risipă definitie

13 definiții pentru risipă

RISÍPĂ, risipe, s. f. 1. Folosire nechibzuită a bunurilor materiale sau bănești, cheltuială fără măsură; irosire. ♦ Fig. Belșug, prisos, abundență. 2. (Înv. și pop.) Sfărâmare, distrugere; surpare, prăbușire. ◊ Loc. adj. În risipă = care se sfărâmă, se dărâmă, care este în ruină. ♦ Împrăștiere, răspândire; risipire. ◊ Loc. adj. și adv. În risipă = în debandadă, în dezordine. – Din risipi (derivat regresiv).
RISÍPĂ, risipe, s. f. 1. Folosire nechibzuită a bunurilor materiale sau bănești, cheltuială fără măsură; irosire. ♦ Fig. Belșug, prisos, abundență. 2. (Înv. și pop.) Sfărâmare, distrugere; surpare, prăbușire. ◊ Loc. adj. În risipă = care se sfărâmă, se dărâmă, care este în ruină. ♦ Împrăștiere, răspândire; risipire. ◊ Loc. adj. și adv. În risipă = în debandadă, în dezordine. – Din risipi (derivat regresiv).
RISÍPĂ, risipe, s. f. 1. (În opoziție cu economie) Cheltuială fără măsură; irosire. Se aprinde lumînarea lui moș Gheorghe, apoi alta și alta, pînă ce le spune tot el să nu facă risipă, ca să ajungă pînă la Galați. SP. POPESCU, M. G. 31. Ia punga și-ntr-o clipă Azvîrle-un pumn de galbeni cu darnica risipă A celui ce pe brazde stă vesel semănînd. COȘBUC, P. II 96. ♦ Fig. Belșug, abundență. Prada fusese peste toate așteptările și era acum risipă de toate. CAMIL PETRESCU, O. II 60. 2. (Învechit și arhaizant) Sfărîmare, surpare, distrugere, ruinare, prăbușire. (Cu pronunțare regională) Dumneavoastră știți că m-a silit numai dorința de a vedea contenind gîlcevirile și vînzările unora și altora, care ținteau la răsipa țării și la peirea mea. NEGRUZZI, S. I 149. ◊ Loc. adj. În risipă = care se sfărîmă, se dărîmă; în ruină. L-a lovit un corn de clădire în risipă. SADOVEANU, P. M. 126. ♦ (Învechit; la pl. în forma risipuri) Ruină, dărîmătură. Îngeri iubitori Într-o noapte fără nori S-or opri din a lor cale Pe risipurile tale. ALECSANDRI, P. II 37. Se mai văd încă urme din risipurile cetății Smeredova. NEGRUZZI, S. I 194. 3. Împrăștiere, răspîndire, fugă în dezordine; risipire. Un lung fior de spaimă pătrunde într-o clipă Prin deasa tătărime ce-i gata de risipă. ALECSANDRI, P. A. 170. ◊ Loc. adj. și adv. În risipă = în debandadă, în dezordine. Însăși din cer aruncînd puternicul foc al lui Joe, Flota-n risip-a sfărîmat-o. COȘBUC, AE. 12. – Pl. și: (2) risipuri.
risípă s. f., g.-d. art. risípei; pl. risípe
risípă s. f., g.-d. art. risípei; pl. risípe
RISÍPĂ s. 1. (înv.) istravă, (fig.) jaf. (~ la mâncare.) 2. v. irosire.
RISÍPĂ s. v. abundență, belșug, bogăție, cădere, dărăpănare, dărăpănătură, dărâmare, dărâmat, dărâmătură, devastare, dispersare, dispersie, distrugere, îmbelșugare, împrăștiere, îndestulare, înfrângere, învingere, năruire, năruit, năruitură, nimicire, paragină, pârjolire, prăbușire, prăbușitură, prăvălire, prisos, pustiire, răsfirare, răspândire, răzlețire, risipire, ruină, surpare, surpat, surpătură.
RISÍPĂ ~e f. Cheltuire nechibzuită a unor bunuri materiale sau bănești; irosire. ◊ A face ~ a folosi în mod nechibzuit un bun. În ~ care se ruinează; b) împrăștiat. /v. a risipi
risipă f. 1. pl. ruine ici și colea: urme din risipurile cetății NEGR.; 2. risipire: pentru a lui risipă ați răsboit cu mine AL.; 3. cheltueală nesocotită. [Slav. RASYPŬ, împrăștiere].
risípă (vest) și rîsî́pă (est) f., pl. ĭ și e (din maĭ vechĭu răsipă, d. vsl. rasypŭ, jăfuire). Vechĭ. Împrăștiere. Risipire, nimicire. Azĭ. Împrăștiere de lucrurĭ necesare, cheltuĭală nesocotită: risipă de banĭ, de apă. La Al. și Ngr. rîsîpurĭ, ruine.
risi s. v. ABUNDENȚĂ. BELȘUG. BOGĂȚIE. CĂDERE. DĂRĂPĂNARE. DĂRĂPĂNĂTURĂ. DĂRÎMARE. DĂRÎMAT. DĂRÎMĂTURĂ. DEVASTARE. DISPERSARE. DISPERSIE. DISTRUGERE. ÎMBELȘUGARE. ÎMPRĂȘTIERE. ÎNDESTULARE. ÎNFRÎNGERE. ÎNVINGERE. NĂRUIRE. NĂRUIT. NĂRUITURĂ. NIMICIRE. PARAGINĂ. PÎRJOLIRE. PRĂBUȘIRE. PRĂBUȘITURĂ. PRĂVĂLIRE. PRISOS. PUSTIIRE. RĂSFIRARE. RĂSPÎNDIRE. RĂZLEȚIRE. RISIPIRE. RUINĂ. SURPARE. SURPAT. SURPĂTURĂ.
RISI s. 1. (înv.) istravă, (fig.) jaf. (~ la mîncare.) 2. iroseală, irosire, pierdere, risipă, (pop.) prăpădire. (O enormă ~ de timp pentru...)
RISIPĂ. Subst. Risipă, risipire, părăduire (reg. și fam.), părăduială (reg. și fam.), iroseală, irosire, cheltuială, cheltuire. Sărăcire, scăpătare, ruină (fig.), ruinare. Cheltuitor; fecior de bani gata, mînă-spartă, risipilă (rar), risipitor. Adj. Risipitor, risipelnic (rar), cheltuitor. Risipit, irosit, părăduit (reg. și fam.). Sărăcit, scăpătat, ruinat (fig.), distrus (fig.). Vb. A fi risipitor, a-i curge banii printre degete, a avea buzunare rupte, a fi (tot) cu mîna în buzunar, a fi mînă spartă, a lua cu o mînă și a da cu alta (cu zece); a risipi, a face risipă, a irosi, a prăpădi (pop.), a părădui (reg. și fam.), a afierosi (înv.), a cheltui (peior.), a se pune pe (a intra în) cheltuială, a-și cheltui (a-și da) paraua (lețcaia) de anafură, a cheltui și ochii din cap, a arunca banii în vînt (pe fereastră), a strica banii, a-și mînca (a-și păpa, a-și toca) banii (averea), a se distruge (fig.). A băga (a pune) (pe cineva) la cheltuială, a-i mînca (a-i păpa, a-i toca) (cuiva) banii (averea), a ruina (fig.), a distruge (fig.). A sărăci, a scăpăta, a se ruina (fig.), a-și bate averea la tălpi. V. bani, dispariție, distrugere, plată, sărăcie.

risipă dex

Intrare: risipă
risipă substantiv feminin