Dicționare ale limbii române

2 intrări

14 definiții pentru roștei

RÓȘCĂ subst. (Rar) Persoană cu părul roșcat și obrajii roșcovani. – Roșu + suf. -că.
ROȘTÉI, roșteie, s. n. (Reg.) Dispozitiv în forma unui cadru în care sunt fixate vergele de lemn sau de oțel și care se folosește ca închizătoare la uși și la ferestre; p. restr. gratie, zăbrea. ♦ Grătarul de la sobă, prin care cade cenușa. – Din magh. rostély.
RÓȘCĂ subst. (Rar) Persoană cu părul roșcat și obrajii roșcovani. – Roșu + suf. -că.
ROȘTÉI, roșteie, s. n. (Reg.) Dispozitiv în forma unui cadru în care sunt fixate vergele de lemn sau de oțel și care se folosește ca închizătoare la uși și la ferestre; p. restr. gratie, zăbrea. ♦ Grătarul de la sobă, prin care cade cenușa. – Din magh. rostély.
ROȘTÉI, roșteie, s. n. (Transilv.) Dispozitiv făcut din vergele de lemn sau de oțel, folosit ca închizătoare la uși și la ferestre; gratie, zăbrea. Pune mîna pe roștei, Da așa îl scutura, Toată temnița crepa. BIBICESCU, P. P. 300. ♦ Grătarul de la sobă, prin care cade cenușa.
roștéi (reg.) s. n., pl. roștéie
roștéi s. n., pl. roștéie
ROȘTÉI s. v. gratie, zăbrea.
roștéi (roștéie), s. n. – (Trans.) Gratie, zăbrea. Mag. rostély, slov. roštelj (Cihac, II, 319).
roșcă m. cel cu părul roșu.
roștei s. v. GRATIE. ZĂBREA.
róșcă, s.f. – 1. Persoană cu păr roșu. 2. (reg.) Soi hibrid de viță-de-vie, cu struguri roșii. ♦ (onom.) Roșca, Rosca, Roșcăneanu, Roșka, nume de familie frecvent în localitățile de pe Valea Izei (962 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din roșu (< lat. roseus) + suf. -că (DEX, MDA).
roștéi, s.n. – v. rostei („grapă”).
roștéi, s.n. – v. rostei.

Roștei dex online | sinonim

Roștei definitie

Intrare: roșcă
roșcă
Intrare: roștei
roștei substantiv neutru