roșioară definitie

28 definiții pentru roșioară

ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., subst. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.
ROȘIOÁRĂ2, roșioare, s. f. (Rar) Adeptă a mișcării revoluționare din Principatele Romîne de la jumătatea veacului trecut. Donici fabulistul, văzînd într-o zi Nunta unui roșu cu o roșioară, În drum se opri Și ne spuse această mică istorioară. BOLINTINEANU, O. 195.
ROȘIOÁRĂ1, (2) roșioare, s. f. 1. Soi de struguri. Cîrlomănenii au sădit vii pe coasta roșie, de dincolo de baltă, vii în care cresc numai struguri roșioară, cu boabe mici, bătute, dulci ca mierea. STANCU, D. 177. 2. Pește mic de baltă, cu ochii colorați în roșu și cu aripioarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus).
ROȘIÓR1, roșiori, s. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei, în organizarea mai veche a armatei romîne. Atunci pătrunsese în piață, venind pe bulevardul gării, regimentul 4 roșiori. DUMITRIU, B. F. 126. Pe peron... cîrdurile vînzolite de copii gureși și alămurile fanfarei de roșiori dădeau o fremătare surdă și veselă, plină de aer sărbătoresc. POPA, V. 209. L-am găsit îmbrăcat ca maior de roșiori, în uniformă de mare ținută. CARAGIALE, O. II 164. ♦ (Și la sg.) Ostaș din corpul de cavalerie descris mai sus.
ROȘIÓR2, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj. Diminutiv al lui roșu3. Bre! ce de gavanoșele cu dresuri... și alb și roșior și negru. ALECSANDRI, T. I 140. Dau aste viorele, Mîndre floricele, Roze fără spini, Roze roșioare, Pline de răcoare, Garoafe și crini. NEGRUZZI, S. II 66. Vinu-i roșu dulcișor, Ca și dalbu-ți obrăjor, Că-i din boabe roșioare, Ca ș-a tale buzișoare! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 373. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc timpuriu.
roșioáră (-și-oa-) s. f., g.-d. art. roșioárei; pl. roșioáre
roșiór1 (-și-or) adj. m., pl. roșióri; f. roșioáră, pl. roșioáre
roșiór2 (-și-or) s. m., pl. roșióri
roșioáră (bot., zool.) s. f. (sil. -și-oa-), g.-d. art. roșioárei; pl. roșioáre
roșiór adj. m. (sil. -și-or), pl. roșióri; f. sg. roșioáră, pl. roșioáre
roșiór (mil.) s. m. (sil. -și-or), pl. roșióri
ROȘIOÁRĂ s. (IHT.; Scardinius erythrophtalmus) ocheană, (reg.) ocheniță, băbușcă-roșie.
ROȘIOÁRĂ s. v. boiștean, filimică.
ROȘIÓR s. v. boiștean, scarlatină.
ROȘIOÁRĂ1 f. 1) Varietate autohtonă de viță de vie, având struguri mici, roșietici. 2) Struguri din această varietate. /roșu + suf. ~oară
ROȘIOÁRĂ2 roșioáre f. Pește dulcicol, de talie medie, cu corpul turtit lateral, cu solzi mari, având înotătoare și ochi roșietici; ocheană; băbușcă. /roșu + suf. ~oară
ROȘIÓR ~i m. 1) la pl. Corp de cavalerie în armata română. 2) Ostaș din acest corp. [Sil. -și-or] /roșu + suf. ~ior
roșioară f. 1. Bot. calce; 2. Zool. pește alb cu aripioare roșii.
roșior a. cam roș. ║ m. 1. soldat călăreț îmbrăcat în tunică roșie: od. erau 11 regimente de roșiori; 2. od. corp de călăreți numiți și Roșii: roșiori de țară, vânători semeți BOL.
Roșiorii-de-Vede pl sau Roșiori, orășel comercial în jud. Teleorman, pe malul drept al Vedei, fosta cap. a județului: 9000 loc.
