ROBÍE, robii, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Instituție caracterizată prin dependența totală a unui om față de stăpânul său. ♦ Captivitate, prizonierat. 2. Stare de dependență politică, socială și economică în care sunt ținute o țară, un grup social, un individ. 3. (Pop.) Menținerea unei persoane în temniță; p. ext. închisoare, temniță. – Rob + suf. -ie.

ROBÍE, robii, s. f. 1. Stare, condiție socială de rob (1). 2. Stare de dependență politică, socială și economică în care sunt ținute o țară, un grup social, un individ. 3. (Pop.) Menținerea unei persoane în temniță; p. ext. închisoare, temniță. – Rob + suf. -ie.

ROBÍE, (rar) robii, s. f. 1. Stare, condiție socială de rob (v. sclavie), de iobag (v. iobăgie, șerbie) sau de captiv. Luau turcii pe atunci fete și muieri în robie. STANCU, D. 11. Șerbi ai pămîntului, pribegiți ca să scape de robie. C. PETRESCU, A. R. 55. Robia este o consecuență (= consecință) neapărată a sistemii de clacă, ea totdeauna a însoțit-o sau a venit îndată după dînsa. BĂLCESCU, O. I 137. ♦ Fig. Dominație. Bunurile spirituale eliberează pe tînăr de robia instinctelor și deschid orizont larg generozității. SADOVEANU, E. 47. 2. Stare de dependență politică, socială și economică în care este ținută o țară, o clasă socială, un individ. Curata voie bună și sfînta bucurie Din lanțul de robie nu pot să mai învie. ARGHEZI, V. 119. Vouă ce vă rămîne?... Robia viața toată, lacrimi pe-o neagră pîne. EMINESCU, O. I 60. Viața și robia nu pot sta-mpreună, Nu e tot d-odată pace și furtună. BOLINTINEANU, O. 58. ◊ (Personificat) Dă-mi tot amarul, toată truda Atîtor patimi fără leacuri, Dă-mi viforul în care urlă Și gem robiile de veacuri. GOGA, P. 7. 3. (Popular) Menținerea unei persoane în temniță; temniță, închisoare. Frunză verde iacă-așa, Temnița-i numai colea: Ce lucru poate să fie Să mă bage în robie Nelegat, nevinovat?... Numai mîndra m-o băgat! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 101.

robíe s. f., art. robía, g.-d. art. robíei; pl. robíi, art. robíile

robíe s. f., art. robía, g.-d. art. robíei; pl. robíi, art. robíile

ROBÍE s. 1. v. sclavie. 2. sclavie, (fig.) lanțuri (pl.). (Aflat în ~ la turci.) 3. v. subjugare. 4. v. captivitate.

ROBÍE s. v. arest, captivitate, închisoare, ocnă, penitenciar, prizonierat, pușcărie, temniță.

Robie ≠ libertate

ROBÍE ~i f. 1) Stare de rob; sclavie. Aflat în ~. 2) fig. Situație de dependență totală; sclavie. [G.-D. robiei] /rob + suf. ~ie

robie f. 1. captivitate; 2. servitute, sclavaj.

róbie, V. roĭbă.

robíe f. (d. rob. D. rom. vine sîrb. robija, muncă silnică). Servitute, sclavie, captivitate, starea de rob.

róĭbă și (Trans.) și róbie f., pl. e (lat. rŭbia, poate și supt infl. luĭ roĭb). O plantă erbacee acățătoare care e tipu familiiĭ rubiaceelor (rúbia tinctórum). Din rădăcinile eĭ se scotea în ainte o văpsea roșie. Poamele eĭ îs niște boabe roșiĭ care devin pe urmă negre. – Se numește și brocĭ, pațachină și rumenele, ĭar ca neol. garanță.

robie s. v. AREST. CAPTIVITATE. ÎNCHISOARE. OCNĂ. PENITENCIAR. PRIZONIERAT. PUȘCĂRIE. TEMNIȚĂ.

ROBIE s. 1. aservire, sclavaj, sclavie. (Stare de ~.) 2. sclavie, (fig). lanțuri (pl.). (Aflat în ~.) 3. aservire, înrobire, robire, subjugare, supunere, (fig.) înfeudare, îngenunchere. (~ unui popor străin.) 4. captivitate, sclavie, (livr.) servitute, (rar) sclavaj, (înv.) pradă, robire, robitură, sclavism, șerbie. (~ evreilor în antichitate.)