ROMÂNCÚȚĂ, româncuțe, s. f. Diminutiv al lui româncă. – Româncă + suf. -uță.

ROMÂNCÚȚĂ, româncuțe, s. f. Diminutiv al lui româncă. – Româncă + suf. -uță.

ROMÎNCÚȚĂ, romîncuțe, s. f. Diminutiv al lui romîncă. Romîncuța mulțumește, suflă-ncet peste cofiță Și cu apa nencepută udă rumena-i guriță. ALECSANDRI, P. III 65.

româncúță s. f., g.-d. art. româncúței; pl. româncúțe

româncúță s. f., g.-d. art. româncúței; pl. româncúțe