ROSĂTÚRĂ, rosături, s. f. 1. Rană superficială provenită dintr-o frecătură, dintr-o roadere; eroziune. 2. Loc ros, tocit, găurit. [Var.: rozătúră s. f.] – Ros + suf. -ătură.

ROZĂTÚRĂ s. f. v. rosătură.

ROSĂTÚRĂ, rosături, s. f. 1. Rană superficială provenită dintr-o frecătură, dintr-o roadere; eroziune. 2. Loc ros, tocit, găurit. [Var.: rozătúră s. f.] – Ros + suf. -ătură.

ROZĂTÚRĂ s. f. v. rosătură.

ROSĂTÚRĂ, rosături, s. f. 1. Rană superficială, provenită dintr-o frecătură, dintr-o roadere; eroziune. Fără ciorapi, mă ard postalii, mă rod... Nu-i nimic, o să-mi treacă rosătura. STANCU, D. 404. 2. Loc tocit, ros, găurit. Într-un colț al corăbiei vede o rosătură mare. ȘEZ. II 4. – Variantă: rozătúră s. f.

ROZĂTÚRĂ s. f. v. rosătură.

rosătúră s. f., g.-d. art. rosătúrii; pl. rosătúri

rosătúră s. f., g.-d. art. rosătúrii; pl. rosătúri

ROSĂTÚRĂ s. 1. măcinătură, mâncătură. (O ~ adâncă în mal.) 2. v. roadere. 3. (MED.) eroziune, (înv. și reg.) rosură. (O ~ la călcâi, de la încălțăminte.)

ROSĂTÚRĂ s. v. coroziune, erodare, eroziune, roadere.

ROSĂTÚRĂ rosături f. 1) v. A ROADE și A SE ROADE. 2) Loc ros, tocit. 3) Rană superficială provenită dintr-o roadere. 4) Masă constând din resturi provenite din roadere. [G.-D. rosăturii] /a roade + suf. ~ătură

rozătură f. 1. efectul roaderii; 2. ceva ros.

rosătúră, V. rozătură.

rozătúră și rosătúră f., pl. ĭ (d. rod, ros). Roadere prelungită. Felu de a roade. Parte roasă: o rosătură de cizmă la picĭor, rozătură de ĭepure pe copacĭ. V. rosură.

ROSĂTURĂ s. 1. măcinătură, mîncătură. (O ~ adîncă în mal.) 2. frecare, roadere. (~ pantofilor.) 3. (MED.) eroziune, (înv. și reg.) rosură. (O ~ la călcîi, de la încălțăminte.)

rosătură s. v. COROZIUNE. ERODARE. EROZIUNE. ROADERE.