rezistent definitie

14 definiții pentru rezistent

REZISTÉNT, -Ă, rezistenți, -te, adj. (Despre lucruri) Care rezistă; durabil, trainic. ♦ (Despre materiale) Care nu-și modifică ușor proprietățile sub acțiunea unui agent fizico-chimic. ♦ (Despre ființe) Care nu se lasă doborât, care suportă bine o boală, o oboseală, o supărare etc.; puternic, tare; dârz, neclintit. – Din fr. résistant, it. resistente.
REZISTÉNT, -Ă, rezistenți, -te, adj. (Despre lucruri) Care rezistă; durabil, trainic. ♦ (Despre materiale) Care nu-și modifică ușor proprietățile sub acțiunea unui agent fizico-chimic. ♦ (Despre ființe) Care nu se lasă doborât, care suportă bine o boală, o oboseală, o supărare etc.; puternic, tare; dârz, neclintit. – Din fr. résistant, it. resistente.
REZISTÉNT, -Ă, rezistenți, -te, adj. (Despre lucruri) Care rezistă; durabil, trainic. Stofă rezistentă. ♦ (Despre corpuri) Care suportă, fără modificări în masa lui, acțiunea altui corp sau a unei forțe străine. Staniul este foarte rezistent la acțiunea agenților atmosferici. ♦ (Despre ființe) Care suportă bine o boală, o oboseală etc., care nu se lasă doborît, care se ține tare.
rezistént adj. m., pl. rezisténți; f. rezisténtă, pl. rezisténte
rezistént adj. m., pl. rezisténți; f. sg. rezisténtă, pl. rezisténte
REZISTÉNT adj. 1. v. tare. 2. v. solid. 3. v. durabil. 4. puternic, tare, (pop.) pilos. (Om ~.) 5. durabil, trainic, viabil. (O operă ~.) 6. durabil, persistent, trainic, (livr.) peren. (Efecte ~.) 7. v. indestructibil.
Rezistent ≠ nerezistent, șubred, irezistent
REZISTÉNT, -Ă adj. Care rezistă; tare, trainic. ♦ (Despre ființe) Care nu se lasă doborât, care suportă ușor (o oboseală, o boală). ♦ (Despre microbi) Care s-a obișnuit cu un antibiotic. // s.m. și f. Patriot membru al Rezistenței, în cel de-al doilea război mondial. [Cf. fr. résistant, it. resistente].
REZISTÉNT, -Ă I. adj. care rezistă; durabil, trainic. ◊ care nu se lasă doborât, care suportă ușor (oboseala, boala). ◊ (despre microbi) care s-a obișnuit cu un antibiotic. II. s. m. f. patriot, membru al Rezistenței. (< fr. résistant, it. resistente)
REZISTÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre lucruri) Care rezistă; nesupus la acțiuni externe. 2) (despre ființe) Care suportă (ușor) vicisitudinile vieții; în stare să treacă peste orice dificultăți. /<fr. résistant, it. resistente
rezistent a. care rezistă.
*rezistént, -ă adj. (lat. resistens, -éntis, fr. résistant). Care rezistă, tare: stejaru are lemn rezistent. Fiz. Mediu rezistent, mediŭ care se opune mișcăriĭ corpurilor care-l străbat.
REZISTENT adj. 1. dur, solid, tare, tenace, (pop.) țeapăn, vîrtos. (Un material ~.) 2. puternic, solid, tare, trainic, zdravăn. (A înfipt un par ~ în pămînt.) 3. durabil, solid, trainic, (rar) dăinuitor, (pop.) purtăreț, țeapăn, vîrtos, (înv.) nestrămutat, țiitor. (Ghete ~; o construcție ~.) 4. puternic, tare, (pop.) pilos. (Om ~.) 5. durabil, trainic, viabil. (O operă ~.) 6. durabil, persistent, trainic, (livr.) peren. (Efecte ~.)
rezistént, -ă s. m. f. (pol.) Patriot care se împotrivește unui regim totalitar ◊ „Deșliu a fost un rezistent adevărat, care a plătit cu două decenii de marginalizare și umilințe un deceniu de privilegii. A încetat de a mai fi, prin opțiune proprie, nomenklaturist cultural.” R.lit. 28/92 p. 15; v. și ◊ „22” 25/92 p. 2 (din fr. résistant, it. resistente; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

rezistent dex

Intrare: rezistent
rezistent adjectiv