Dicționare ale limbii române

2 intrări

13 definiții pentru rocoșire

ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc’sie.
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc’sie.
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Învechit și arhaizant) A se răzvrăti, a se răscula. Constantin Serdarul Cantemir învăluise pe mazilii și răzeșii care se rocoșiseră împotriva domniei. SADOVEANU, Z. C. 203.
!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se
rocoșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rocoșésc, imperf. 3 sg. rocoșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. rocoșeáscă; ger. rocoșínd
ROCOȘÍ vb. v. răscula, răzvrăti, revolta, ridica.
ROCOȘÍRE s. v. răscoală, răsculare, răzmeriță, răzvrătire, rebeliune, revoltă.
rocoșí (rocoșésc, rocoșít), vb. refl. – A se răzvrăti, a se răscula. – Var. răcoși. Pol. rokosz „ridicare, răscoală” (Cihac, II, 316), rokoszyć sę „a se răscula”, cf. rut. rakaš, rus. rokoš. – Der. rocoșan, s. m. (rebel); rocoșelnic, adj. (rebel); rocoșitură, s. f. (răscoală). Toate aceste cuvinte sînt înv., sec. XVII-XVIII.
A SE ROCOȘÍ mă ~ésc intranz. înv. A se ridica la luptă; a se revolta; a se răzvrăti; a se răscula. / < pol. rokoszyc sie
rocoșésc (mă) v. refl. (pol. rokoszyć sie). Rar azĭ. Mă revolt (Let. 2, 43, și 3, 27). – Vechĭ și răc- și -șănesc.
rocoșíre și rocoșitúră f., pl. ĭ. Vechĭ. Revoltă (Let. I, 73).
rocoși vb. v. RĂSCULA. RĂZVRĂTI. REVOLTA. RIDICA.
rocoșire s. v. RĂSCOALĂ. RĂSCULARE. RĂZMERIȚĂ. RĂZVRĂTIRE. REBELIUNE. REVOLTĂ.

rocoșire definitie

rocoșire dex

Intrare: rocoși
rocoși verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: rocoșire
rocoșire