rezon definitie

10 definiții pentru rezon

REZÓN, rezoane, s. n. (Înv.) 1. Îndreptățire, justificare, cauză, motiv, temei. 2. Rațiune, judecată dreaptă. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la rezon = a învăța minte (pe cineva), a pune la respect; a constrânge să judece mai bine, să se poarte cum trebuie. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ai dreptate! just! da! desigur! – Din fr. raison.
REZÓN, rezoane, s. n. (Înv.) 1. Îndreptățire, justificare, cauză, motiv, temei. 2. Rațiune, judecată dreaptă. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la rezon = a învăța minte (pe cineva), a pune la respect; a constrânge să judece mai bine, să se poarte cum trebuie. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ai dreptate! just! da! desigur! – Din fr. raison.
REZÓN, rezoane, s. n. (Franțuzism învechit, astăzi numai glumeț) 1. Îndreptățire, justificare, motiv, temei. Nu s-a gîndit Toader de loc să arunce mănușa lui Gavrilă Țonțoroi, pentru simplul rezon că Toader, mai întîi, n-are mănuși. HOGAȘ, DR. II 190. Nu-i aceea; este un alt rezon... Eu sînt strein, fără hîrtii. NEGRUZZI, S. III 234. Căci acesta mai cu seamă fu rezonul cel mai mare. ALEXANDRESCU, M. 170. 2. Rațiune, judecată dreaptă. De să caută rezonul și dreptatea de se ține. PANN, P. V. II 23. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la rezon = a învăța minte (pe cineva), a pune la respect; a constrânge să judece mai bine, să se poarte cum trebuie. Începe să devină primejdios și trebuiește pus la rezon. C. PETRESCU, R. DR. 221. ♦ (Eliptic, subînțelegîndu-se verbul «a avea») Ai dreptate, just! Eu am ambiț, domnule, cînd e vorba la o adică de onoarea mea de familist. (Ipingescu:) Rezon! CARAGIALE, O. I 44.
rezón (înv.) s. n., pl. rezoáne
rezón s. n., pl. rezoáne
REZÓN s. v. argument, cauză, considerent, dreptate, îndreptățire, judecată, justețe, justificare, minte, mobil, motiv, motivare, motivație, pricină, prilej, raționament, rațiune, temei, temeinicie.
REZÓN ~oáne n. Temei justificativ (al unei acțiuni sau atitudini); bază rațională. A avea ~.A pune pe cineva la ~ a pune pe cineva la respect. /<fr. raison
rezon n. 1. dreptate: rezon! așa-i! cu drept cuvânt! CAR.; 2. motiv: asta n’ar fi un rezon AL. (= fr. raison).
*rezón n., pl. oane (rus. rezón, d. fr. raison, d. lat. rátio, -ónis, rațiune. Cp. cu sezon). Barb. Rațiune, motiv: nu e nicĭ un rezon de a pleca. Dreptate în ceĭa ce susțiĭ: aĭ rezon.
rezon s. v. ARGUMENT. CAUZĂ. CONSIDERENT. DREPTATE. ÎNDREPTĂȚIRE. JUDECATĂ. JUSTEȚE. JUSTIFICARE. MINTE. MOBIL. MOTIV. MOTIVARE. MOTIVAȚIE. PRICINĂ. PRIJEL. RAȚIONAMENT. RAȚIUNE. TEMEI. TEMEINICIE.

rezon dex

Intrare: rezon
rezon substantiv neutru