românit definitie

2 intrări

13 definiții pentru românit

ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.
ROMÎNÍ, romînesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) 1. A face să adopte obiceiurile, caracterul, limba romînilor; a romîniza. Spre a plăcea românilor, le zidise mitropolie în Alba-Iulia... Toate acestea dovedeau la Mihai planul de a romîni cu încetul Ardealul. BĂLCESCU, O. II 296. ◊ Refl. [Se temeau ca] cei mai mulți dintr-înșii... să nu se lepede cu încetul de naționalitatea lor și a se romîni. BĂLCESCU, O. II 296. 2. A traduce în romînește. Ne este oare permis... a cere de la scriitorii romîni... o perfecțiune de stil clasică, totdauna în raport cu aceea a autorului pe care ei au a-l romîni? ODOBESCU, S. II 360.
româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă
româní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 sg. și pl. româneáscă
Țára Româneáscă (Muntenia) s. pr. f.
ROMÂNÍ vb. v. româniza.
ROMÂNÍT adj. v. românizat.
românì v. a (se) face român: familia lui era cu totul românită OD.
2) românésc v. tr. (d. Român). Cant. Prefac în Român, romanizez. – În Serbia rum-, creștinez.
români vb. v. ROMÂNIZA.
românit adj. v. ROMÂNIZAT.
ROMÂNI, com. în jud. Neamț, situată în ESE depr. Cracău-Bistrița, pe râul Români; 4.603 loc. (2005). Nod rutier.

românit dex

Intrare: românit
românit
Intrare: români
români verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a