revoluționare definitie

31 definiții pentru revoluționare

REVOLUȚIONÁ, revoluționez, vb. I. Tranz. A transforma radical, a schimba, a preface. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. révolutionner.
REVOLUȚIONÁR, -Ă, revoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de revoluție, care este în legătură cu revoluția, care aderă la revoluție sau propagă revoluția. ♦ Fig. Care produce o transformare radicală într-un anumit domeniu; înnoitor, transformator. 2. S. m. și f. Partizan, adept al revoluției (I); participant la o revoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. révolutionnaire.
REVOLUȚIONÁRE, revoluționări, s. f. Acțiunea de a revoluționa. [Pr.: -ți-o-] – V. revoluționa.
REVOLUȚIONÁ, revoluționez, vb. I. Tranz. A schimba radical, a transforma brusc și din temelii. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. révolutionner.
REVOLUȚIONÁR, -Ă, revoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de revoluție, care este în legătură cu revoluția, care aderă la revoluție sau propagă revoluția. ♦ Fig. Care produce o transformare radicală într-un anumit domeniu; înnoitor, transformator. 2. S. m. și f. Partizan, adept al revoluției (I); participant la o revoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. révolutionnaire.
REVOLUȚIONÁRE, revoluționări, s. f. Acțiunea de a revoluționa. [Pr.: -ți-o-] – V. revoluționa.
REVOLUȚIONÁ, revoluționez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la popoare, clase sociale, colectivități de oameni etc.) A aduce în stare de revoluție, a îndemna la revoluție. În cale, în toate părțile, Mihai revoluționa popoarele și le silea... a se uni cu armia sa. BĂLCESCU, O. II 233. 2. A schimba radical, a transforma de obicei brusc și din temelie. Aburul și mașinile au transformat manufactura în industrie modernă, revoluționînd întreaga temelie a societății burgheze.
REVOLUȚIONÁR1, -Ă, revoluționari, -e, adj. 1. Care ține de revoluție, care e în legătură cu revoluția, care aderă la revoluție, care propagă revoluția. Fără teorie revoluționară nu poate să existe nici mișcare revoluționară. LENIN, O. V 355. I-a adus știrea că la Izlaz a izbucnit revoluția, că s-a numit acolo un guvern revoluționar. CAMIL PETRESCU, O. II 270. [«Noi vrem pămînt»] e una din cele mai revoluționare poezii din toate literaturile. GHEREA, ST. CR. III 351. 2. Fig. Care produce o transformare radicală într-un anumit domeniu; care e în stare să schimbe situația veche. Republicanul și democratul Bălcescu preconizează o istorie revoluționară, care să nu se ocupe de biografiile principilor, ci de instituțiile poporului. SADOVEANU, E. 54.
REVOLUȚIONÁR2, -Ă, revoluționari, -e, s. m. și f. Partizan, adept al revoluției; participant la revoluție. Ochi-Verzi era un revoluționar ca cei care lucraseră la dărîmarea împărăției rusești. SADOVEANU, M. C. 69. Un om atît de avut nu poate fi un revoluționar. BOLINTINEANU, O. 424.
REVOLUȚIONÁRE, revoluționări, s. f. Acțiunea de a revoluționa; transformare de obicei bruscă și profundă (într-un domeniu oarecare). Revoluționarea modului de producție într-o sferă a industriei provoacă revoluționarea ei și în altă sferă. MARX, C. I 355.
revoluționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 revoluționeáză
revoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. revoluționári; adj. f., s. f. revoluționáră, pl. revoluționáre
revoluționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. revoluționắrii; pl. revoluționắri
revoluționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. revoluționéz, 3 sg. și pl. revoluționeáză
revoluționár adj. m., s. m. (sil. -ți-o-), pl. revoluționári; f. sg. revoluționáră, pl. revoluționáre
revoluționáre s. f. (sil. -ți-o-), g.-d. art. revoluționării; pl. revoluționări
REVOLUȚIONÁR s. (înv.) căuzaș. (~ de la 1848.)
Revoluționar ≠ contrarevoluționar
REVOLUȚIONÁ vb. I. tr. A schimba, a preface, a transforma radical. [Pron. -ți-o-. / < fr. révolutionner].
REVOLUȚIONÁR, -Ă adj. 1. Care ține de revoluție; care aderă la revoluție sau propagă revoluția. 2. (Fig.) Care preface radical un anumit domeniu; transformator, înnoitor. // s.m. și f. Partizan, susținător al revoluției; participant la revoluție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. révolutionnaire].
REVOLUȚIONÁRE s.f. Acțiunea de a revoluționa și rezultatul ei; transformare bruscă și profundă într-un domeniu oarecare. [Pron. -ți-o-. / < revoluționa].
REVOLUȚIONÁ vb. tr. a schimba, a preface, a transforma radical. (< fr. révolutionner)
REVOLUȚIONÁR, -Ă I. adj. 1. referitor la revoluție; care aderă la revoluție sau propagă revoluția. 2. (fig.) care preface radical un anumit domeniu; înnoitor. II. s. m. f. adept al revoluției. (< fr. révolutionnaire)
A REVOLUȚIONÁ ~éz tranz. 1) (mase de oameni) A pregăti la luptă revoluționară. 2) (stări de lucruri) A schimba radical; a transforma din temelie. [Sil. -ți-o-] /<fr. révolutionner
REVOLUȚIONÁR1 ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de revoluție; propriu revoluției. Situație ~ă. 2) Care este orientat spre înfăptuirea unei revoluții. Mișcare ~ă. 3) Care este stabilit de revoluție; menit să consolideze biruința revoluției. Grup ~. 4) fig. Care revoluționează un domeniu de activitate. Transformări ~e în producție. [Sil. -ți-o-] /<fr. révolutionnaire
REVOLUȚIONÁR2 ~i m. 1) Adept al unei revoluții. 2) Persoană care participă la o revoluție. 3) Persoană care a inițiat o transformare radicală într-un domeniu de activitate. [Sil. -ți-o-] /<fr. révolutionnaire
revoluționà v. 1. a agita o revoluțiune; 2. fig. a turbura profund, a transforma.
revoluționar a. ce ține de revoluțiunile politice. ║ m. partizan al revoluțiunilor.
*revoluționár, -ă adj. (fr. révolutionnaire). De revoluțiune politică, de răscoală: principiĭ revoluționare. Partizan al revoluțiuniĭ, ĭubitor de răscoală: demagogu în opozițiune e revoluționar.
*revoluționéz v. tr. (fr. révolutionner). Fac marĭ schimbărĭ în spirite, în știință: descoperirea Americiiĭ a revoluționat lumea.
REVOLUȚIONAR s. (înv.) căuzaș. (~ de la 1848.)

revoluționare dex

Intrare: revoluționa
revoluționa verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -ți-o-
Intrare: revoluționare
revoluționare substantiv feminin
  • silabisire: -ți-o-
Intrare: revoluționar (adj.)
revoluționar adjectiv
  • silabisire: -ți-o-
Intrare: revoluționară
revoluționară substantiv feminin
  • silabisire: -ți-o-