robi definitie

3 intrări

35 definiții pentru robi

ROB, ROÁBĂ, robi, roabe, s. m. și f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Deținut, întemnițat. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În iudaism și creștinism) Calificativ atribuit omului care se ridică la slava divină prin suferință. 2. Om aflat în relații social- politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din sl. robŭ.
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.
ROB, ROÁBĂ, robi, roabe, s. m. și f. 1. (În evul mediu, în țările române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Deținut, întemnițat. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În limbajul bisericesc) Persoană credincioasă; creștin. 2. Om aflat în relații social-politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din sl. robŭ.
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ◊ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl execită). ◊ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.
ROB, ROABĂ, robi, roabe, s. m. și f. 1. Om lipsit total sau parțial de libertate, aflat sau ajuns în proprietatea (deplină) a altuia și obligat să muncească pentru acela. V. sclav, iobag. În urma lui mergea un rob mare și voinic, o namilă de om. CARAGIALE, P. 124. Armașul Manolache Florescu a căutat să-i stabilească [pe țigani] împărțindu-i ca robi pe la proprietarii care au voit să-i primească pe moșiile lor. GHICA, S. A. 35. Mai curînd sau mai tîrziu le luă și libertatea și îi făcu robi ai pămîntului. BĂLCESCU, Oo. I 252. ◊ (Glumeț) Răcit, gutunărit... de patru zile sînt robul nasului meu. ALECSANDRI, S. 70. ♦ Persoană luată în captivitate, prin război (și folosită la munci grele, uneori ținută închisă, izolată). Între corturile taberei și carele de război, trecură robii, cu ochii spăriați, cu capetele goale, zbîrlite și plecate. SADOVEANU, O. VII 16. Decît roabă turcilor, Mai bin’ hrană peștilor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. Să te duci, bădiță, duci Pîn’ îi pica rob la turci, Cu picioarele-n butuci Și cu mînele-n câtuși. ALECSANDRI, P. P. 17. ♦ (Popular) Deținut, întemnițat. L-or prinde și l-or lega Și-n temniță l-or băga În temnița cea mai grea, Unde n-a fost rob în ea. ȘEZ. I 109. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. «L-a scutit» de armată și cu asta l-a cîștigat rob pe viață. GALAN, B. I 69. [Pedagogul] a rămas robul copiilor altora. ANGHEL, PR. 79. ♦ (În limbajul bisericesc, de obicei precizat prin «lui dumnezeu») Persoană credincioasă; creștin. Să pomenească... cît or trăi că au dat peste Ivan, robul lui dumnezeu. CREANGĂ, P. 305. Doamne, odihnește sufletul robului tău Ioan. NEGRUZZI, S. I 254. ◊ (Învechit, în formule de salut, de obicei ca încheiere la o scrisoare) Cu credință nestrămutată rămîi de veci plecat rob – Luca Arbore. DELAVRANCEA, O. II 140. N-am încetat de a fi pentru de-a pururea al dumitale credincios rob. NEGRUZZI, S. I 22. 2. Om aflat în relații social-politice de subjugare, de aservire. Ce s-a întîmplat în aceste țări ale Rusiei se va întîmpla și în țara mea. Se vor ridica robii și vor cădea stăpînii. SADOVEANU, M. C. 113. Consideră țara a sa și din trupul ei a rupt douăsprezece moșii, cele mai mari și mai frumoase, pentru a-și face sieși stare și robi noi. LIT. ANTIMONARHICĂ 148. Pe tine... nu te doare chinul de rob, bătut de ploi, De mîna celui tare... PĂUN-PINCIO, P. 45. ◊ Fig. Aron-vodă domnea in țara Moldovei și Alexandru Bogdan în Țara Romînească. Robi tremurînd în mijlocul desfătărilor, pe un tron cumpărat cu bani. BĂLCESCU, O. II 25. 3. Fig. (Urmat de determinări în genitiv sau în dativ) Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare, de o obligație. Era un cărturar încă tînăr... prins la alte îndatoriri, care-l țineau rob orașului. C. PETRESCU, R. DR. 43. Erau robi ai formulelor. IBRĂILEANU, SP. CR. 204. A mea minte, a farmecului roabă, Din orișice durere îți face o podoabă. EMINESCU, O. I 232. 4. (În expr.) Calea (sau drumul) robilor = calea lactee, v. lactee.
