ROMÂNÍSM, (2) românisme, s. n. 1. Sentiment național al românilor (I 1); spirit românesc. 2. (Rar) Cuvânt sau expresie specifică limbii române. – Român + suf. -ism.

ROMÂNÍSM, (2) românisme, s. n. 1. Sentiment național al românilor (I 1); spirit românesc. 2. (Rar) Cuvânt sau expresie specifică limbii române. – Român + suf. -ism.

ROMÎNÍSM, (2) romînisme, s. n. 1. Sentimentul național al romînilor; spirit romînesc. Alecsandri a fost primul din elita romînismului, luptător, interpret și cîntăreț. SADOVEANU, E. 59. 2. (Rar) Cuvînt sau expresie specifică limbii romîne.

românísm s. n., (cuvinte) pl. românísme

românísm s. n., (cuvinte) pl. românísme

ROMÂNÍSM s. v. românime.

ROMÂNÍSM n. 1) Sentiment național al românilor. 2) rar Cuvânt sau expresie specifică limbii române. /român + suf. ~ism

românism n. 1. poporul român considerat după natura-i particulară; 2. particularitate a limbei române.

românízm n., pl. e (d. Român). Calitatea de Român, spiritu poporuluĭ românesc, romanitate. Cuvînt orĭ expresiune particulară a limbiĭ româneștĭ.

românism s. v. ROMÂNIME.