roit definitie

28 definiții pentru roit

ROÍ2, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri2 (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.
ROÍT s. n. Roire. – V. roi2.
ROÍ3, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri2 (1) spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, scr. rojiti.
ROÍT s. n. Roire. – V. roi3.
ROÍ3, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A ieși din stup zburînd în roiuri, spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; p. ext. (despre orice insecte și păsări mici) a se mișca în număr mare de colo pînă colo. În juru-i roiesc albinele ca o pleavă de aur, scînteietoare la bătaia piezișă a razelor. SADOVEANU, O. VII 205. La picioarele noastre roia o grămadă de furnici. SAHIA, N. 61. Văd fluturi albaștri, ușori, Roind și bînd miere din flori. EMINESCU, O. I 493. ♦ Tranz. (Despre albine) A întemeia, prin roire, un stup nou. A fi roit știubeiul ceala acuma vro trei! CONTEMPORANUL, VIII 99. ♦ (Despre oameni) A se răspîndi în grupuri, pornind din același loc; a umbla forfotind de colo pînă colo. O droaie de tineri... roiau în jurul ei. BART, E. 104. De pe atunci au trebuit să fie îmbelșugate și atrăgătoare locurile acestea, pentru ca să roiască și să s-așeze pe-aici popoare venite din depărtări așa de mari. VLAHUȚĂ, R. P. 44. Călăreții împlu cîmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. ◊ (Despre lucruri în mișcare) Tractoarele... trăgeau plugurile cu semeție, roind de-a latul pămînturilor alăturate. MIHALE, O. 197. Zăpada măruntă roia licărind în jurul nostru. SADOVEANU, O. I 400. ◊ Fig. Ariile roiau limpezi... în mintea lui. EMINESCU, N. 69.
ROÍT s. n. Roire. Camera zumzuia discret, ca un stup în ajunul roitului. REBREANU, R. I 195.
ROÍ3, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A ieși din stup zburând în roiuri, spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; p. ext. (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ Tranz. (Despre albine) A întemeia, prin roire, un stup nou. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo. – Sb. roiti.
roít s. n.
roí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roiésc, imperf. 3 sg. roiá; conj. prez. 3 sg. și pl. roiáscă
roít s. n.
ROÍ vb. v. forfoti.
ROÍT s. roire, roiște. (~ albinelor.)
ROÍT s. v. arnică, podbal-de-munte.
ROIT s. v. canaf, ciucure, franj, tiv, tivitură.
A ROÍ ~iésc intranz. 1) (despre albine) A părăsi stupul, devenind roi. 2) (despre insecte, păsări) A zbura în număr mare (ca un roi). 3) fig. (despre mulțimi de ființe) A se mișca fără întrerupere, grăbit și haotic; a foi; a furnica; a forfoti; a mișuna; a fojgăi; a foșni. /<bulg. roja, sb. rojiti
roì v. 1. a se aduna în roiuri, vorbind de albinele cari ies din stup; 2. a sbura sbârnăind, a se revărsa: călăreții umplu câmpul și roiesc după un semn EM.
roĭésc v. intr. (d. roĭ). Plec dintr’un stup și formez un roĭ noŭ care va fi pus în alt stup, vorbind de albine. Zbor saŭ alerg împrăștiat și în mare număr: albinele roĭaŭ în prejuru florilor, călărețiĭ roĭaŭ pe cîmp. Fig. Iron. Dispar pin furt saŭ risipă: baniĭ aŭ roit.
roít n., pl. urĭ. Acțiunea de a roi de multe orĭ: roitu albinelor.
ROI vb. a se agita, a colcăi, a se foi, a forfoti, a se frămînta, a furnica, a mișui, a mișuna, a viermui, (pop.) a bîjbîi, (înv. și reg.) a jimi, (reg.) a fojgăi, a vîșca, (prin Transilv.) a șovîrca, (Olt.) a se vărzui, (Ban.) a vermeti, (fam.) a se fîțîi, a se vînzoli. (Lumea ~ pe străzi.)
roit s. v. CANAF. CIUCURE. FRANJ. TIV. TIVITURĂ.
roit s. v. ARNICĂ. PODBAL-DE-MUNTE.
ROIT s. roire, roiște. (~ albinelor.)
róit, roituri, s.n. – (reg.) 1. Ciucure, franj. 2. Partea de jos a gacilor; tiv (Hotea, 2006). – Din magh. rojt „franj” (MDA).
róit, -uri, s.n. – 1. Ciucure, franj. 2. Partea de jos a gacilor; tiv (Hotea 2006). – Din magh. rojt „franj”.
ROIT < magh. rojt „ciucure”. 1. – s. (Bihor). 2. Roita b. (Ard). 3. Roite, ard., 1726 (Paș). 4. Roaita b., ard. (Paș); Roaită, Vasile, ard. 5. Cu h: Hroită, Drăgan, mold. (16 A III 45). 6. Cf. Hroiot, adversarul lui Ștefan cel Mare din 1486, venit cu oaste ungurească.
a o da roită expr. (intl.) a dispărea de la locul unei razii.
a o roi expr. v. roi
roi, roiesc v. r. a se retrage în mare grabă; a fugi dintr-un loc

roit dex

Intrare: roit (adj.)
roit adj. substantiv neutru
Intrare: roi (vb.)
roi vb. verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: roit (s.n.)
roit s.n.
Intrare: Roit
Roit