rezidență definitie

12 definiții pentru rezidență

REZIDÉNȚĂ, rezidențe, s. f. 1. Reședință, sediu, domiciliu. 2. Dreptul și starea persoanei care se stabilește într-o țară străină ca rezident (2). – Din it. residenza, fr. résidence, germ. Residenz.
REZIDÉNȚĂ, rezidențe, s. f. Reședință, sediu, domiciliu. – Din it. residenza, fr. résidence, germ. Residenz.
REZIDÉNȚĂ, rezidențe, s. f. (Învechit) Reședință. Toți aderenții șezători în orice parte de loc... vor trimite voturile lor la rezidența comitetului. La GHICA, A. 798. Acest tîrg a fost odată rezidența domnească. NEGRUZZI, S. I 191.
rezidénță s. f., g.-d. art. rezidénței; pl. rezidénțe
rezidénță s. f., g.-d. art. rezidénței; pl. rezidénțe
REZIDÉNȚĂ s. v. reședință, sediu.
REZIDÉNȚĂ s.f. (Jur.) 1. Reședință. 2. Dreptul și starea unei persoane care se stabilește într-o țară străină în calitate de rezident. [Cf. engl. residence, fr. résidence, germ. Residenz, lat. residentia].
REZIDÉNȚĂ s. f. 1. reședință. 2. drept și stare a cuiva care se stabilește într-o țară străină în calitate de rezident (I, 2). (< fr. résidence, germ. Rezidenz)
REZIDÉNȚĂ ~e f. 1) Sediu al unei autorități sau al unei persoane oficiale; reședință. 2) Clădire sau localitate în care se află acest sediu; reședință. /<fr. résidence, germ. Residenz, lat. residentia
rezidență f. 1. locuință obișnuită; 2. centru unde rezidă capul Statului.
*rezidénță f., pl. e (lat. residentia, fr. résidence. V. prezidență). Sediŭ, locuință obișnuită: Bucureștiĭ sînt rezidența puterilor publice în România. Oraș principal, capitală, centru în care rezidă un suveran, un senior. – Fals reședință, că nu există verbu a reședea cum există a ședea față de ședință.
rezidență s. v. REȘEDINȚĂ. SEDIU.

rezidență dex

Intrare: rezidență
rezidență substantiv feminin