rocoșire definitie

2 intrări

13 definiții pentru rocoșire

ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc’sie.
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc’sie.
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Învechit și arhaizant) A se răzvrăti, a se răscula. Constantin Serdarul Cantemir învăluise pe mazilii și răzeșii care se rocoșiseră împotriva domniei. SADOVEANU, Z. C. 203.
!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se
rocoșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rocoșésc, imperf. 3 sg. rocoșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. rocoșeáscă; ger. rocoșínd
ROCOȘÍ vb. v. răscula, răzvrăti, revolta, ridica.
ROCOȘÍRE s. v. răscoală, răsculare, răzmeriță, răzvrătire, rebeliune, revoltă.
rocoșí (rocoșésc, rocoșít), vb. refl. – A se răzvrăti, a se răscula. – Var. răcoși. Pol. rokosz „ridicare, răscoală” (Cihac, II, 316), rokoszyć sę „a se răscula”, cf. rut. rakaš, rus. rokoš. – Der. rocoșan, s. m. (rebel); rocoșelnic, adj. (rebel); rocoșitură, s. f. (răscoală). Toate aceste cuvinte sînt înv., sec. XVII-XVIII.
A SE ROCOȘÍ mă ~ésc intranz. înv. A se ridica la luptă; a se revolta; a se răzvrăti; a se răscula. / < pol. rokoszyc sie
rocoșésc (mă) v. refl. (pol. rokoszyć sie). Rar azĭ. Mă revolt (Let. 2, 43, și 3, 27). – Vechĭ și răc- și -șănesc.
rocoșíre și rocoșitúră f., pl. ĭ. Vechĭ. Revoltă (Let. I, 73).
rocoși vb. v. RĂSCULA. RĂZVRĂTI. REVOLTA. RIDICA.
rocoșire s. v. RĂSCOALĂ. RĂSCULARE. RĂZMERIȚĂ. RĂZVRĂTIRE. REBELIUNE. REVOLTĂ.

rocoșire dex

Intrare: rocoși
rocoși verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: rocoșire
rocoșire