REZISTÉNȚĂ, rezistențe, s. f. I. Acțiunea de a rezista; împotrivire, opoziție, apărare împotriva unui atac. A opune rezistență. ▭ Orice rezistență va fi imediat reprimată cu forța armată. REBREANU, R. II 228. I-am sili [pe țărani]... la o grozavă rezistență înlăuntrul țării. KOGĂLNICEANU, S. A. 183. ♦ Mișcare de patrioți care, în țările ocupate de fasciști între anii 1940 și 1944, s-au opus cotropitorilor și politicii de colaborare cu aceștia. Rezistența franceză. II. Calitatea de a fi rezistent. 1. Putere de a înfrunta boala, oboseala, foamea, lipsurile etc. ◊ Loc. adj. De rezistență = care te ajută să reziști (la foame, la lipsuri etc.). Îți făceam rost de cîteva mii de lei ca să ai un fond de rezistență. C. PETRESCU, C. V. 134. 2. Proprietatea unui corp de a suporta, fără modificări în masa lui, acțiunea altui corp sau a unei forțe străine. Rezistența fierului. ▭ Cu toată sensibilitatea foarte mare a celulei nervoase față de substanțele toxice, ea prezintă o mare rezistență. MARINESCU, P. A. 57. ◊ Rezistența materialelor = studiul comportării corpurilor deformabile cînd se exercită asupra lor forțe din afară și al dimensionării acestora ca să nu-și modifice forma. ♦ Forța de opunere a unui mediu la realizarea unei acțiuni. Rezistența apei la înaintarea unei corăbii. Rezistență de frecare. 2. Forță pe care un conductor o opune trecerii curentului electric și care depinde de materialul din care e făcut conductorul, de grosimea și de lungimea lui. 4. Rezistor.