REVOLTĂTÓR, -OÁRE, revoltători, -oare, adj. Care provoacă revoltă, indignare; nedrept, scandalos. – Revolta + suf. -ător.

REVOLTĂTÓR, -OÁRE, revoltători, -oare, adj. Care provoacă revoltă, indignare; nedrept, scandalos. – Revolta + suf. -ător.

REVOLTĂTÓR, -OÁRE, revoltători, -oare, adj. Care provoacă revoltă, indignare. Cei care au tot, pămînt, capital, dregătorii ale statului, nu plătesc absolut nimic... Iată crima revoltătoare a castei parazite din Principatele dunărene. SADOVEANU, E. 51. Polemica lui e blîndă, demnă, stăpînită și în fața celor mai revoltătoare absurdități el rămîne liniștit. VLAHUȚĂ, O. A. 228.

revoltătór adj. m., pl. revoltătóri; f. sg. și pl. revoltătoáre

revoltătór adj. m., pl. revoltătóri; f. sg. și pl. revoltătoáre

REVOLTĂTÓR adj. scandalos, (înv.) revoltant, (înv., în Transilv.) scăndălicios. (Un gest ~.)

REVOLTĂTÓR, -OÁRE adj. Care provoacă indignare; revoltant. [< revolta + (ă)tor].

REVOLTĂTÓR, -OÁRE adj. care provoacă revoltă, indignare. (< revolta + -/ă/tor)

REVOLTĂTÓR1 adv. 1) Într-un mod care provoacă revoltă. 2) (urmat de prepoziția de, precedând adjective sau adverbe) În mare măsură; foarte. ~ de încet. /a (se) revolta + suf. ~ător

REVOLTĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care provoacă revoltă; în stare să revolte. / a (se) revolta + suf. ~ător

revoltător a. care revoltă, care indignează: abuz revoltător.

*revoltătór, -oáre adj. Care te revoltă, care te indignează: purtare revoltătoare. Adv. A te purta revoltător.

REVOLTĂTOR adj. scandalos, (înv.) revoltant, (înv., în Transilv.) scăndălicios. (Un gest ~.)