REVIGORÁ, revigorez, vb. I. Tranz. A înviora. – Din fr. revigorer.

REVIGORÁT, -Ă, revigorați, -te, adj. Care s-a fortificat, care s-a înviorat. – V. revigora.

REVIGORÁ, revigorez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A înviora. – Din fr. revigorer.

REVIGORÁT, -Ă, revigorați, -te, adj. (Franțuzism) Care s-a fortificat, care s-a înviorat. – V. revigora.

*revigorá (a ~) vb., ind. prez. 3 revigoreáză

revigorá vb., ind. prez. 1 sg. revigoréz, 3 sg. și pl. revigoreáză

REVIGORÁ vb. a (se) înviora, a (se) redresa, a (se) reface, a (se) restabili, (reg.) a (se) învioșa, (fig.) a (se) remonta. (S-a mai ~ puțin după răul avut.)

REVIGORÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A reda vigoarea; a înviora. [< fr. revigorer].

REVIGORÁ vb. tr. a reda vigoarea; a înviora. (< fr. revigorer)

A REVIGORÁ ~éz tranz. A trezi din amorțeală; a face să devină (mai) vioi; a înviora. /<fr. revigorer

revigorá vb. I A înviora ◊ „[...] fumătorii care renunță la fumat se nasc a doua oară, organismul lor se revigorează ca prin miracol.” I.B. 4 I 74 p. 1. ◊ „La Anticariat deocamdată nimic nou; poate ar trebui întreprins ceva spre a fi revigorate Anticariatele.” Săpt. 24 I 75 p. 3 (din fr. revigorer; A. Beyrer în SCL 5/76 p. 537; DN3)