roșiór, -oáră adj. (dim. d. roș, în vechime roșiŭ. Cp. cu albișor, gălbior, verdișor). Cam roș saŭ roș curat (în alintătură): vin roșior, ĭa toarnă niște roșior (adică: vin roș)! S. m. Roș, soldat călare de odinioară îmbrăcat în roș (V. roș). Soldat de cavalerie care era îmbrăcat în tunică roșie pînă la 1912: România are astăzĭ 15 regimente de roșiorĭ (V. călăraș). S. f. Filimică (plantă). Dun. Un pește mic leuciscus [saŭ scardinius] erythrophthalmus, numit și babușcă, cîrjancă și ocheană, ĭar cînd e mic goghie. V. plătică.
ROȘIOA s. (IHT.; Scardinius erythrophtalmus) ocheană, (reg.) ocheniță, babușcă-roșie.
roșioa s. v. BOIȘTEAN. FILIMICĂ.
roșior s. v. BOIȘTEAN. SCARLATINĂ.
ROȘIÓR, -OÁRĂ (< roșu) adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. II. S. m. (În Ev. med.; la pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea armatei Țării Românești (sec. 15-16). În sec. 18, r. au dispărut, dar au reapărut în 1869, când domnitorul Carol I a înființat primul regiment; (la sg.). Cavalerist din acest corp de armată.
ROȘIORI 1. Com. în jud. Bacău, situată în V Pod. Central Moldovenesc, pe râul Moara; 2.256 loc. (2005). Bisericile de lemn Adormirea Maicii Domnului (1808) și Sf. Nicolae (1811), în satele Poieni și Misihănești. 2. Com. în jud. Bihor; 3.094 loc. (2005). Situată în C. Ierului, atestată documentar în 1291-1294. Urmele unei așezări fortificate aparținând culturii Otomani, cu ceramică tipică (cu decor spiralic incizat) și piese de bronz. 3. Com. în jud. Brăila, situată în C. Bărăganului, pe țărmul V al lacului Tătaru; 3.006 loc. (20050. Satul R. a fost întemeiat în 1880 prin împroprietărirea însurățeilor, iar satul Pribeagu în 1897. 4. Com. în jud. Ialomița; 2.065 loc. (2005). Situată în C. Vlăsiei.
ROȘIORI DE VEDE, municipiu în jud. Teleorman, situat în C. Găvanu-Burdea, pe dr. râului Vedea; 32.208 loc. (2005). Nod feroviar (stație de c. f. a fost inaugurată la 1 ian. 1887) și rutier. Constr. și reparații de mașini și unelte. Țesătorie și filatură de bumbac. Fabrici de furfurol, de mobilă, tricotaje din mătase, covoare și de produse alim. Morărit. Muzeu de istorie. Vestigii neolitice, din Epoca Bronzului și din perioada romană (urmele unui castru roman, plasat pe vechiul limes transalutanus, numit Valul lui Traian). Localitatea apare menționată documentar ca târg în 1385, iar în 1503 cu denumirea Rușii de Vede. În sec. 16 a fost sediul unei căpitănii de călărași, iar în a doua jumătate a sec. 19, un important centru de instrucție militară. În prima jumătate a sec. 20 s-a remarcat ca pr. centru comercial pentru cereale, cu vestite târguri săptămânale și cu două mari târguri anuale mari (25 mart. și 8 sept.). Orașul s-a dezvoltat cu precădere în sec. 20. Declarat municipiu la 18 ian. 1995. Monumente: bisericile Sf. Ilie (1804, cu adăugiri din 1883), Sf. Teodor-Tiron (1818), Sfinții Împărați Constantin și Elena-Serdăreasa (1832-1835, cu zid de incintă, turn de apărare și casă parohială), Adormirea Maicii Domnului (1836), Cuvioasa Parascheva (1836), Sf. Ioan Nou (1842), Sfânta Cruce (1849); clădirile Gării de Est (1889), Școlii (1892), Primăriei (1912) și Judecătoriei (1912); casa „Mamut” (1899).

roșioară dex

Intrare: roșior (adj.)
roșior adjectiv
  • silabisire: -și-oa-
Intrare: roșioară
roșioară substantiv feminin
  • silabisire: -și-oa-
Intrare: roșioară
roșioară