rezonanță definitie

19 definiții pentru rezonanță

REZONÁNȚĂ, rezonanțe, s. f. 1. Proprietate a unor corpuri sau a unor încăperi de a intensifica și a prelungi sunetele; răsunet. 2. Stare de vibrație în care se găsește un corp sau un sistem fizic când asupra lui se exercită o acțiune exterioară periodică, cu o frecvență egală ori apropiată cu frecvența proprie vibrației corpului sau a sistemului. ◊ Cutie de rezonanță = cavitate al cărei volum de aer este capabil să oscileze și să amplifice sunetele. 3. (Med.) Tulburare de gândire la schizofrenici, caracterizată prin înlocuirea legăturilor de fond ale acțiunilor prin relații verbale, de obicei făcute după asonanță, rimă sau localizare în timp sau spațiu. – Din fr. résonance.
REZONÁNȚĂ, rezonanțe, s. f. 1. Proprietate a unor corpuri sau a unor încăperi de a intensifica și a prelungi sunetele; răsunet. 2. Stare de vibrație în care se găsește un corp sau un sistem fizic când asupra lui se exercită o acțiune exterioară periodică, cu o frecvență egală ori apropiată cu frecvența proprie vibrației corpului sau a sistemului. ◊ Cutie de rezonanță = cavitate al cărei volum de aer este capabil să oscileze și să amplifice sunetele. 3. (Med.) Tulburare de gândire la schizofrenici, caracterizată prin înlocuirea legăturilor de fond ale acțiunilor prin relații verbale, de obicei făcute după asonanță, rimă sau localizare în timp sau spațiu. – Din fr. résonance.
REZONÁNȚĂ, rezonanțe, s. f. 1. Proprietate a unor corpuri, a unor încăperi de a întări și prelungi sunetele; răsunet. Acesta de la Ateneu, e drept, mai are în favoarea sa și rezonanța excelentă a emiciclului. CARAGIALE, N. F. 108. Acel minunat cor de vînători... se pierde apoi cu vuiet armonios, prin tainica rezonanță a codrilor de brazi. ODOBESCU, S. III 93. ◊ Fig. Fiecare sentiment, fiecare stare nouă sufletească trezește un fel de rezonanțe nebănuite în versurile acestui genial copil al durerii [Eminescu]. SADOVEANU, O. VI 466. Fiece amănunt, oricît de neînsemnat, avea o rezonanță vie pentru întreaga lui fire. REBREANU, R. I 32. Deși intriga nu e lipsită de peripeții, deși analiza e minuțioasă și subtilă, această nuvelă-roman, prin subiect și prin atmosfera de melancolie, are rezonanța unui poem. IBRĂILEANU, S. 92. ◊ Cutie de rezonanță = cutie care produce rezonanța unui diapazon sau a unui instrument cu coarde. 2. Stare de vibrație în care se găsește un corp sau un sistem fizic cînd asupra lui se exercită o acțiune exterioară periodică, cu o frecvență egală cu frecvența proprie vibrației corpului sau sistemului.
rezonánță s. f., g.-d. art. rezonánței; pl. rezonánțe
rezonánță s. f., g.-d. art. rezonánței; pl. rezonánțe
REZONÁNȚĂ s. răsunet, sonoritate, timbru, ton. (~ unui flaut.)
REZONÁNȚĂ s. v. răsunet.
REZONÁNȚĂ s.f. 1. Fenomen care se produce când un corp de dimensiuni mari poate fi făcut să vibreze sub acțiunea unei forțe aplicate la intervale regulate. ♦ Proprietate a unor corpuri, a unor încăperi etc. de a întări și prelungi sunetele. ◊ Cutie de rezonanță = cutie care produce rezonanța unui instrument cu coarde. 2. Creștere puternică a secțiunii eficace a unei reacții nucleare pentru anumite valori ale energiei particulei-proiectil. 3. Teoria rezonanței = concepție reprezentând o dezvoltare a teoriei mezomeriei, care stabilește, cu ajutorul unor metode ale mecanicii cuantice, structura particulelor chimice. 4. Ecou, răspuns, rezultat. [Cf. lat. resonantia, fr. résonance, it. risonanza].
REZONÁNȚĂ s. f. 1. fenomen care se produce când un corp de dimensiuni mari poate fi făcut să vibreze sub acțiunea unei forțe aplicate la intervale regulate; proprietate a unor corpuri sau încăperi de a întări și prelungi sunetele. ♦ cutie de ~ = cutie care produce rezonanța unui instrument cu coarde. 2. creștere puternică a secțiunii eficace a unei reacții nucleare pentru anumite valori ale energiei particulei-proiectil. 3. (chim.) teorie a mezomeriei, potrivit căreia structura reală a unei particule chimice este un fenomen dinamic ce presupune un tip special de mișcare oscilatorie a electronilor de valență. 4. (fig.) ecou, rezultat, răsunet. 5. (lingv.) timbru (II). (< fr. résonance)
REZONÁNȚĂ ~e f. 1) Proprietate a unor obiecte de a intensifica și de a prelungi sunetele. Cutie de ~. 2) fiz. Fenomen de apariție a oscilațiilor sub acțiunea altor oscilații de (aproape) aceeași frecvență. ~ mecanică. 3) fig. Efect produs de un eveniment, fapt etc. asupra cuiva; răsunet; ecou. /<fr. résonnance
rezonanță f. prelungirea duratei sunetului.
*resonánță f., pl. e (lat. resonantia. V. asonanță). Muz. Calitatea de a fi răsunător: resonanța unuĭ metal, uneĭ chitare, unuĭ teatru. – Ob. rez- (după fr.). V. acustică.
*rezonánță, V. resonanță.
rezonanță s. v. RĂSUNET.
REZONANȚĂ s. răsunet, sonoritate, timbru, ton. (~ unui flaut.)
coarde de rezonanță v. coarde simpatice.
