rinocer definitie

14 definiții pentru rinocer

RINOCÉR, rinoceri, s. m. Nume dat la două genuri de mamifere pahiderme imparicopitate mari din Africa și Asia, cu pielea aproape lipsită de păr, cu unul sau cu două coarne în frunte; animal din aceste genuri. – Din fr. rhinocéros, lat. rhinoceros.
RINOCÉR, rinoceri, s. m. Nume dat la două genuri de mamifere pahiderme imparicopitate mari din Africa și Asia, cu pielea aproape lipsită de păr, cu unul sau cu două coarne în frunte; animal din aceste genuri. – Din fr. rhinocéros, lat. rhinoceros.
RINOCÉR, rinoceri, s. m. Mamifer pachiderm ierbivor, mare și foarte puternic, avînd pe nas un corn caracteristic; trăiește în regiunile calde și umede din Asia și Africa (Rhinoceros unicornis).
rinocér s. m., pl. rinocéri
rinocér s. m., pl. rinocéri
RINOCÉR s. (ZOOL.; Rhinoceros) (înv.) inorog.
RINOCÉR s.m. Mamifer pahiderm erbivor din regiunile tropicale ale Asiei și Africii, care are pe nas unul sau două coarne caracteristice. [< fr. rhinocéros, cf. gr. rhis – nas, kerras – corn].
RINOCÉR s. m. mamifer pahiderm erbivor din Asia și Africa, având pe nas unul sau două corane caracteristice. (< fr. rhinocéros, lat. rhinoceros)
RINOCÉR ~i m. Mamifer exotic erbivor, de talie mare, cu piele foarte groasă și aproape lipsită de păr, având pe nas unul sau două coarne. ~ african. ~ indian. /<fr. rhinocéros, lat. rhinoceros
rinocer m. mare mamifer pachiderm cu unul sau două coarne pe nas.
*rinocér m. (fr. rhinocéros, d. lat. rhinóceros, -cerótis, care vine d. vgr. rinókeros, -kérotos, d. rin, nas, și kéras, corn). Zool. Un animal perisodactil cu unu saŭ cu doŭă coarne pe nas. – Rinoceru locuĭește în locurile băltoase din regiunile tropicale ale Asiiĭ și Africiĭ. Cel asiatic are un singur corn, cel african doŭă. Ajunge pînă la 4 metri în lungime și 2 în înălțime. Are pelea foarte groasă și un aspect foarte butucănos. În semănăturĭ cauzează marĭ pagube. V. inorog, unicorn.
RINOCER s. (ZOOL.; Rhinoceros) (înv.) inorog.
RINOCÉR (< fr.; {s} rino- + gr. keras „corn”) s. m. Mamifer imparicopitat, erbivor, din familia Rhinocerotide, cu corpul masiv, cel mai mare animal de uscat după elefant, capul mare, cu 1-2 coarne pe lungimea mediană a botului, membre scurte, puternice, cu câte 3 degete învelite fiecare în câte o copită, piele groasă, lipsită de păr, ochi mici, urechi scurte, drepte. Au existat mai multe forme fosile (inclusiv rinocerul lânos, Coelodonta, răspândit în Pleistocen în Europa și Siberia). În prezent în Africa trăiesc două specii de rinocer bicorn: r. alb (Ceratotherium simum), care poate atinge greutatea de 4,5-5 t, cu cornul anterior în medie de 0,6 m lungime, dar putând să atingă și 1,5 m, și r. negru (Diocerus bicornis). În S Asiei se întâlnesc trei specii de r. care, spre deosebire de cei africani, au pielea cu pliuri foarte largi, ceea ce dă un aspect caracteristic: r. indian, cu un singur corn (Rhinoceros unicornis), r. javanez, tot cu un singur corn (Rhinoceros sondaicus), întâlnit și in Indochina și r. asiatic bicorn (Dicerorhinus sumatrensis). Toate cele cinci specii au fost vânate până în pragul extincției; în prezent r. sunt ocrotiți în rezervații și parcuri naționale, totuși sunt încă periclitați datorită braconajului (îndeosebi pentru corn, prețuit ca talisman iar în Asia pentru preparate medicinale tradiționale).
RINO- „nas, trompă”. ◊ gr. rhis, rhinos „nas” > fr. rhino-, germ. id., engl. id., it. rino- > rom. rino-. □ ~cefal (v. -cefal), s. m., făt teratologic la care nasul are forma unei trompe și este situat spre frunte; ~cer (v. -cer1), s. m., mamifer pahiderm, erbivor și imparicopitat, cu capul masiv și avînd pe nas unul sau două coarne; ~dacriolit (v. dacrio-, v. -lit1), s. n., calcul lacrimal pe conductul lacrimonazal; ~faringolit (v. faringo-, v. -lit1), s. n., concrețiune calcaroasă în faringe; ~fimă (v. -fimă), s. f., 1. Hipertrofie a părții inferioare a nasului. 2. Afecțiune a pielii localizată pe nas, ca urmare a agravării acneei rozacee; ~fonie (v. -fonie1), s. f., perturbare a vocii, ca urmare a schimbării rezonanței cavităților nazale; sin. rinolalie; ~gen (v. -gen1), adj., care își are originea în nas; ~iatrie (v. -iatrie), s. f., tratament medical al afecțiunilor nazale; ~lalie (v. -lalie), s. f., rinofonie*; ~lit (v. -lit1), s. n., concrețiune calcaroasă în fosele nazale; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază stările patologice ale nasului; ~manometrie (v. mano-, v. -metrie1), s. f., metodă de determinare a capacității respiratorii natale, cu ajutorul unui manometru instalat în nas; ~patie (v. -patie), s. f., boală a componentelor care delimitează cavitățile nazale; ~plastie (v. -plastie), s. f., intervenție chirurgicală de refacere a unui nas distrus sau diform; ~rafie (v. -rafie), s. f., operație de suturare a nasului; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie nazală; ~ree (v. -ree), s. f., scurgere de mucozități nazale; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., atrofiere a mucoasei pituitare; ~scop (v. -scop), s. n., instrument medical utilizat la examinarea foselor nazale; ~tecă (v. -tecă), s. f., epidermă a ciocului de pasăre; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unei fose nazale.

rinocer dex

Intrare: rinocer
rinocer substantiv masculin