rezonator definitie

11 definiții pentru rezonator

REZONATÓR, rezonatoare, s. n. Aparat sau sistem fizic capabil să amplifice oscilații mecanice, sonore, electromagnetice etc. prin rezonanță (2). – Din fr. résonateur.
REZONATÓR, rezonatoare, s. n. Aparat sau sistem fizic capabil să intre în rezonanță (2) când se găsește într-un câmp de forțe periodice, datorită unui izvor de oscilații. – Din fr. résonateur.
REZONATÓR, rezonatori, s. m. Aparat sau sistem fizic care poate oscila cînd se găsește într-un cîmp de forțe periodice, datorit unui izvor de oscilații. ◊ Rezonator acustic = aparat care intră în oscilație numai cînd este lovit de unde sonore de o anumită frecvență și care este folosit pentru analiza unui sunet compus. Rezonator electric = circuit în care apare un curent electric, atunci cînd se găsește într-un cîmp electromagnetic alternativ.
REZONATÓR, rezonatori, s. m. Aparat sau sistem fizic care poate oscila când se găsește într-un câmp de forțe periodice, datorită unui izvor de oscilații. ◊ Rezonator acustic = aparat care intră în oscilație numai când este lovit de unde sonore de o anumită frecvență și care este folosit pentru analizarea sunetelor compuse. Rezonator electric = circuit în care apare un curent electric atunci când se găsește într-un câmp electromagnetic alternativ. – După fr. résonateur.
rezonatór s. n., pl. rezonatoáre
rezonatór s. n., pl. rezonatoáre
REZONATÓR s.n. 1. Aparat care servește la analiza sunetului și care poate întări sunetele. ♦ Dispozitiv care indică existența fenomenului de rezonanță. 2. Cavitate în care se formează sunetele rostite de om. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. résonateur].
REZONATÓR, -OÁRE I. adj. 1. care face să sune. ♦ organ ~ = organ în formă de pungă, sub coardele vocale superioare la maimuțele antropide și la animale rumegătoare, care amplifică sunetele emise de acestea. 2. (fig.) care oferă o imagine amplificată a realității. II. s. n. 1. sistem fizic, corp etc. capabil să amplifice oscilații prin rezonanță. ◊ dispozitiv care indică existența fenomenului de rezonanță. 2. parte a cavității bucale sau nazale care participă la emiterea sunetelor. (< fr. résonateur)
REZONATÓR ~oáre n. 1) Aparat sau dispozitiv care poate produce fenomenul de rezonanță. 2) Cavitate anatomică în care se articulează sunetele vorbirii. /<fr. résonateur
*resonatór n., pl. oare (d. lat. resonare, a răsuna, ca și rom. răsunător; fr. résonnateur saŭ résona-). Muz. Instrument acustic făcut să vibreze în acord cu un sunet de o înălțime anumită și să-l întărească: resonatoru luĭ Helmholtz. – Ob. rez- (după fr.).
*rezonatór, V. resonator.

rezonator dex

Intrare: rezonator
rezonator substantiv neutru