ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune în ordine; a aranja așa cum trebuie. Ar trebui totuși să-și rostuiască treburile. DAN, U. 5. N-am mai zăbovit pe aici o zi mai mult decît mi-a trebuit ca să-mi rostuiesc daraverile. M. I. CARAGIALE, C. 92; [Bolovanii] la rînd ciocanul îi așază, frumos mistria-i rostuiește. CARAGIALE, O. III 123. ◊ Fig. Rostuia curățenia, încît sticlea sărăcia ca apa din fîntînă. VORNIC, P. 201. ♦ A așeza pe cineva într-un loc, într-un post, într-o situație convenabilă. V. căpătui. Luna trecută putuse să ajungă la Iași, unde-și găsise prieteni, care au căutat să-l rostuiască. CAMIL PETRESCU, O. II 549. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. Nici nu s-a gîndit ieri de loc că s-ar putea sau ar trebui să-și rostuiască un porc. REBREANU, R. II 162. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile sau blocurile de piatră ale unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. 4. A forma cu mîna rostul urzelii la războiul de țesut.

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuí vb., ind. prez. 1 sg. și. 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. rostuiáscă

ROSTUÍ vb. 1. v. rândui. 2. (TEXT.) a năvădi, a rosti. (A ~ urzeala.)

ROSTUÍ vb. v. așeza, procura.

A ROSTUÍ ~iésc tranz. 1) A așeza conform unor cerințe de ordin practic. 2) (persoane) A aranja într-un post, într-un loc bun. 3) rar A găsi la repezeală. 4) (urzeală) A face să formeze un rost. 5) (rosturile unei construcții) A astupa cu mortar sau cu un alt material (pentru a împiedica pătrunderea apei). /rost + suf. ~ui

rostui vb. v. AȘEZA. PROCURA.

ROSTUI vb. 1. a rîndui, (pop.) a rosti. (A ~ cele necesare.) 2. (TEXT.) a năvădi, a rosti. (A ~ urzeala.)