ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

ROPOTÍ, ropotesc, vb. IV. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. În mijlocul văii e un lac, în care curg patru izvoare care ropotesc... toată ziua și toată noaptea. EMINESCU, N. 102. ◊ (Subiectul e corpul lovit) Coamele lor fîlfîie în zborul cailor. Pămîntul ropotește și larma surdă umple cîmpia. SADOVEANU, O. I 193. Pămîntul ropotește sub tropot de copite. ALECSANDRI, P. A. 146.

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 sg. și pl. ropoteáscă

ROPOTÍ vb. v. răpăi.

A ROPOTÍ ~ésc intranz. A face ropot; a produce zgomote scurte, dese și cadențate; a răpăi. /Din ropot

ropotì v. a răsuna: pământul ropotește sub tropot de copite AL.

ropotésc v. intr. (vsl. rŭpŭtati, a murmura; sîrb. roptati, nsl. roptati, ropotati, a răcni; rus. roptátĭ). Mold. Trans. Fac ropot, răpăĭesc.

ROPOTI vb. a răpăi, (astăzi rar) a pîrîi, (reg.) a ropăi. (Ploaia ~ pe acoperișuri.)

ropotí, ropotesc, vb. intranz. – A produce zgomote repetate, cadențate. – Din ropot (< sl. ropotǔ) (DER, DEX, MDA).