rococo definitie

12 definiții pentru rococo

ROCOCÓ adj. invar. 1. (În arhitectură și în arta decorativă; în sintagma) Stil rococo (și substantivat, n.) = stil artistic de ornamentație răspândit în sec. XVIII, provenind din Franța, caracterizat printr-o bogăție excesivă de linii, de curbe, de ghirlande împletite asimetric, încrustate cu cochilii etc. 2. Fig. Extravagant. – Din fr. rococo.
ROCOCÓ adj. invar. 1. (În arhitectură și în arta decorativă; în sintagma) Stil rococo (și substantivat, n.) = stil artistic de ornamentație răspândit în sec. XVIII, provenind din Franța, caracterizat printr-o bogăție excesivă de linii, de curbe, de ghirlande împletite asimetric, încrustate cu cochilii etc. 2. Fig. Extravagant. – Din fr. rococo.
ROCOCÓ adj. invar. 1. (În arhitectură și în arta decorativă; în expr.) Stil rococo = stil artistic (răspîndit în secolul al XVIII-lea, provenind din Franța) caracterizat printr-o bogăție excesivă de linii curbe și ghirlande împletite asimetric încrustate cu cochilii etc. Stilul arhitectural al bisericilor [din Havana] e acela al Renașterii spaniole, amestecat cu acel rococo iberic. RALEA, O. 51. 2. Fig. Extravagant. Cîteva conferinți la Ateneu, cu subiecte rococo, vor fi indispensabile. VLAHUȚĂ, la CADE.
rococó1 adj. invar.
rococó2 s. n., art. rococóul
rococó s. n., adj. invar.
ROCOCÓ adj. invar. 1. Stil rococo (și s.n.) = stil de ornamentație de origine franceză răspândit în sec. XVIII, care se caracterizează printr-o deosebită bogăție a decorului, prin tendința spre asimetrie și spre complicare a planurilor arhitectonice, printr-o cromatică bogată etc. V. rocaille. 2. Stil în istoria literară de la sfârșitul sec. XVIII care implică, pe de o parte, înclinația spre anume genuri și specii, iar pe de alta, o manieră și anumite modalități specifice ale expresiei. 3. (Fig.) Extravagant, ieșit din comun. [< fr. rococo, cf. rocaille – pietriș].
ROCOCÓ adj. inv. stil ~ (și s. n.) = stil de ornamentație în arhitectură și arta decorativă din sec. XVIII, de origine franceză, care urmează barocului, printr-o deosebită bogăție a decorului, prin tendința spre asimetrie și spre complicare a planurilor arhitectonice, printr-o cromatică bogată etc. ◊ (p. ext.) demodat și puțin ridicol. (< fr. rococo)
ROCOCÓ adj. invar. 1) (în arhitectura și arta aplicată europeană din sec. XVIII): (Stil) ~ stil caracterizat printr-o tendință excesivă de elemente decorative, culori deschise și strălucitoare, prin linii curbe etc. 2) fig. Care iese din comun prin felul neobișnuit de a fi; extravagant. /<fr. rococo
rococo n. 1. stil de arhitectură sau de mobilare caracterizat prin profuziunea ornamentelor, a scoicilor incrustate, a ghirlandelor împletite în mod afectat; 2. se zice de ceeace pare învechit și de rău gust: subiect rococo.
*rococó n. fără pl. (fr. rococo, d. rocaille, petricele, scoĭcĭ). Un fel de stil la case și mobile caracterizat pin ornamente cu scoĭcĭ încrustate (supt Ludovic XV și XVI în Francia). Adj. Stil rococo. Iron. De modă veche: subĭect rococo.
ROCOCÓ (< fr.) adj. Stil ~ = (și subst.) stil în arta europeană a sec. 18, urmând barocului și precedând stilul neoclasic. Renunțând la ordinele clasice, arhitectura rupe cu tradiția într-o nouă concepție, conform căreia formele diferă de funcție, iar relația dintre interior și exterior nu este obligatorie. Decorația arhitecturală de interior și mobilier capătă o deosebită importanță, odată cu artele minore în general, r. adoptând o ornamentație excesivă cu un repertoriu nou de motive (embleme, atribute de zeități mitologice, imitarea unor elemente naturale ca grotele, stâncile, scoicile). În pictură și sculptură domină subiectele galante, frivole, idila bucolică. Arta r. manifestă o preferință pentru culorile deschise și strălucitoare, pentru liniile ușoare și răsucite, compoziția asimetrică, pitoresc și rafinament. R. a predominat în Franța în prima jumătate a sec. 18, cunoscând câteva faze de dezvoltare (stilurile regență, rocaille, Pompadour) și s-a răspândit și în restul Europei. ♦ P. ext. Demodat și puțin ridicol.

rococo dex

Intrare: rococo
rococo substantiv neutru adjectiv invariabil