cutie de rezonanță, corpul principal al instrumentelor cu coarde pe care se fixează călușul* și coardele. La instr. cu coarde cu claviatură* (clavecin*, pian* etc.), coardele sunt fixate în interiorul c. C. intensifică și colorează sunetele produse de coarde.
rezonanță (< fr. résonance), (acustică) fenomen datorită căruia undele* sonore propagate de la un emițător (vibrator) pot face să intre în oscilație* un receptor (rezonator), dacă una din frecvențele* proprii de vibrație ale rezonatorului este egală sau foarte apropiată de frecvența cu care vibrează emițătorul și dacă energia purtată de unda sonoră este suficient de mare față de distanța care separă corpurile în cauză. Experimental, fenomenul poate fi realizat ținând apăsată pedala (1) din dreapta a unui pian și emițând în apropierea lui un sunet suficient de puternic, de ex. un la vocal. Se constată că pianul reproduce clar acest sunet, coardele corespunzătoare aceluiași la intrând spontan în vibrație, sub excitarea undelor sonore vocale. Datorită r., sunetele pot fi amplificate. (Ex.: sunetul unui diapazon (6) ținut aproape de gura unei eprubete poate fi sensibil amplificat dacă, prin încercări, se realizează în eprubetă un volum adecvat de aer, turnând apă). ♦ Cele mai importante instr. muzicale sunt sisteme oscilatorii complexe, cuprinzând în esență două elemente distincte: un vibrator (coardă*, ancie*) și un rezonator, o cutie de r.* (corpul vl. sau al pianului, tubul cl.), ale cărui frecvențe proprii sunt excitate de vibrator. Vibratorul în sine dă un sunet slab, deoarece antrenează în mișcare un volum redus de aer. Cuplat la o cutie de r., sunetul lui este amplificat în dependență de diverși factori. Amplificarea trebuie să fie neselectivă, uniformă pentru toate sunetele emise de vibrator. În acest scop, este necesar ca forma corpului rezonator să fie neregulată, nedefinibilă geometric, astfel ca în el să se afle zone de aer cu cele mai variate frecvențe proprii de vibrație, apte să „răspundă” fidel vibratorului. Dacă rezonatorul are o formă definibilă geometric (paralelipipedic, sferă, cilindru), el este selectiv, amplificând o singură frecvență (sau o bandă foarte îngustă). Pe această proprietate se bazează rezonatorii sferici și cilindri inventați de Helmholtz cu care acesta a efectuat analiza și sinteza sunetelor complexe și a dovedit că timbrul* unui instr. muzical depinde numai de spectrul* acustic al sunetelor emise (numărul, frecvența și intensitatea relativă a armonicelor*). ♦ În expresii de tipul „r. superioară” sau „r. naturală a corpurilor sonore”, preluate necritic din unele lucrări fr., termenul r. este utilizat cu înțelesul de „producerea sunetelor armonice*”. Această extindere semantică nu este justificată, poate crea confuzii și trebuie evitată.
REZONÁNȚĂ (< fr. {i}) s. f. 1. Fenomenul de oscilație a unui sistem fizic datorită energiei primite din exterior de la un alt sistem, cu care se află în legătură directă sau mijlocită prin intermediul undelor și care oscilează cu o frecvență egală sau apropiată de una dintre frecvențele cu care este capabil să oscileze primul sistem; cu cât frecvența celui de-al doilea sistem este mai apropiată de frecvența primului sistem, cu atât amplitudinea oscilațiilor acestui sistem este mai mare. R. este folosită la instrumentele muzicale (pentru amplificarea și timbrarea sunetelor), în radiofonie (pentru acordarea radioreceptoarelor pe frecvența postului emițător), în cercetările privind fizica corpului solid (ex. r. ciclotronică, r. paramagnetică) etc.; ea apare și în împrejurări nedorite (ex. trepidațiile). ◊ Cutie de r. = cavitate al cărei volum de aer este capabil să oscileze și să amplifice sunetele. ♦ Creștere puternică, în anumite condiții, a secțiunii eficace a unor reacții nucleare; prin analogii matematice, această r. poate fi interpretată ca fiind o particulă elementară cu viață foarte scurtă. 2. (CHIM.) Teorie conform căreia starea electronică reală a moleculei rezultă prin suprapunerea diferitelor stări electronice probabile ale moleculei respective (structuri limită). Funcția de undă globală a moleculei se obține prin combinarea liniară a funcțiilor de undă ale structurilor limită. ◊ R. magnetică nucleară (RMN) = modificarea orientării anumitor nuclee atomice plasate în câmp magnetic static, atunci când sunt supuse acțiunii unui alt doilea câmp electromagnetic oscilator. Principalele aplicații practice sunt spectroscopia RMN, folosită pentru efectuarea de analize chimice și biochimice de mare finețe (ex. în controlul calității produselor în industria farmaceutică) și imageria prin RMN, folosită în medicină pentru obținerea de imagini de foarte bună calitate (îndeosebi în vederea localizării tumorilor sau leziunilor de la nivelul sistemului nervos).

rezonanță dex

Intrare: rezonanță
rezonanță substantiv feminin