ROSTITÓR, -OÁRE, rostitori, -oare, adj. (Rar) 1. (Și substantivat) Care rostește, spune ceva. 2. Care este rostit, exprimat, spus. – Rosti + suf. -tor.

ROSTITÓR, -OÁRE, rostitori, -oare, adj. (Rar) 1. (Și substantivat) Care rostește, spune ceva. 2. Rostit, exprimat, spus. – Rosti + suf. -tor.

ROSTITÓR, -OÁRE, rostitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care spune, rostește ceva. (Substantivat) Rostitorii de palavre nu prea facă mare gură. BELDICEANU, P. 119. 2. Rostit, exprimat, spus. Părinte, vorbei tale prielnic rostitoare Am dat precum se cade deplină ascultare. NEGRUZZI, S. II 140.

rostitór (rar) adj. m., pl. rostitóri; f. sg. și pl. rostitoáre

rostitór adj. m., pl. rostitóri; f.sg. și pl. rostitoáre