rictus definitie

10 definiții pentru rictus

RICTÚS, rictusuri, s. n. Contracție spasmodică a mușchilor feței, care dă figurii expresia de râs crispat; strâmbătură a gurii provocată de această contracție, care apare în unele boli ale sistemului nervos și dă impresia de râs forțat. – Din fr., lat. rictus.
RÍCTUS, rictusuri, s. n. Contracție a mușchilor feței, care dă figurii expresia de râs crispat; strâmbătură a gurii provocată de această contracție, care apare în unele boli ale sistemului nervos și dă impresia de râs forțat. – Din fr., lat. rictus.
RÍCTUS, rictusuri, s. n. Strîmbătură a gurii provocată de o contracție a mușchilor feței sau de un rîs forțat. Deși se calmase, pe figură îi rămăsese imprimat încă un rictus de suferință. BART, E. 382. ◊ Fig. Acești oameni care afectează o superioritate intelectuală și se alătură rictusului unei infirmități la modă se simt desfăcuți de povara trecutului. SADOVEANU, E. 159.
ríctus s. n., pl. ríctusuri
ríctus s. n., pl. ríctusuri
RÍCTUS s. v. grimasă, schimonoseală, schimonosire, schimonositură, strâmbătură.
RÍCTUS s.n. Strâmbătură a gurii provocată de o contracție a mușchilor feței sau de un râs forțat. [< fr., lat. rictus].
RÍCTUS s. n. strâmbătură a gurii provocată de o contracție a mușchilor feței sau de un râs forțat. (< fr., lat. rictus)
RÍCTUS ~uri n. 1) Contracție a mușchilor feței (caracteristică pentru unele boli ale sistemului nervos), care dă impresia unui râs nefiresc. 2) Grimasă a feței, provocată de un râs silit. /<fr., lat. rictus
rictus s. v. GRIMASĂ. SCHIMONOSEALĂ. SCHIMONOSIRE. SCHIMONOSITURĂ. STRÎMBĂTURĂ.

rictus dex

Intrare: rictus
rictus substantiv neutru