ropot definitie

13 definiții pentru ropot

RÓPOT, ropote, s. n. 1. Zgomotul produs de loviturile dese ale copitelor unui cal care aleargă. ♦ Mersul unui cal în trap sau în galop; goană. 2. Zgomot produs de căderea precipitată a ploii sau a grindinei; ploaie torențială de scurtă durată sau grindină abundentă venită pe neașteptate. ♦ Curgere repede (și zgomotoasă) a unui torent sau a valurilor în mișcare. 3. Izbucnire (repetată) de aplauze; zgomotul produs de aceste aplauze. 4. Mișcare săltăreață (și zgomotoasă) de învârtire la unele dansuri populare. – Din bg. ropot.
RÓPOT, ropote, s. n. 1. Zgomotul produs de loviturile dese ale copitelor unui cal care aleargă. ♦ Mersul unui cal în trap sau în galop; goană. 2. Zgomot produs de căderea precipitată a ploii sau a grindinei; ploaie torențială de scurtă durată sau grindină abundentă venită pe neașteptate. ♦ Curgere repede (și zgomotoasă) a unui torent sau a valurilor în mișcare. 3. Izbucnire (repetată) de aplauze; zgomotul produs de aceste aplauze. 4. Mișcare săltăreață (și zgomotoasă) de învârtire la unele dansuri populare. – Din bg. ropot.
RÓPOT, ropote, s. n. 1. Zgomot produs de loviturile dese ale copitelor unui cal care aleargă (tare) În tăcere deodată răzbătu ropotul unui umblet de cal. SADOVEANU, O. I 381. Crește-n zare goana pulberii stîrnite, Zguduie pămîntul ropot de copite. IOSIF, P. 59. ♦ Mersul unui cal în trap; goană. La țipătul de năvală cunoscut de ei, călăreții porniră în ropot spre Murgeni. SADOVEANU, O. VII 170. Dă bici iepelor și iar mai trage un ropot. CREANGĂ, O. A. 124. ◊ Fig. Un ropot de alergătură repede... se auzi prin cerdacul larg din față. HOGAȘ, M. N. 29. 2. Cădere precipitată și zgomotoasă (de scurtă durată) de ploaie sau grindină; zgomotul produs de această cădere. Cu un ropot de parcă li se prăbușea cerul în cap, îi izbi vijelia. DUMITRIU, P. F. 15. Începu să se audă ropotul ploii venind din urmă. SADOVEANU, O. IV 441. Vara acelui an se vestea sub semnul ropotelor de grindină. C. PETRESCU, A. R. 5. Și ca ropotul de grindeni, Orizonu-ntunecîndu-l, vin săgeți de pretutindeni. EMINESCU, O. I 184. ♦ Curgere repede (și zgomotoasă) a unui torent sau a valurilor în mișcare. Ropotele valurilor care se zvîrcoleau năvalnic... o învăluiau cu zgomote asurzitoare. REBREANU, I. 117. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad, Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot Apa-n vad. COȘBUC, P. I 48. Apele în ropot S-aud din munte coborînd. VLAHUȚĂ, O. A. 30. 3. (De obicei determinat prin «de aplauze») Zgomot produs de aplauze; izbucnire (repetată) de aplauze. În ropotul aplauzelor se amestecă acuma glasul lui Grigore. REBREANU, R. I 197. Un ropot de aplauze – și cortina de dril se lăsă pe mica scenă acoperită de ramurile a doi salcîmi. VLAHUȚĂ, O. A. 243. 4. Mișcare vioaie, săltăreață (și zgomotoasă) de învîrtire la dans. Și tragem un ropot și două și trei, de era cît pe ce să scoatem sufletul din popă. CREANGĂ, A. 94.
rópot s. n., pl. rópote
rópot s. n., pl. rópote
RÓPOT s. 1. v. răpăit. 2. răpăială. (Un ~ de aplauze.) 3. tropăit. (Un ~ de bocanci.)
RÓPOT s. v. agonie.
rópot (rópote), s. n. – Răpăială, tropăială, bătaie din palme. – Mr. (a)roput. Sl. ropotŭ, rŭpŭtŭ (Cihac, II, 306; Conev 94); cf. slov., ceh., rus. ropot. – Der. ropoti, vb. (a păcăni, a țăcăni), din sl. rŭpŭtati; ropăi, vb. (a ropoti), rezultatul contaminării lui ropoti cu răpăi; ropotit (var. ropăit,ropăială, ropoteală), s. f. (ropot); ropotitor, adj. (sonor, care ropotește).
RÓPOT ~e n. 1) Zgomot puternic, cadențat și uniform, produs de unele fenomene naturale (ploaie, grindină, valuri, torente de apă etc.), ființe sau obiecte (copitele cailor, motoare etc.). 2) Goană a cailor. 3) Zgomot brusc, puternic și răsunător, produs de aplauze. /<bulg. ropot
ropot n. 1. mersul calului între pas și galop; 2. sgomotul unui asemenea mers: un ropot de cai; 3. fugă: purcelul dă un ropot pe sub laiți CR.; 4. fig. mers repede: ale râurilor ape ce sclipesc fugind în ropot EM. [Onomatopee].
rópot n., pl. e (vsl. ruputu, ropotŭ, murmur; bg. rus. rópot, rudă cu tropot, hropot, răpcĭugă). Mold. Trans. Răpăĭală, zgomotu multor copite cînd izbesc pămîntu în fugă, al ploiĭ răpezĭ pe acoperemînt ș. a.: cît a ținut ropotu (Sov. 249). A da, a trage un ropot, a trage o fugă, a cădea răpede (ploaĭa). V. bură.
ropot s. v. AGONIE.
ROPOT s. 1. răpăială, răpăit, răpăitură, ropotire, ropotit, (reg.) ropăială. (Un ~ de ploaie.) 2. răpăială. (Un ~ de aplauze.) 3. tropăit. (Un ~ de bocanci.)

ropot dex

Intrare: ropot
ropot substantiv neutru