rezită definitie

11 definiții pentru rezită

REZÍTĂ, rezite, s. f. Rășină sintetică obținută ca produs final prin policondensarea formaldehidei cu fenoli, în prezența unui catalizator bazic, și întrebuințată la fabricarea izolatoarelor electrice, a plăcilor de gramofon etc. – Din fr. résite, germ. Resit.
REZÍTĂ, rezite, s. f. Rășină sintetică obținută prin condensarea la cald a formaldehidei și întrebuințată la fabricarea izolatoarelor electrice, a plăcilor de gramofon etc. – Din fr. récite, germ. Resit.
REZÍTĂ, rezite, s. f. Rășină sintetică obținută prin condensarea la cald a formaldehidei cu fenoli, întrebuințată pentru fabricarea izolatorilor electrici, a plăcilor de gramofon etc.
rezítă s. f., g.-d. art. rezítei; pl. rezíte
rezítă s. f., pl. rezíte
REZÍTĂ s. (CHIM.) bachelită C.
REZÍTĂ s.f. Rășină sintetică obținută prin condensarea la cald a formaldehidei cu fenoli. [Var. rezit s.n. / cf. fr. résite, germ. Resit].
REZÍTĂ s. f. rășină sintetică, produs final în reacția de policondensare a fenolului cu formaldehida. (< fr. résite, germ. Resit)
REZÍTĂ ~e f. Rășină sintetică, obținută prin condensarea la cald a fenolului cu formaldehida, având diferite întrebuințări (la fabricarea izolatoarelor electrice, a unor obiecte de uz casnic etc.). /<fr. résite, germ. Resit
REZI s. (CHIM.) bachelită C.
REZÍTĂ (< fr., germ. {i}) s. f. Rășină sintetică obținută ca produs final în reacția de policondensare a fenolului cu formaldehida în prezența unui catalizator bazic. Se formează prin încălzirea rezolului la 150°C. R. este solidă, insolubilă și infuzibilă. Se mai numește bachelită C. V. fenoplaste.

rezită dex

Intrare: rezită
rezită substantiv feminin