RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Mar.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

RÓNDĂ, ronde, adj. f. (În expr.) Scriere (sau literă) rondă = fel de scriere cu litere rotunde, groase, neaplecate nici la dreapta, nici la stînga. S-a pus d. Niță pe brînci... exercitîndu-se în fiecare zi, pe hîrtie velină, la fel de fel de scriituri... gotice, batarde, ronde. CARAGIALE, O. II 245. Peniță rondă = peniță specială cu vîrful lat, cu care se pot scrie litere ronde.

rondá vb., ind. prez. 1 sg. rondéz, 3 sg. și pl. rondeáză

róndă adj. f., pl. rónde

RÓNDĂ adj. f. (Despre o literă, scriere) Cu linia rotundă, groasă și dreaptă; peniță rondă = peniță specială cu vârful lat, folosită pentru acest gen de scriere. // s.f. Cântec vesel, de chef, la care fiecare comesean cântă un cuplet; rond2 (2) [în DN]. [< fr. ronde].

RONDÁ vb. tr. (despre nave) a executa un rondou1 (2). (< rondou1)

RÓNDĂ1 adj. (despre o literă, scriere) cu linia rotundă, groasă și dreaptă. ♦ peniță ~ = peniță specială cu vârful lat, pentru acest gen de scriere. (< fr. ronde)

RÓNDĂ2 s. f. cântec vesel, de chef, la care fiecare comesean cântă un cuplet. (< fr. ronde, germ. Ronde)

rondă f. 1. danț în rond; 2. notă de muzică ce prețuiește două albe; 3. un fel de scrisoare ale cării trăsături sunt aproape perpendiculare.