Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

15 defini╚Ťii pentru rostuire

ROSTU├Ź, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A a╚Öeza, a aranja a╚Öa cum trebuie; a face ordine. ÔÖŽ A aranja pe cineva ├«ntr-un post, ├«ntr-o situa╚Ťie convenabil─â. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etan╚Öare ╚Öi a netezi rosturile dintre c─âr─âmizile unei zid─ârii, dintre pavelele sau bordurile unei ╚Öosele etc. pentru a ├«mpiedica p─âtrunderea apei de ploaie sau de infiltra╚Ťie. 4. A forma cu m├óna rostul urzelii la r─âzboiul de ╚Ťesut. 5. A bate, de o parte ╚Öi de alta, v├órful din╚Ťilor unei p├ónze de fer─âstr─âu. ÔÇô Rost + suf. -ui.
ROSTU├ŹRE, rostuiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a rostui ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. rostui.
ROSTU├Ź, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A a╚Öeza, a aranja a╚Öa cum trebuie; a face ordine. ÔÖŽ A aranja pe cineva ├«ntr-un post, ├«ntr-o situa╚Ťie convenabil─â. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etan╚Öare ╚Öi a netezi rosturile dintre c─âr─âmizile unei zid─ârii, dintre pavelele sau bordurile unei ╚Öosele etc. pentru a ├«mpiedica p─âtrunderea apei de ploaie sau de infiltra╚Ťie. 4. A forma cu m├óna rostul urzelii la r─âzboiul de ╚Ťesut. 5. A bate, de o parte ╚Öi de alta, v├órful din╚Ťilor unei p├ónze de fer─âstr─âu. ÔÇô Rost + suf. -ui.
ROSTU├ŹRE, rostuiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a rostui ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. rostui.
ROSTU├Ź, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ├«n ordine; a aranja a╚Öa cum trebuie. Ar trebui totu╚Öi s─â-╚Öi rostuiasc─â treburile. DAN, U. 5. N-am mai z─âbovit pe aici o zi mai mult dec├«t mi-a trebuit ca s─â-mi rostuiesc daraverile. M. I. CARAGIALE, C. 92; [Bolovanii] la r├«nd ciocanul ├«i a╚Öaz─â, frumos mistria-i rostuie╚Öte. CARAGIALE, O. III 123. ÔŚŐ Fig. Rostuia cur─â╚Ťenia, ├«nc├«t sticlea s─âr─âcia ca apa din f├«nt├«n─â. VORNIC, P. 201. ÔÖŽ A a╚Öeza pe cineva ├«ntr-un loc, ├«ntr-un post, ├«ntr-o situa╚Ťie convenabil─â. V. c─âp─âtui. Luna trecut─â putuse s─â ajung─â la Ia╚Öi, unde-╚Öi g─âsise prieteni, care au c─âutat s─â-l rostuiasc─â. CAMIL PETRESCU, O. II 549. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. Nici nu s-a g├«ndit ieri de loc c─â s-ar putea sau ar trebui s─â-╚Öi rostuiasc─â un porc. REBREANU, R. II 162. 3. A umple cu un material de etan╚Öare ╚Öi a netezi rosturile dintre c─âr─âmizile sau blocurile de piatr─â ale unei zid─ârii, dintre pavelele sau bordurile unei ╚Öosele etc. 4. A forma cu m├«na rostul urzelii la r─âzboiul de ╚Ťesut.
ROSTU├ŹRE, rostuiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a rostui.
rostu├ş (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. rostui├ęsc, imperf. 3 sg. rostui├í; conj. prez. 3 s─â rostui├ísc─â
rostu├şre s. f., g.-d. art. rostu├şrii; pl. rostu├şri
rostu├ş vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi. 3 pl. rostui├ęsc, imperf. 3 sg. rostui├í; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. rostui├ísc─â
rostu├şre s. f., g.-d. art. rostu├şrii; pl. rostu├şri
ROSTU├Ź vb. 1. v. r├óndui. 2. (TEXT.) a n─âv─âdi, a rosti. (A ~ urzeala.)
ROSTU├Ź vb. v. a╚Öeza, procura.
A ROSTU├Ź ~i├ęsc tranz. 1) A a╚Öeza conform unor cerin╚Ťe de ordin practic. 2) (persoane) A aranja ├«ntr-un post, ├«ntr-un loc bun. 3) rar A g─âsi la repezeal─â. 4) (urzeal─â) A face s─â formeze un rost. 5) (rosturile unei construc╚Ťii) A astupa cu mortar sau cu un alt material (pentru a ├«mpiedica p─âtrunderea apei). /rost + suf. ~ui
rostui vb. v. A╚śEZA. PROCURA.
ROSTUI vb. 1. a rîndui, (pop.) a rosti. (A ~ cele necesare.) 2. (TEXT.) a năvădi, a rosti. (A ~ urzeala.)

Rostuire dex online | sinonim

Rostuire definitie

Intrare: rostui
rostui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: rostuire
rostuire substantiv feminin