RÓDIU1, rodii, s. m. Arbust mediteraneean ornamental, cu frunze lanceolate, cu flori roșii și fructe comestibile; rodier (Punica granatum). – Din rodie.[1]

RÓDIU2 s. n. Element chimic, metal rar asemănător cu platina, care se găsește în natură împreună cu aceasta și care se întrebuințează aliat cu ea la confecționarea unor instrumente de laborator. – Din fr. rhodium.

RÓDIU1, rodii, s. m. Arbust mediteranean ornamental, cu frunze lanceolate, cu flori roșii și fructe comestibile; rodier (Punica granatum). – Din rodie.

RÓDIU2 s. n. Element chimic, metal rar asemănător cu platina, care se găsește în natură împreună cu aceasta și care se întrebuințează aliat cu ea la confecționarea unor instrumente de laborator. – Din fr. rhodium.

RODIU2, rodii, s. m. Arbore mediteranean cu flori roșii, cu fructe comestibile de forma și mărimea unui măr (Punica granatum). Buzele îi sînt floare de rodiu. MACEDONSKI, O. IV 111.

RÓDIU1 s. n. Metal rar asemănător cu platina, care se găsește în natură împreună cu aceasta și se întrebuințează aliat cu ea la confecționarea instrumentelor de laborator.

ródiu1 (arbust) [diu pron. diu] s. m., art. ródiul; pl. ródii, art. ródiii (-di-ii)

ródiu2 (element chimic) [diu pron. diu] s. n., art. ródiul; simb. Rh

ródiu (arbust) s. m. [-diu pron. -diu], art. ródiul; pl. ródii, art. ródiii (sil. -di-ii)

ródiu (element chimic) s. n. [-diu pron. -diu], art. ródiul; simb. Rh

RÓDIU s. (BOT.; Punica granatum) (rar) rodier, rubin, (înv. și reg.) rodie.

RÓDIU s.n. Metal alb-argintiu din familia platinei, care se întrebuințează aliat cu aceasta la confecționarea instrumentelor de laborator. [< fr. rhodium].

RÓDIU s. n. metal dur, maleabil și ductil, din familia platinei, la elaborarea unor aliaje. (< fr. rhodium)

ródiu (ródii), s. m. – Granat (Punica granatum). Ngr. ροδία „granat”, ρόδι „granată” (Cihac, II, 693). – Der. rodie, s. f. (granată), cf. sl. rodije; rodier, s. m. (granat).

RÓDIU2 ~i m. Arbore exotic cu tulpina scundă, cu ramuri spinoase și cu frunze alungite, cu flori roșii-aprinse și cu fructe mari comestibile. /Din rodie

RÓDIU1 n. Metal dur, ductil, maleabil, de culoare argintie-albăstrie, asemănător cu platina, întrebuințat în aliaje, la confecționarea instrumentelor de laborator și în medicină. /<fr. rhodium

ròdiu m. frumos arbore cu flori mari roșii, se cultivă adesea și pe la noi ca plantă ornamentală (Punica granatum). [Gr. mod.].

1) ródiŭ m. (d. rodie). Pomu care produce rodiĭ (punica granátum). – E originar din sudu Eŭropeĭ și se cultivă și ca plantă ornamentală. Coaja rădăciniĭ luĭ e bună contra vermilor intestinalĭ.

2) *ródiŭ n. (d. vgr. rodon, trandafir, după cum l-a numit, din cauza coloriĭ luĭ, Wollaston, care l-a descoperit la 1803). Chim. Un metal bivalent care se găsește aliat cu platina și care seamănă mult cu cromu și cu cobaltu. În stare pură are coloarea argintuluĭ. Are o greutate atomică de 104.

RODIU s. (BOT.; Punica granatum) (rar) rodier, rubin, (înv. și reg.) rodie.

RÓDIU2 (< rodie) s. m. Arbust ornamental, cu frunze invers alungit-lanceolate, pieloase, cu flori roșii și cu fructe mari (ca un măr), cu multe semințe acoperite de un înveliș cărnos, comestibil, suculent și roșiatic (Punica granatum). Răspândit în zona mediteraneană.

RÓDIU1 (< fr. {i}; {s} gr. rhodon „trandafir”) s. n. Element chimic (Rh; nr. at. 45, m. at. 102,905) din familia metalelor platinice. De culoare alb-argintiu, asemănător cu platina, se folosește, împreună cu aceasta, la confecționarea instrumentelor de laborator. A fost descoperit (1803) de britanicul William H. Wollaston.