revigorare definitie

2 intrări

16 definiții pentru revigorare

REVIGORÁ, revigorez, vb. I. Tranz. A înviora. – Din fr. revigorer.
REVIGORÁRE, revigorări, s. f. Acțiunea de a revigora; înviorare. – V. revigora.
REVIGORÁ, revigorez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A înviora. – Din fr. revigorer.
REVIGORÁRE, revigorări, s. f. (Franțuzism) Acțiunea de a revigora; înviorare. – V. revigora.
*revigorá (a ~) vb., ind. prez. 3 revigoreáză
*revigoráre s. f., g.-d. art. revigorắrii; pl. revigorắri
revigorá vb., ind. prez. 1 sg. revigoréz, 3 sg. și pl. revigoreáză
revigoráre s. f., pl. revigorări
REVIGORÁ vb. a (se) înviora, a (se) redresa, a (se) reface, a (se) restabili, (reg.) a (se) învioșa, (fig.) a (se) remonta. (S-a mai ~ puțin după răul avut.)
REVIGORÁRE s. înviorare, redresare, refacere, restabilire, (rar) redresament, (fig.) remontare. (~ cuiva după un leșin.)
REVIGORÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A reda vigoarea; a înviora. [< fr. revigorer].
REVIGORÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a revigora și rezultatul ei. [< revigora].
REVIGORÁ vb. tr. a reda vigoarea; a înviora. (< fr. revigorer)
A REVIGORÁ ~éz tranz. A trezi din amorțeală; a face să devină (mai) vioi; a înviora. /<fr. revigorer
revigorá vb. I A înviora ◊ „[...] fumătorii care renunță la fumat se nasc a doua oară, organismul lor se revigorează ca prin miracol.” I.B. 4 I 74 p. 1. ◊ „La Anticariat deocamdată nimic nou; poate ar trebui întreprins ceva spre a fi revigorate Anticariatele.” Săpt. 24 I 75 p. 3 (din fr. revigorer; A. Beyrer în SCL 5/76 p. 537; DN3)
revigoráre s. f. Înviorare ◊ „Prin publicarea acestor teze de doctorat se poate observa o revigorare a criticii de tip universitar.” Argeș 9/73 p. 5. ◊ „[...] o binevenită (chiar dacă nu suficient încă) revigorare a interesului pentru dramaturgia interbelică.” Cont. 9 VII 76 p. 9 (din revigora; DN3)

revigorare dex

Intrare: revigora
revigora verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: revigorare
revigorare substantiv feminin