ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

ROMANȚÁRE, romanțări, s. f. Faptul de a romanța. – V. romanța.

ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A prezenta viața unui om celebru, a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

ROMANȚÁRE, romanțări, s. f. Faptul de a romanța. – V. romanța.

ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A descrie viața unui om celebru, cu adaosuri imaginate de autor, pentru a da impresia unui roman creat de imaginație.

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțáre s. f., g.-d. art. romanțắrii; pl. romanțắri

romanțá vb., ind. prez. 1 sg. romanțéz, 3 sg. și pl. romanțeáză

romanțáre s. f., g.-d. art. romanțării; pl. romanțări

ROMANȚÁ vb. I. tr. A prezenta, a descrie viața cuiva cu adaosuri imaginate de autor. [< it. romanzare, cf. fr. romancer].

ROMANȚÁRE s.f. Acțiunea de a romanța și rezultatul ei. [< romanța].

ROMANȚÁ vb. tr. a descrie viața unui om celebru, cu adaosuri imaginate de autor. (< it. romanzare, fr. romancer)

A ROMANȚÁ ~éz tranz. (viețile unor persoane, fapte istorice etc.) A descrie în formă de roman. / < it. romanzare, fr. romancer