RICÍN, ricini, s. m. Plantă erbacee sau arborescentă originară din Africa, cu rădăcina pivotantă, puternică, cu tulpina înaltă de 1-2 m, cu flori verzi, roșii sau violete; căpușă (Ricinus communis). ◊ Ulei (sau unt) de ricin = ulei extras din semințele acestei plante, cu proprietăți purgative, nesicativ, neinflamabil, păstrându-și aceeași consistență la variații mari de temperatură, folosit în industria farmaceutică sau ca lubrifiant la motoarele de avion, precum și în industria pielăriei, a cauciucului sintetic etc.; ricină. – Din lat. ricinus, germ. Rizinus.

RICÍN, ricini, s. m. Plantă erbacee sau arborescentă originară din Africa, cu rădăcina pivotantă, puternică, cu tulpina înaltă de 1-2 m, cu flori verzi, roșii sau violete; căpușă (Ricinus communis). ◊ Ulei (sau unt) de ricin = ulei extras din semințele acestei plante, cu proprietăți purgative, nesicativ, neinflamabil, păstrându-și aceeași consistență la variații mari de temperatură, folosit în industria farmaceutică sau ca lubrifiant la motoarele de avion, precum și în industria pielăriei, a cauciucului sintetic etc.; ricină. – Din lat. ricinus, germ. Rizinus.

RICÍN, ricini, s. m. Plantă erbacee sau arborescentă originară din Africa, cu tulpina de culoare roșiatică, cu frunze mari, crestate ca o palmă, strălucitoare, cu florile dese, cele femele roșietice și cele mascule gălbui (Ricinus communis); căpușă (2). ◊ Ulei (sau unt) de ricin = ulei extras din semințele acestei plante, întrebuințat, în medicină, ca purgativ; (popular) ricină. – Variantă: (învechit) rițín (PISCUPESCU, O. 293) s. m.

ricín (plantă) s. m., pl. ricíni

ricín s. m., pl. ricíni

RICÍN s. (BOT.; Ricinus communis) căpușă.

RICÍN s.m. Plantă oleaginoasă cu frunzele mari, strălucitoare și cu flori roșietice sau gălbui, din semințele căreia se extrage un ulei folosit ca lubrifiant și purgativ. [Cf. it. ricino, fr. ricin, lat. ricinus].

RICÍN s. m. plantă oleaginoasă cu frunze mari, strălucitoare, cu flori roșietice, din semințele căreia se extrage un ulei, ca lubrifiant și purgativ. (< fr. ricin, lat. ricinus, germ. Rizinus)

RICÍN ~i m. Plantă erbacee, cu frunze mari, palmate, și cu flori roșietice, cultivată pentru fructul sub formă de capsulă care conține semințe bogate în ulei, folosit în medicină și în industrie. /<lat. ricinus, germ. Rizinus

ricin n. plantă ale cării grăunțe dau un uleiu purgativ (vulgar căpușă).

*ricín m. (lat. ricinus, it. ricino, fr. ricin; ngr. ritsinon și retsina). Bot. O plantă eŭforbiacee cu frunze marĭ palmate originară din Africa, unde ajunge un adevărat copac de 10-12 metri, și cultivată ca plantă ornamentală și’n Eŭropa, unde ajunge pînă la 2-3 metri (ricinus communis). Pop. recin, rețin și rețină. – Din semințele eĭ, ca niște boabe de fasole, se scoate cunoscutu purgativ numit unt de ricin, care e foarte eficace. Supt formă de infuziune, 5-6 semințe produc un efect puternic, ĭar dacă-s maĭ multe, rănesc mațele și pot avea urmărĭ grave. În China, untu saŭ uleĭu de ricin se întrebuințează la bucate!

RICIN s. (BOT.; Ricinus communis) căpușă.

RICÍN (< fr., lat.) s. n. Plantă (anuală în climatul temperat și perenă în cel subtropical) din familia euforbiaceelor; are rădăcina puternică, pivotantă și tulpina înaltă de 1-2 m, cu frunze mari palmat-lobate, pețioli lungi și cu flori unisexuate de culoare, verde, roz, roșu sau violet (Ricinus communis). Fructul este o capsulă cu trei compartimente, cu semințe mari (de 5-22 cm) ce conțin 47-53% ulei nesicativ, neinflamabil, ce își păstrează consistența la variații mari de temperatură. Se folosește ca lubrifiant pentru angrenaje de mare viteză, la motoarele de avion și în industria farmaceutică, a pielăriei, a săpunului etc. Sin. căpușă (2). ◊ Ulei sau unt de r. = ulei extras din semințele de ricin, cu acțiune laxativă.

RICINUS L., RICIN, CĂPȘUNĂ, fam. Euphorbiaceae. Gen care are o singură specie: Ricinus communis L. Specie originară din Africa și sudul Europei. Plantă erbacee sau arborescentă cu creștere rapidă, tulpină roșiatică sau albăstruie, glabră, deseori făinoasă, fistuloasă, ramificată, pînă la 3 m înălțime, iar în locurile ei de proveniență, 12 m. Frunze mari, palmat-lobate, lobi dentați, alterne, lung-pețiolate, ascuțite, lucioase. Flori destul de mari, monoice (caliciul pergamentos cu 3-5 lacinii, stamine cu filamente de cîteva ori ramificate), dispuse în raceme, în vîrful crengilor, la bază cele mascule, gălbui, celelalte la vîrf, roșietice. înflorește vara. Fruct, capsulă. Are numeroase varietăți și soiuri care se deosebesc între ele prin înălțime, coloritul tulpinei sau al frunzelor, inflorescență, frunze (spinoase, glabre) etc.