risipitor definitie

14 definiții pentru risipitor

RISIPITÓR, -OÁRE, risipitori, -oare, adj. 1. Care își risipește averea, bunurile; cheltuitor. 2. (Înv.) Care produce ruină; nimicitor, distrugător. – Risipi + suf. -tor.
RISIPITÓR, -OÁRE, risipitori, -oare, adj. 1. Care își risipește averea, bunurile; cheltuitor. 2. (Înv.) Care produce ruină; nimicitor, distrugător. – Risipi + suf. -tor.
RISIPITÓR, -OÁRE, risipitori, -oare, adj. 1. (În opoziție cu strîngător, econom) Care își risipește averea, bunurile; cheltuitor. Cu cît egumenul este econom, cu atît frate-său e risipitor. NEGRUZZI, S. I 313. ◊ (Adverbial) Nici un romîn nu avea atiția bani și nu trăia atît de risipitor ca el. VORNIC, P. 126. 2. (Învechit) Care produce ruină; distrugător, nimicitor. Țara slăbită de atîtea nevoi ale războaielor, ale domnilor tirani și risipitori de țară. BĂLCESCU, O. II 143.
risipitór adj. m., pl. risipitóri; f. sg. și pl. risipitoáre
risipitór adj. m., pl. risipitóri; f. sg. și pl. risipitoáre
RISIPITÓR adj. v. devastator, dezastruos, distructiv, distrugător, nimicitor, pustiitor, ruinător.
RISIPITÓR adj., s. v. cheltuitor.
Risipitor ≠ avar, econom, strângător
RISIPITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival. Care risipește; cheltuitor. /a risipi + suf. ~tor
risipitor m. cel ce risipește.
risipitór, -oáre adj. Cheltuitor fără socoteală, prodig.
RISIPITOR adj., s. cheltuitor, (livr.) prodig, (rar) risipelnic, (Transilv. și Maram.) prădător, (înv.) cheltuielnic, istrăvitor, împrăștietor, (fam. fig.) spart. (Om ~.)
risipitor adj. v. DEVASTATOR. DEZASTRUOS. DISTRUCTIV. DISTRUGĂTOR. NIMICITOR. PUSTIITOR. RUINĂTOR.
A FI RISIPITOR a arunca (cu) banii pe fereastră, (d. alcoolici) a-și bea banii, a mânca banii cu lingura, a sparge (bani), a spânzura banii, a toca.

risipitor dex

Intrare: risipitor
risipitor adjectiv