Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

11 defini╚Ťii pentru rihtuire

RIHTU├Ź, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi ╚Öi a ├«mbina prin cus─âturi piesele de piele care compun obiectele de ├«nc─âl╚Ť─âminte; a pune c─âptu╚Öeala unei fe╚Ťe croite. ÔÇô Probabil din germ. richten.
RIHTU├ŹRE, rihtuiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a rihtui ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. rihtui.
RIHTU├Ź, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi ╚Öi a ├«mbina prin cus─âturi piesele de piele care compun obiectele de ├«nc─âl╚Ť─âminte; a pune c─âptu╚Öeala unei fe╚Ťe croite. ÔÇô Probabil din germ. richten.
RIHTU├ŹRE, rihtuiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a rihtui ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. rihtui.
RIHTU├Ź, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi piesele de piele care compun obiectele de ├«nc─âl╚Ť─âminte; a ├«mbina prin cus─âturi ╚Öi a pune c─âptu╚Öeal─â unei fe╚Ťe croite la ├«nc─âl╚Ť─âminte.
rihtu├ş (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. rihtui├ęsc, imperf. 3 sg. rihtui├í; conj. prez. 3 s─â rihtui├ísc─â
rihtu├şre s. f., g.-d. art. rihtu├şrii; pl. rihtu├şri
rihtu├ş vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. rihtui├ęsc, imperf. 3 sg. rihtui├í; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. rihtui├ísc─â
rihtu├şre s. f., g.-d. art. rihtu├şrii; pl. rihtu├şri
RIHTU├Ź vb. tr. a croi ╚Öi a ├«mbina buc─â╚Ťile de piele ale unui obiect de ├«nc─âl╚Ť─âminte. (dup─â germ. richten)
A RIHTU├Ź ~i├ęsc tranz. 1) (piese din piele) A potrivi, ├«mbin├ónd prin cus─âturi. 2) (fe╚Ťe de ├«nc─âl╚Ť─âminte) A ├«nzestra cu c─âptu╚Öeal─â. /<germ. richten

Rihtuire dex online | sinonim

Rihtuire definitie

Intrare: rihtui
rihtui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: rihtuire
rihtuire substantiv feminin