RISIPÉLNIC, -Ă, risipelnici, -ce, adj. (Rar) Risipitor. – Risipi + suf. -elnic.

RISIPÉLNIC, -Ă, risipelnici, -ce, adj. (Rar) Risipitor. – Risipi + suf. -elnic.

RISIPÉLNIC, -Ă, risipelnici, -e, adj. (Rar) Risipitor. Părinții oftau... profețind o soartă cumplită unei generații frivole, risipelnice și lipsite de instinctul de conservare. C. PETRESCU, O. P. I 158.

risipélnic, -ă adj. (arh.) Risipitor. Părinții oftau..., profețind o soartă cumplită unei generații frivole, risipelnice (CE. PETR.). ♦ (despre manifestări ale oamenilor) Care provoacă risipă. Ai văzut în ce nebunie risipelnică trăiesc toți? (CE. PETR.). • pl. -ci, -ce./risipi + -elnic.

risipélnic (rar) adj. m., pl. risipélnici; f. risipélnică, pl. risipélnice

risipélnic adj. m., pl. risipélnici; f. sg. risipélnică, pl. risipélnice

RISIPÉLNIC adj., s. v. cheltuitor, risipitor.

risipelnic adj., s. v. CHELTUITOR. RISIPITOR.