rițuit definitie

2 intrări

13 definiții pentru rițuit

RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen.
RIȚUÍT s. n. Rițuire. – V. rițui.
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen.
RIȚUÍT s. n. Rițuire. – V. rițui.
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. (Tipogr.) A cresta un carton (sau o mucava) spre a-l putea îndoi ușor.
RIȚUÍT s. n. (Tipogr.) Acțiunea de a rițui.
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuít s. n.
rițuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. rițuiáscă
rițuít s. n.
RIȚUÍT s. (TEHN.) rițuire. (~ul unei foi de carton.)
A RIȚUÍ ~iésc tranz. (cartoane, mucavale) A prevedea cu rițuri; a cresta liniar (pentru a putea îndoi mai ușor). /<germ. ritzen
RIȚUIT s. (TEHN.) rițuire. (~ unei foi de carton.)

rițuit dex

Intrare: rițuit
rițuit substantiv neutru
Intrare: rițui
rițui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a