robire definitie

2 intrări

23 definiții pentru robire

ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.
ROBÍRE, robiri, s. f. Acțiunea de a (se) robi și rezultatul ei; stare de rob. – V. robi.
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ◊ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl execită). ◊ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.
ROBÍRE, robiri, s. f. Acțiunea de a (se) robi și rezultatul ei; stare de rob. – V. robi.
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a supune la o viață de rob. Stați, boieri!... Nu mă-ți robi voi pe mine. HASDEU, R. V. 41. Hai, dar să le ieșim în cale și să-i robim. ALECSANDRI, T. I 457. Nu știu, turcii l-au robit, De opt zile n-a venit. HODOȘ, P. P. 217. ◊ Fig. Hei, doamne, măria-ta, Oile sînt romînești, Din sat de la Zărniești: Ori voiești să le robești? TEODORESCU, P. P. 478. ◊ Absil. Boierii, ca să robească, unii cu alții se ceartă. HASDEU, R. V. 41. 2. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială; a exploata. [Îl văzu pe Sava] robind munca săracilor pescari, vînzîndu-le uneltele, călcîndu-le casele. SADOVEANU, O. VIII 236. ◊ Refl. pas. Mi-e viața turburată Și mi-e inima-ntristată De cînd țara s-a robit [turcilor]. BOLINTINEANU, O. 8. 3. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. [Ercule] nu va avea tămăduire fără numai dacă se va vinde pre el și va robi măcar un an de zile. ISPIRESCU, U. 70. Mai bine să murim, decît să robim. ALECSANDRI, T. II 12. ♦ A munci din greu, a duce viață de rob. Robesc aci toată ziua. Nici nu ies din casă. C. PETRESCU, C. V. 96. La ce, maică, m-ai făcut Chiar sub umbra spinului Să robesc străinului? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 179. Eu voios aș cătăni, La străini de n-aș robi. ALECSANDRI, P. P. 294. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încătușa, a subjuga (prin farmecul pe care îl exercită). Pe el îl respectam și-l admiram, robit de mintea lui superioară, de inima lui francă. GALACTION, O. I 100. Cîntă greieri la izvor, Apa strălucind se mișcă; Ascultînd, robit de farmec Stă drumețul visător. IOSIF, T. 162. Zîna se purtă cu mare bună-cuviință și vorbi astfel încît robi toate inimile. ISPIRESCU, L. 39. ◊ Absol. Este o minune cum robești... Voi face tot ce poruncești. MACEDONSKI, O. II 315. ♦ Refl. A se lăsa dominat (de cineva sau de ceva); a fi robul unei pasiuni. Tu, moglanule de Oșlobene... te robești pîntecelui și nu-ți dai cîtuși de puțină osteneală minței. CREANGĂ, A. 78. Dumneata ai luat un capriț drept amor... dar... inima mea n-are plecare a se robi. NEGRUZZI, S. I 25. 5. Tranz. (Popular) A întemnița.
ROBÍRE, robiri, s. f. Acțiunea de a robi și rezultatul ei; stare de rob, robie. Romînii din Principatul Valahiei, după mai multe veacuri de amărăciune și robire... sparseră lanțurile. BOLINTINEANU, O. 247. Cînd omul s-a aflat în față cu omul, cel dintîi rezultat al luptei a fost robirea celor mai slabi. KOGĂLNICEANU, S. A. 91. Vai de acele nații unde un mic număr de cetățeni își întemeiază puterea și fericirea lor pe robirea gloatelor. BĂLCESCU, O. I 144. ◊ Fig. Această robire unui singur simțimînt face din Anca un tip unilateral. GHEREA, ST. CR. II 157.
robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă
robíre s. f., g.-d. art. robírii; pl. robíri
robí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 sg. și pl. robeáscă
robíre s. f., g.-d. art. robírii; pl. robíri
ROBÍ vb. 1. v. înrobi. 2. v. subjuga. 3. v. trudi.
ROBÍ vb. v. aresta, captiva, deține, domina, închide, întemnița, reține, stăpâni, subjuga.
ROBÍRE s. v. subjugare.
ROBÍRE s. v. captivitate, prizonierat, robie, sclavie.
A robi ≠ a dezrobi, a elibera
A ROBÍ ~ésc 1. tranz. 1) v. A ÎNROBI. 2) fig. A transforma în rob, fiind încântat de anumite însușiri; a subjuga. 2. intranz. 1) A fi rob. 2) fig. A munci din greu (ca un rob); a iobăgi; a șerbi. /Din rob
robì v. 1. a face rob (captiv sau sclav); 2. a subjuga, a supune; 3. fig. a captiva: robește toate inimile. [Tras din rob].
robésc v. tr. (vsl. rabiti, rabotiti, a robi, sîrb. rabiti, a munci, robiti, a robi, a jăfui). Prefac în rob. Subjug, aservesc, supun: a robi o provincie. Fig. Captivez, supun pin farmec: farmecu eĭ l-a robit.
robi vb. v. ARESTA. CAPTIVA. DEȚINE. DOMINA. ÎNCHIDE. ÎNTEMNIȚA. REȚINE. STĂPÎNI. SUBJUGA.
ROBI vb. 1. a înrobi, (înv.) a prăda. (A ~ un prizonier.) 2. a aservi, a înrobi, a subjuga, a supune, (fig.) a înfeuda, a îngenunchea. (A ~ un popor străin.) 3. a trudi. (A ~ din greu în slujba lui.)
robire s. v. CAPTIVITATE. PRIZONIERAT. ROBIE. SCLAVIE.
ROBIRE s. aservire, înrobire, robie, subjugare, supunere, (fig.) înfeudare, îngenunchere. (~ unui popor străin.)
robí, robesc, (robdi), vb. tranz., refl. – A lucra istovitor: „Acolo robdeai până se rupea cămașa în spate” (Bârsana, 2013). – Din rob (< sl. robǔ) (Șăineanu, DEX, MDA).

robire dex

Intrare: robi
robi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: robire
robire substantiv feminin