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a supune la o viață de rob. Stați, boieri!... Nu mă-ți robi voi pe mine. HASDEU, R. V. 41. Hai, dar să le ieșim în cale și să-i robim. ALECSANDRI, T. I 457. Nu știu, turcii l-au robit, De opt zile n-a venit. HODOȘ, P. P. 217. ◊ Fig. Hei, doamne, măria-ta, Oile sînt romînești, Din sat de la Zărniești: Ori voiești să le robești? TEODORESCU, P. P. 478. ◊ Absil. Boierii, ca să robească, unii cu alții se ceartă. HASDEU, R. V. 41. 2. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială; a exploata. [Îl văzu pe Sava] robind munca săracilor pescari, vînzîndu-le uneltele, călcîndu-le casele. SADOVEANU, O. VIII 236. ◊ Refl. pas. Mi-e viața turburată Și mi-e inima-ntristată De cînd țara s-a robit [turcilor]. BOLINTINEANU, O. 8. 3. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. [Ercule] nu va avea tămăduire fără numai dacă se va vinde pre el și va robi măcar un an de zile. ISPIRESCU, U. 70. Mai bine să murim, decît să robim. ALECSANDRI, T. II 12. ♦ A munci din greu, a duce viață de rob. Robesc aci toată ziua. Nici nu ies din casă. C. PETRESCU, C. V. 96. La ce, maică, m-ai făcut Chiar sub umbra spinului Să robesc străinului? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 179. Eu voios aș cătăni, La străini de n-aș robi. ALECSANDRI, P. P. 294. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încătușa, a subjuga (prin farmecul pe care îl exercită). Pe el îl respectam și-l admiram, robit de mintea lui superioară, de inima lui francă. GALACTION, O. I 100. Cîntă greieri la izvor, Apa strălucind se mișcă; Ascultînd, robit de farmec Stă drumețul visător. IOSIF, T. 162. Zîna se purtă cu mare bună-cuviință și vorbi astfel încît robi toate inimile. ISPIRESCU, L. 39. ◊ Absol. Este o minune cum robești... Voi face tot ce poruncești. MACEDONSKI, O. II 315. ♦ Refl. A se lăsa dominat (de cineva sau de ceva); a fi robul unei pasiuni. Tu, moglanule de Oșlobene... te robești pîntecelui și nu-ți dai cîtuși de puțină osteneală minței. CREANGĂ, A. 78. Dumneata ai luat un capriț drept amor... dar... inima mea n-are plecare a se robi. NEGRUZZI, S. I 25. 5. Tranz. (Popular) A întemnița.
Cálea-Róbilor (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Róbilor
rob s. m., pl. robi
robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă
Cálea-Róbilor s. pr. f.
rob s. m., pl. robi
robí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 sg. și pl. robeáscă
CALEA-RÓBILOR s. v. calea lactee, calea-laptelui.
DRUMUL RÓBILOR s. v. calea lactee, calea-laptelui.
ROB s. 1. v. sclav. 2. captiv. (~ la turci.)
ROB s. v. condamnat, deținut, ocnaș, osândit, pușcăriaș.
ROBÍ vb. 1. v. înrobi. 2. v. subjuga. 3. v. trudi.
ROBÍ vb. v. aresta, captiva, deține, domina, închide, întemnița, reține, stăpâni, subjuga.
A robi ≠ a dezrobi, a elibera
