomen dialectal constînd în transformarea lui «n» intervocalic în «r». Rotacismul se păstrează astăzi în istroromînă și în cîteva cătune din jurul Scărișoarei (Munții Apuseni).
rotacísm s. n., (cazuri) pl. rotacísme
rotacísm s. n., (cazuri) pl. rotacísme
ROTACÍSM s. (FON.) rotacizare.
ROTACÍSM s.n. Fenomen fonetic constând în transformarea lui n intervocalic în r. [< fr. rhotacisme, cf. gr. rhotakismos].
ROTACÍSM s. n. fenomen fonetic, constând în transformarea unei consoane intervocalice în r; (în limba română) transformarea în r a lui n intervocalic în cuvinte moștenite din latină. (< fr. rhotacisme)
ROTACÍSM ~e n. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane inter-vocalice în „r”. /<fr. rhotacisme
rotacism n. trecerea unei consoane în r, în special a unui n intervocalic: rotacismul e caracteristica graiului istro-român (Rumeri) și a Moților (bură dimireață).
*rotacízm n., pl. e (vgr. rotakismós, d. rô, litera R). Gram. Deasă întrebuințare a luĭ R saŭ prefacerea unuĭ sunet în R. – Rotacizmu există în toate dialectele româneștĭ, dar maĭ ales la Istrienĭ, care zic: Rumărĭ, bire, spur, ura îld. Românĭ, bine, spun, una. Exemple de la Dacoromânĭ: fereastră (lat. fenestra), mărunt și cărunt (îld. *mănunt și *cănunt), ferferiță (îld. ferfeniță și ferfeliță) și altele multe. În Dacia, rotacismu e maĭ des la Moțĭ, care zic bură dimineață îld. bună dimineață.
ROTACÍSM (< fr. {i}; {s} gr. rho „r”) s. n. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane intervocalice în r (ex. trecerea lui s la r în latina arhaică, iar în limba română transformarea în r a lui n intervocalic în cuvintele moștenite din latină, ex. bire pentru bine).
ROTACÍSM (ROTACIZÁRE) s. n. (< fr. rhotacisme, cf. gr. rhotakismos): transformare, în limba română, a lui n intervocalic în r, în cuvintele moștenite din latină: bine > bire, pâne > pâre etc. Fenomenul rotacizării era răspândit la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea în jumătatea de nord a Transilvaniei și în Nordul Moldovei. Primele scrieri în limba română (Codicele Voronețean, Psaltirea Voronețeană, Psaltirea Scheiană și Psaltirea Hurmuzaki) din acea perioadă conțin fenomenul rotacizării, fapt care demonstrează originea lor maramureșeană. R. mai este întâlnit azi numai în unele sate din zona Munților Apuseni (Scărișoara) și în dialectul istroromân din Istria (Croația).

rotacism dex

Intrare: rotacism
rotacism substantiv neutru