ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. Sunetul vorbelor lui, rostite tare și fără voie, îl înfiorau. VLAHUȚĂ, O. A. 118. Nu poți rosti pe î, ă, s, c și alte vro cîteva. NEGRUZZI, S. I 9. Papagalul lui... rostea cîte un cuvînt. DRĂGHICI, R. 150. 2. Tranz. A zice, a spune, a vorbi, a glăsui. Bună rînduială! Atîta a rostit Dima cu glas tare. GALAN, Z. R. 280. [Tudor] cugeta ce vorbe alese să rostească în fața măritului divan. SADOVEANU, O. VII 107. A rostit vorbele acestea cu glasul așa de cald. CARAGIALE, O. III 79. ◊ Fig. San Marc sinistru miezul nopții bate. Cu glas adînc, cu graiul de sibile, Rostește lin în clipe cadențate: Nu-nvie morții – e-n zadar, copile! EMINESCU, O. I 202. ♦ A povesti. Focul pîlpîia în întunericul ogrăzii, și unul rostea domol o istorie din vechime. SADOVEANU, O. II 239. ♦ A exprima prin vorbe. Cine ar putea să rostească tot ce spun ochiului și minții aceste splendide idealizări plastice ale artei vînătorești... ODOBESCU, S. III 53. Inima mea simțăște mai mult decît nu mi-i cu putință a rosti. KOGăLNICEANU, S. 55. ♦ A expune. Am auzit pe Delavrancea rostindu-și conferința lui despre «Poezia populară». SADOVEANU, E. 159. ◊ Refl. pas. Autoritățile superioare s-au supărat foarte mult pentru discursurile ce s-au fost rostit. SADOVEANU, P. M. 111. 3. Refl. (Astăzi rar) A se pronunța, a-și spune părerea (autorizată). Să-mi fie cu iertare că mă rostesc. MIRONESCU, S. A. 141. De-un veac și jumătate nu se mai rostise glasul țării pentru alegerea domnitorului ei. VLAHUȚĂ, R. P. 63. În mod provizoriu, pînă cînd se vor putea rosti și emigrații. GHICA, A. 645. Adunarea din Iași a făcut un program despre deosebitele chestiuni asupra cărora înțelegem a ne rosti. KOGĂLNICEANU, S. A. 204. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. Emilian s-a înălțat pe cataligele lui și a rostit o poruncă. SADOVEANU, A. L. 205. 4. Tranz. A fixa locul sau atribuțiile care îi revin cuiva într-un cadru mai larg; a rostui. Sta mai mult la izvorul Iablanicioarei... rostind pe ciobani. GALACTION, O. I 157. Toate... își aveau vătaful lor și nimic nu era nerostit. ISPIRESCU, L. 354. ♦ (Neobișnuit) A face rost de ceva; a procura. Acum deocamdată trebuie să-i rostim o odaie. STĂNOIU, C. I. 63. ♦ A se îngriji de..., a aranja totul pentru...; a pregăti. Acum vezi de rostește de masă, să mîncăm și să ne veselim. ISPIRESCU, L. 268. 5. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului porțiunea de pînză țesută, desfășurînd în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul cînd rostul se micșorează. Cu cît bătătura crește, cu atît rostul se face mai scurt; atuncea țăsătoarea «rostește», adică trage vergelele aceste înapoi. ȘEZ. VIII 150.

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 sg. și pl. rosteáscă

ROSTÍ vb. I. 1. v. pronunța. 2. a pronunța, (înv.) a proforisi. (~ literele pe rând.) 3. v. recita. 4. v. scoate. 5. v. formula. 6. v. spune. 7. a expune, a prezenta. (A ~ o interesantă conferință.) 8. a pronunța, a ține. (A ~ un discurs.) 9. (JUR.) a pronunța. (A ~ sentința.) II. (TEXT.) a năvădi, a rostui. (A ~ urzeala.)

ROSTÍ vb. v. olări, procura, pronunța, rândui, rostui, teși, țese.

A ROSTÍ1 ~ésc tranz. 1) (sunete, silabe, cuvinte etc.) A emite cu ajutorul organelor vorbirii; a pronunța; a articula, ~ corect sunetele. 2) (texte, discursuri etc.) A face să fie auzit în public; a prezenta în fața publicului. ~ o cuvântare. /Din rost

A ROSTÍ2 ~ésc intranz. A schimba rostul; a schimba cu ajutorul tălpigelor poziția firelor de urzeală, prin care trece suveica. /Din rost

A SE ROSTÍ mă ~ésc intranz. rar A-și exprima punctul de vedere; a-și spune părerea; a se pronunța. /Din rost

rostì v. a pronunța: a rosti o sentință, a rosti un discurs.

rostì v. 1. a schimba ițele la țesut; 2. a lărgi o gaură cu sfredelul.

rostésc v. tr. (d. rost). Pronunț, articulez: judecătoru rosti sentența, Jidaniĭ nu pot rosti bine sunetu R. Orînduĭesc, regulez: casă, vĭață bine rostită. Înzestrez, echipez, aprovizionez: după ce se văzu așezat în casă și rostit cu de toate (VR. 1028, 3, 251). Fac rosturile la țesut, scot bățu din sulu pînzeĭ ca să se mute ițele și vatalele. Lărgesc o gaură c’un sfredel maĭ mic ca să vîr apoĭ unul maĭ mare. Fac ceapraz unuĭ ferestrăŭ.

rosti vb. v. OLĂRI. PROCURA. PRONUNȚA. RÎNDUI. ROSTUI. TEȘI. ȚESE.

ROSTI vb. I. 1. a articula, a emite, a pronunța. (A ~ deslușit sunetele.) 2. a pronunța, (înv.) a proforisi. (~ literele pe rînd.) 3. a declama, a recita, a spune, (rar) a debita, (înv.) a cuvînta. (A ~ o poezie.) 4. a articula, a grăi, a pronunța, a scoate, a spune, a vorbi, a zice, (prin Mold.) a blești. (N-a ~ nici un cuvînt la aflarea veștii.) 5. a exprima, a formula, a pronunța, a spune, a zice. (A ~ următoarea opinie...) 6. a spune, a vorbi, a zice, (pop.) a cuvînta, a glăsui, a grăi, (înv.) a glăsi, (depr.) a debita. (~ numai prostii.) 7. a expune, a prezenta. (A ~ o interesantă conferință.) 8. (JUR.) a pronunța. (A ~ sentința.) II. (TEXT.) a năvădi, a rostui. (A ~ urzeala.)

VERITAS SIMPLEX ORATIO (lat.) adevărul se rostește simplu – Seneca, „Epistulae as Lucillium”, 49, 12.