REȘEDÍNȚĂ, reședințe, s. f. Sediul unei autorități sau al unei persoane (oficiale); localitate sau clădire în care se află acest sediu. ◊ Loc. adj. De reședință = care servește drept sediu unei autorități sau unei persoane. – Din fr. résidence (după ședință).

REȘEDÍNȚĂ, reședințe, s. f. Sediul unei autorități sau al unei persoane (oficiale); localitate sau clădire în care se află acest sediu. ◊ Loc. adj. De reședință = care servește drept sediu unei autorități sau unei persoane. – Din fr. résidence (după ședință).

REȘEDÍNȚĂ, reședințe, s. f. Sediul unei autorități sau al unei persoane oficiale (mai rar particulare); localitate sau clădire în care se află acest sediu. Tîrgușorul, reședință de vară a unei familii de conți. REBREANU, I. 67. La cîțiva kilometri mai sus... era o gară mare, lîngă o reședință de plasă. BASSARABESCU, S. N. 87. ◊ Loc. adj. De reședință = care servește drept sediu unei autorități sau (mai rar) unei persoane. Mai ales iarna, cînd se duceau... la Galați, unde aveau casa lor de reședință. SADOVEANU, P. M. 143. De dimineață orașul de reședință... e foarte animat. CARAGIALE, O. I 301.

reședínță s. f., g.-d. art. reședínței; pl. reședínțe

reședínță s. f. ședință

REȘEDÍNȚĂ s. 1. sediu, (astăzi rar) rezidență, (înv.) sălaș, ședere, șezământ, (rusism înv.) stoliță. (~ guvernului.) 2. v. capitală.

REȘEDÍNȚĂ s.f. Sediu, loc unde este instalată o autoritate sau o persoană oficială; localitate, clădire unde se află acest sediu. [Cf. fr. résidence, it. residenza].

REȘEDINȚĂ s. f. sediu al unei autorități sau al unei persoane oficiale; localitate, clădire unde se află acest sediu; rezidență. ◊ locul în care locuiește temporar cineva. (după fr. résidence)

REȘEDÍNȚĂ ~e f. 1) Sediu al unei autorități sau al unei persoane oficiale; rezidență. 2) Clădire sau localitate unde se află acest sediu; rezidență. /<fr. résidence

reședință f. V. rezidență.

*reședínță, V. rezidență.

*rezidénță f., pl. e (lat. residentia, fr. résidence. V. prezidență). Sediŭ, locuință obișnuită: Bucureștiĭ sînt rezidența puterilor publice în România. Oraș principal, capitală, centru în care rezidă un suveran, un senior. – Fals reședință, că nu există verbu a reședea cum există a ședea față de ședință.

REȘEDINȚĂ s. sediu, (astăzi rar) rezidență, (înv.) săiaș, ședere, șezămînt, (rusism înv.) stoliță. (~ guvernului.)

cásă-reședínță s. f. Casă în care locuiește sau a locuit o personalitate ◊ „La 3 km sud de Râmnicu Vâlcea se află complexul muzeistic Magheru. Aici se poate vizita casa-reședință a generalului Magheru.” R.l. 1 IX 77 p. 5 (din casă + reședință)