Dicționare ale limbii române

15 definiții pentru rezidiu

REZÍDIU s. n. v. reziduu.
REZÍDUU, reziduuri, s. n. Rest rămas în urma unui proces chimic sau fizic efectuat asupra unui material brut. ◊ Reziduuri furajere = deșeuri din industria alimentară care pot fi valorificate în alimentația animalelor. ♦ Materie care se depune pe pereții sau pe fundul recipientelor în care se păstrează substanțe lichide. [Pr.: -du-u. – Var.: rezídiu s. n.] – Din lat. residuum, fr. résidu.
REZÍDIU s. n. v. reziduu.
REZÍDUU, reziduuri, s. n. Rest rămas în urma unui proces chimic sau fizic efectuat asupra unui material brut. ◊ Reziduuri furajere = deșeuri din industria alimentară care pot fi valorificate în alimentația animalelor. ♦ Materie care se depune pe pereții sau pe fundul recipientelor în care se păstrează substanțe lichide. [Pr.: -du-u. – Var.: rezídiu s. n.] – Din lat. residuum, fr. résidu.
REZÍDUU, reziduuri, s. n. Restul rămas de la o operație de prelucrare chimică a unui material; materie care se depune pe pereții sau pe fundul recipientelor în care se păstrează diferite substanțe lichide. – Pronunțat: -du-u. – Pl. și: reziduri (BOGZA, A. Î. 66).
REZÍDUU, reziduuri, s. n. Materie rămasă de la o operație de prelucrare chimică a unui material. ♦ Materie care se depune pe pereții sau pe fundul recipientelor unde se păstrează substanțe lichide sau unde se produce o ardere. [Pr.: -du-u. – Pl. și: reziduri] – Fr. résidu (lat. lit. residuum).
rezíduu (-du-u) s. n., art. rezíduul; pl. rezíduuri
rezíduu s. n. (sil. -du-u), art. rezíduul; pl. rezíduuri
REZÍDUU s.n. Materie rămasă în urma unei operații de prelucrare chimică a unui material. ♦ Materie care se depune pe pereții recipientelor unde se păstrează diferite substanțe lichide. [Pron. -du-u, pl. -uuri, -uri. / < fr. résidu, it. residuo, cf. lat. residuus].
REZÍDUU s. n. 1. deșeu care rămâne în urma unei operații de prelucrare chimică a unui material. 2. materie care se depune pe pereții recipientelor în care se păstrează diferite substanțe lichide. (< fr. résidu, lat. residuum)
REZÍDUU ~ri n. 1) Rămășiță provenită în urma prelucrării chimice sau fizice a unui material brut. 2) Depunere solidă pe fundul sau pe pereții unor recipiente în care se păstrează lichide. [G.-D. -du-u] /<lat. residiuum, fr. résidu
reziduu n. ceeace rămâne dintr’o substanță supusă unei acțiuni chimice.
*rezíduŭ n., pl. duurĭ (lat. residuum, d. re-sídere, a se lăsa la fund, d. sidere, a se așeza. V. șed). Rămășiță, rest: cenușa e reziduu arderiĭ lemnelor. Drojdie: reziduu s’a depus la fund.
reziduu solid, (engl.= residue) material rezistent în procesul de alterare și rămas „in situ”, netransformat; r.s. îmbracă forma unor min. sau fragmente litice relicte – ex.: zircon, cuarțite – și însoțește în scoarța de alterare neoformațiile argiloase.
REZÍDUU (< lat., fr.) s. n. Restul rămas de la o operație de prelucrare fizică sau chimică a unui material brut (ex. păcura, cenușa etc.). (PEDOL.) R. fix = conținutul total de săruri solubile din soluția solului, exprimat în procente sau în mg/100 g sol. ♦ Fig. Ceea ce este lipsit de valoare; inutil, inutilizabil.

rezidiu definitie

rezidiu dex

Intrare: reziduu
reziduu substantiv neutru
  • silabisire: -du-u
reziduu
rezidiu