rizodermă definitie

8 definiții pentru rizodermă

RIZODÉRMĂ, rizoderme, s. f. Epidermă a rădăcinii formată dintr-un singur strat de celule, din care iau naștere perii absorbanți. – Din fr. rhizoderme.
RIZODÉRMĂ, rizoderme, s. f. Epidermă a rădăcinii formată dintr-un singur strat de celule, din care iau naștere perii absorbanți. – Din fr. rhizoderme.
rizodérmă s. f., g.-d. art. rizodérmei; pl. rizodérme
rizodérmă s. f., pl. rizodérme
RIZODÉRMĂ s. (BOT.) epiblemă.
RIZODÉRMĂ s.f. (Bot.) Strat extern de celule la rădăcinile tinere. [< fr. rhizo-derme, cf. gr. rhiza – rădăcină, derma – piele].
RIZODÉRMĂ s. f. (bot.) strat celular superficial al rădăcinii tinere. (< fr. rhizoderme)
RIZO- „rădăcină, rădăciniță, radicular”. ◊ gr. rhiza „rădăcină” > fr. rhizo-, germ. id., engl. id., it. rizo- > rom. rizo-. □ ~bii (v. -bie), s. f. pl., microorganisme care produc nodozitățile de pe rădăcinile unor plante; ~blast (v. -blast), s. n., embrion care emite rădăcini; ~carp (v. -carp), s. n., sporange dispus pe formațiuni în formă de rădăcină; ~cefal (v. -cefal), adj., cu rădăcina în formă de cap; ~cist (v. -cist), s. n., conținut celular retras în perioada de secetă în partea umflată a rizoizilor; ~colezie (~colesie) (v. -colezie), s. f., concreștere prin rădăcinile lor a două plante aparținînd aceleiași specii; ~corm (v. -corm), s. m., rizom cărnos; ~ctonie (v. -ctonie), s. f., ciupercă parazită care distruge rădăcinile diferitelor plante; ~dermă (v. -dermă), s. f., strat celular extern al rădăcinii, din care iau naștere perii absorbanți; ~fag (v. -fag), adj., care se hrănește cu rădăcini; ~fil (v. -fil1), adj., care crește pe rădăcini; ~filă (v. -fil2), s. f., 1. s. f. pl., Frunze transformate în organe radiciforme, cu funcții de absorbție. 2. s. f., Pigment compus, caracteristic pentru alge; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante rădăcinoase; ~fiză (v. -fiză), s. f., apendice radicular, prezent la plantele nimfeacee; ~for (v. -for), adj., care poartă rădăcini; ~gen (v. -gen1), adj., s. n., 1. adj., s. n., (Țesut) care generează rădăcinile și rizoizii. 2. s. n., Plantă care produce numai rădăcini și flori. 3. s. n., Baza dilatată a frondei algelor. 4. s. n., Parazit al rădăcinilor; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces morfogenetic de formare și dezvoltare a sistemului radicular al plantelor; ~genic (v. -genic), adj., 1. Care produce rădăcini. 2. Care stimulează formarea de noi rădăcini; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a rădăcinilor; ~id (v. -id), s. m., organ filamentos de fixare și de absorbție la plantele inferioare saprofite; ~lit (v. -lit1), s. n., rădăcină fosilizată; ~litofite (v. lito-, v. -fit), s. f. pl., plante cu rădăcinile înfipte în crăpăturile stîncilor; ~manie (v. -manie), s. f., proliferare de rădăcini adventive; ~melie (v. -melie), s. f., malformație congenitală caracterizată prin scurtimea segmentelor proximale ale membrelor; ~morf (v. -morf), adj., s. n. pl., 1. adj., De forma unei rădăcini. 2. s. n. pl., Structuri filamentoase asemănătoare cu rădăcinile alcătuite dintr-o împletitură de hife, la unele ciuperci superioare; ~pode (v. -pod), s. n. pl., clasă de protozoare unicelulare și acvatice, care se mișcă cu ajutorul unor prelungiri protoplasmatice, numite pseudopode; ~plast (v. -plast), s. n., filament citoplasmatic care unește blefaroplastii cu centrozomul juxtanuclear; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat de pămînt în care se găsesc rădăcinile plantelor; ~sperm (v. -sperm), adj., (despre plante) cu sporii sau cu semințele dispuse lîngă rădăcină; ~taxie (v. -taxie), s. f., mod de dispunere a rădăcinilor și a radiculelor; ~tom (v. -tom), s. n., instrument cu care se taie rădăcinile plantelor; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unei rădăcini a măduvei spinării.

rizodermă dex

Intrare: rizodermă
rizodermă substantiv feminin