rob (róbi), s. m.1. Captiv, prizonier de război. – 2. Sclav. – 3. (Bihor) Hoț. – Mr. rob. Sl. rabŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 315), cf. sb., cr., ceh., pol., alb., mag. rab. – Der. roabă, s. f. (sclavă; tărăboanță), la care sensul al doilea este tot sl., cf. sb. raba „căruță” (după Lacea, Dacor., III, 745, din săs. Rabber); robaci, adj. (Mold., asiduu, harnic); robi, vb. (a captiva, a face sclav; a se duce; a trăi ca sclav), cf. sl. rabiti; robie, s. f. (sclavie, captivitate), cf. sb., cr. robia; robcă, s. f. (înv., sclavă); robime, s. f. (înv., sclavi); roboti, vb. (Mold., a munic, a trudi), din sl. rabotiti „a face robi”, cf. rus. rabotatĭ „a munci”; robotă (var. robot), s. f. (Trans., clacă; muncă), din sl. rabota „captivitate”, cf. ceh., pol., rus. rabota, bg. rabot; roboteală, s. f. (muncă, activitate); robotaș, s. m. (Trans., clăcaș), din sb. rabotaš, mag. rabotos; robșag, s. n. (Maram., sclavie), din mag. rabsag; desrobi, vb. (a elibera, a da libertate); desrobitor, adj. (liberator); robot, s. m. (robot, automat), din ceh. robota prin intermediul fr. robot.
ROB (roábă (robi, roábe) m. și f. 1) (în orânduirea sclavagistă) Persoană aflată în dependență totală de un stăpân; sclav; serv; șerb. ◊ Calea (sau Drumul)-~ilor constelație constituită dintr-o îngrămădire de stele în formă de brâu luminos; Calea Lactee. 2) ist. Prizonier de război folosit la munci grele; captiv. ~ la turci. 3) fig. Persoană care muncește din greu. 4) fig. Persoană foarte supusă, care ascultă și execută orbește ordinele cuiva; sclav. ◊ ~ul lui Dumnezeu se spune, în limbajul bisericesc, oricărui credincios. 5) fig. Persoană obsedată permanent (de o preocupare); sclav. ~ al pasiunii. /<sl. robu
A ROBÍ ~ésc 1. tranz. 1) v. A ÎNROBI. 2) fig. A transforma în rob, fiind încântat de anumite însușiri; a subjuga. 2. intranz. 1) A fi rob. 2) fig. A munci din greu (ca un rob); a iobăgi; a șerbi. /Din rob
rob m. 1. captiv; 2. sclav. [Slav. ROBŬ, șerb].
robì v. 1. a face rob (captiv sau sclav); 2. a subjuga, a supune; 3. fig. a captiva: robește toate inimile. [Tras din rob].
rob, roábă s. (vsl. robŭ, rabŭ, rob, raba, roabă, bg. sîrb. rob, rus. rab; ung. rab). Sclav, om redus în stăpînirea absolută a cuĭva fie pin captivitate de războĭ, fie pin vînzare: Esop a fost rob. Fig. Om dependent de altu. Om devotat: această mamă e roaba copiilor eĭ, a fi robu datoriiĭ. Drumu robilor, calea lapteluĭ, dunga cea albă care se vede noaptea pe cer. V. șerb.
robésc v. tr. (vsl. rabiti, rabotiti, a robi, sîrb. rabiti, a munci, robiti, a robi, a jăfui). Prefac în rob. Subjug, aservesc, supun: a robi o provincie. Fig. Captivez, supun pin farmec: farmecu eĭ l-a robit.
calea-robilor s. v. CALEA-LACTEE. CALEA-LAPTELUI.
drumui-robilor s. v. CALEA-LACTEE. CALEA-LAPTELUI.
ROB s. aservit, sclav, subjugat, (rar) serv, (înv.) prădat, șerb. (A ajuns un ~.)
rob s. v. CONDAMNAT. DEȚINUT. OCNAȘ. OSÎNDIT. PUȘCĂRIAȘ.
ROBI vb. 1. a înrobi, (înv.) a prăda. (A ~ un prizonier.) 2. a aservi, a înrobi, a subjuga, a supune, (fig.) a înfeuda, a îngenunchea. (A ~ un popor străin.) 3. a trudi. (A ~ din greu în slujba lui.)
robi vb. v. ARESTA. CAPTIVA. DEȚINE. DOMINA. ÎNCHIDE. ÎNTEMNIȚA. REȚINE. STĂPÎNI. SUBJUGA.
robí, robesc, (robdi), vb. tranz., refl. – A lucra istovitor: „Acolo robdeai până se rupea cămașa în spate” (Bârsana, 2013). – Din rob (< sl. robǔ) (Șăineanu, DEX, MDA).
ROB ROY (Robert Mac Gregor Cambell, zis ~) (1671-1734), brigand scoțian. Celebru prin curajul său și prin viața aventuroasă. Arestat în 1722; grațiat în 1727. Eroul celebrului roman al lui W. Scott.
a munci ca un bou / ca un cal / ca un rob / ca un sclav (pe plantație) expr. a munci până la epuizare; a trudi, a osteni muncind.

robi dex

Intrare: robi
robi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: rob
rob substantiv masculin
Intrare: Calea-Robilor
Calea-Robilor (numai) singular substantiv propriu feminin articulat