Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

20 defini╚Ťii pentru rit

RIT, rituri, s. n. 1. Ritual (2) 4- P. gener. R├ónduial─â, tipic. 2. Confesiune religioas─â, ramur─â autonom─â ├«n cadrul aceleia╚Öi religii; religie. ÔÖŽ Rit vechi = vechea r├ónduial─â bisericeasc─â, p─âstrat─â de secta rascolnicilor. ÔÇô Din ngr. r├şton, lat. ritus, fr. rite.
RI╚Ü, ri╚Ťuri, s. n. Crest─âtur─â liniar─â f─âcut─â pe o foaie de carton sau de mucava pentru a putea fi ├«ndoit─â mai u╚Öor f─âr─â s─â plesneasc─â. ÔÇô Din germ. Ritz.
RIT, rituri, s. n. 1. Ritual (2). ÔÖŽ P. gener. R├ónduial─â, tipic1. 2. Confesiune religioas─â; religie; spec. veche credin╚Ť─â religioas─â. ÔÇô Din ngr. r├şton, lat. ritus, fr. rite.
RI╚Ü, ri╚Ťuri, s. n. Crest─âtur─â liniar─â f─âcut─â pe o foaie de carton sau de mucava pentru a putea fi ├«ndoit─â mai u╚Öor f─âr─â s─â plesneasc─â. ÔÇô Din germ. Ritz.
RIT, rituri, s. n. 1. Practic─â religioas─â, ceremonie bisericeasc─â; ritual. Iubirea ta s─â fie asemeni unui rit Ca sufletul din rug─â s─â ias─â-ntinerit. ARGHEZI, V. 151. El era ├«n v├«rst─â de dou─âzeci ╚Öi opt ani numai, ├«nalt la stat, barba ╚Öi p─ârul capului galben, pe care, dup─â ritul religiei, el avea obicei a le purta rase. B─éLCESCU, O. II 257. ÔÖŽ Fig. R├«nduial─â, tipic. Pe masa din careul ofi╚Ťerilor erau a╚Öezate dup─â anume rit, l├«ng─â actele de bord, cerneal─â ╚Öi condeie. BART, S. M. 97. 2. Confesiune (3), religie. Ostrogski, pe de o parte, fiind de rit grecesc, simpatiza cu coreligionarii rom├«ni. HASDEU, I. V. 111. La egumen se aflau mai mul╚Ťi greci ╚Öi arabi de ritul nostru. BOLINTINEANU, O. 293. Grecii asemenea ├«ndemnar─â pre rom├«ni ca s─â se serveasc─â cu slovele cirilice, ca nu cumva s─â se strecoare pintre ei, o dat─â cu literele, ╚Öi ritul apusean. NEGRUZZI, S. I 347.
RI╚Ü, ri╚Ťuri, s. n. (Tipogr.) Crest─âtur─â liniar─â f─âcut─â pe o foaie de carton pentru a o putea ├«ndoi cu u╚Öurin╚Ť─â, f─âr─â s─â plesneasc─â.
rit s. n., pl. r├şturi
ri╚Ť s. n., pl. r├ş╚Ťuri
rit s. n., pl. r├şturi
ri╚Ť s.n., pl. r├ş╚Ťuri
RIT s. v. cult.
RIT s. v. ceremonial, ceremonie, etichetă, protocol, regulă, ritual, rânduială, tipic.
RIT s.n. 1. Practic─â, ceremonie religioas─â; ritual. ÔÖŽ (Fig.) R├ónduial─â, tipic. 2. Confesiune (2). [Pl. -uri. / cf. fr. rite, it. rito, lat. ritus].
RIT s. n. 1. ritual. ÔŚŐ (fig.) r├ónduial─â, tipic. 2. confesiune (3). (< fr. rite, lat. ritus)
RIT ~uri n. 1) v. RITUAL. 2) Credin╚Ť─â religioas─â; cult; religie; confesiune. 3) fig. R├ónduial─â tipizat─â ╚Öi invariabil─â. /<ngr. r├şton, lat. ritus, fr. rite
RIȚ ~uri n. poligr. Adâncitură liniară care se face pe o foaie de carton pentru a putea fi ușor îndoită. /<germ. Ritz
rit n. ordinea ceremoniilor unui cult religios: rituri sacre.
*rit n., pl. ur─ş (lat. ritus). Modu ├«n care se fac ceremoniile unu─ş cult religios: ritu ortodox, ritu catolic.
rit s. v. CEREMONIAL. CEREMONIE. ETICHETĂ. PROTOCOL. REGULĂ. RITUAL. RÎNDUIALĂ. TIPIC.
RIT s. (BIS.) confesiune, credin╚Ť─â, cult, religie, (pop.) lege. (E de ~ ortodox.)

Rit dex online | sinonim

Rit definitie

Intrare: rit
rit substantiv neutru
Intrare: ri╚Ť
ri╚Ť substantiv neutru