REVERÍE, reverii, s. f. Visare. ♦ Piesă vocală sau instrumentală de mici proporții, care predispune la visare. – Din fr. réverie.

REVERÍE, reverii, s. f. Visare. ♦ Piesă vocală sau instrumentală de mici proporții, cu caracter visător. – Din fr. réverie.

REVERÍE, reverii, s. f. Stare sufletească a celui furat de imaginație, de amintiri, de visuri, de gînduri; visare. Se deșteptă din reveria sa. EMINESCU, N. 47. S-ar lăsa bucuros la o dulce reverie dacă pocnetele biciuștei postilionului... nu l-ar turbura. NEGRUZZI, S. I 191.

reveríe s. f., art. revería, g.-d. art. reveríei; pl. reveríi, art. reveríile

reveríe s. f., art. revería, g.-d. art. reveríei; pl. reveríi, art. reveríile

REVERÍE s. contemplație, meditație, vis, visare. (Cufundat în reverie.)

REVERÍE s.f. Visare. ♦ Piesă vocală sau instrumentală de mici proporții, cu caracter visător. [Gen. -iei. / < fr. réverie].

REVERÍE s. f. 1. stare de visare cu ochii deschiși. 2. piesă vocală sau instrumentală la mici proporții, cu caracter visător. (< fr. réverie)

REVERÍE ~i f. Stare plăcută de vis; visare. [G.-D. reveriei] /<fr. réverie

reverie f. 1. starea spiritului preocupat de idei vagi; 2. cugetări vesele sau triste în voia cărora se lasă imaginațiunea; 3. idee extravagantă și himerică asemenea unui vis.

*reveríe f. (fr. rêver, a visa, rêve, vis). Visare, starea spirituluĭ ocupat de imaginațiunĭ vagĭ. Ideĭe vană, himeră: reveriile astrologilor.

REVERIE s. contemplație, meditație, vis, visare. (Cufundat în ~.)