REVOLUȚIONÁR, -Ă, revoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de revoluție, care este în legătură cu revoluția, care aderă la revoluție sau propagă revoluția. ♦ Fig. Care produce o transformare radicală într-un anumit domeniu; înnoitor, transformator. 2. S. m. și f. Partizan, adept al revoluției (I); participant la o revoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. révolutionnaire.

REVOLUȚIONÁR, -Ă, revoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de revoluție, care este în legătură cu revoluția, care aderă la revoluție sau propagă revoluția. ♦ Fig. Care produce o transformare radicală într-un anumit domeniu; înnoitor, transformator. 2. S. m. și f. Partizan, adept al revoluției (I); participant la o revoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. révolutionnaire.

REVOLUȚIONÁR1, -Ă, revoluționari, -e, adj. 1. Care ține de revoluție, care e în legătură cu revoluția, care aderă la revoluție, care propagă revoluția. Fără teorie revoluționară nu poate să existe nici mișcare revoluționară. LENIN, O. V 355. I-a adus știrea că la Izlaz a izbucnit revoluția, că s-a numit acolo un guvern revoluționar. CAMIL PETRESCU, O. II 270. [«Noi vrem pămînt»] e una din cele mai revoluționare poezii din toate literaturile. GHEREA, ST. CR. III 351. 2. Fig. Care produce o transformare radicală într-un anumit domeniu; care e în stare să schimbe situația veche. Republicanul și democratul Bălcescu preconizează o istorie revoluționară, care să nu se ocupe de biografiile principilor, ci de instituțiile poporului. SADOVEANU, E. 54.

REVOLUȚIONÁR2, -Ă, revoluționari, -e, s. m. și f. Partizan, adept al revoluției; participant la revoluție. Ochi-Verzi era un revoluționar ca cei care lucraseră la dărîmarea împărăției rusești. SADOVEANU, M. C. 69. Un om atît de avut nu poate fi un revoluționar. BOLINTINEANU, O. 424.

revoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. revoluționári; adj. f., s. f. revoluționáră, pl. revoluționáre

revoluționár adj. m., s. m. (sil. -ți-o-), pl. revoluționári; f. sg. revoluționáră, pl. revoluționáre

REVOLUȚIONÁR s. (înv.) căuzaș. (~ de la 1848.)

Revoluționar ≠ contrarevoluționar

REVOLUȚIONÁR, -Ă adj. 1. Care ține de revoluție; care aderă la revoluție sau propagă revoluția. 2. (Fig.) Care preface radical un anumit domeniu; transformator, înnoitor. // s.m. și f. Partizan, susținător al revoluției; participant la revoluție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. révolutionnaire].

REVOLUȚIONÁR, -Ă I. adj. 1. referitor la revoluție; care aderă la revoluție sau propagă revoluția. 2. (fig.) care preface radical un anumit domeniu; înnoitor. II. s. m. f. adept al revoluției. (< fr. révolutionnaire)

REVOLUȚIONÁR1 ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de revoluție; propriu revoluției. Situație ~ă. 2) Care este orientat spre înfăptuirea unei revoluții. Mișcare ~ă. 3) Care este stabilit de revoluție; menit să consolideze biruința revoluției. Grup ~. 4) fig. Care revoluționează un domeniu de activitate. Transformări ~e în producție. [Sil. -ți-o-] /<fr. révolutionnaire

REVOLUȚIONÁR2 ~i m. 1) Adept al unei revoluții. 2) Persoană care participă la o revoluție. 3) Persoană care a inițiat o transformare radicală într-un domeniu de activitate. [Sil. -ți-o-] /<fr. révolutionnaire

revoluționar a. ce ține de revoluțiunile politice. ║ m. partizan al revoluțiunilor.

*revoluționár, -ă adj. (fr. révolutionnaire). De revoluțiune politică, de răscoală: principiĭ revoluționare. Partizan al revoluțiuniĭ, ĭubitor de răscoală: demagogu în opozițiune e revoluționar.

REVOLUȚIONAR s. (înv.) căuzaș. (~ de la 1848.)