REZÍTĂ, rezite, s. f. Rășină sintetică obținută ca produs final prin policondensarea formaldehidei cu fenoli, în prezența unui catalizator bazic, și întrebuințată la fabricarea izolatoarelor electrice, a plăcilor de gramofon etc. – Din fr. résite, germ. Resit.

REZÍTĂ, rezite, s. f. Rășină sintetică obținută prin condensarea la cald a formaldehidei și întrebuințată la fabricarea izolatoarelor electrice, a plăcilor de gramofon etc. – Din fr. récite, germ. Resit.

REZÍTĂ, rezite, s. f. Rășină sintetică obținută prin condensarea la cald a formaldehidei cu fenoli, întrebuințată pentru fabricarea izolatorilor electrici, a plăcilor de gramofon etc.

rezítă s. f., g.-d. art. rezítei; pl. rezíte

rezítă s. f., pl. rezíte

REZÍTĂ s. (CHIM.) bachelită C.

REZÍTĂ s.f. Rășină sintetică obținută prin condensarea la cald a formaldehidei cu fenoli. [Var. rezit s.n. / cf. fr. résite, germ. Resit].

REZÍTĂ s. f. rășină sintetică, produs final în reacția de policondensare a fenolului cu formaldehida. (< fr. résite, germ. Resit)

REZÍTĂ ~e f. Rășină sintetică, obținută prin condensarea la cald a fenolului cu formaldehida, având diferite întrebuințări (la fabricarea izolatoarelor electrice, a unor obiecte de uz casnic etc.). /<fr. résite, germ. Resit

REZITĂ s. (CHIM.) bachelită C.

REZÍTĂ (< fr., germ. {i}) s. f. Rășină sintetică obținută ca produs final în reacția de policondensare a fenolului cu formaldehida în prezența unui catalizator bazic. Se formează prin încălzirea rezolului la 150°C. R. este solidă, insolubilă și infuzibilă. Se mai numește bachelită C. V. fenoplaste.